
Tehnologie
Deși toate meniurile și informațiile sunt restrânse într-un singur loc, noul Mini Aceman nu duce lipsă de tehnologie avansată. Piesa vedetă de aici este, evident, ecranul central rotund OLED cu diametrul de 240 de milimetri, pe care este afișată versiunea a-9 a sistemului de operare Mini OS. Ecranul are o rezoluție foarte bună, iar informațiile afișate sunt clare și ușor de accesat. Răspunsul la comenzile tactile este instant. Aici pot spune că nu am sesizat deloc o întârziere a comenzilor.
Conexiunea fără fir cu telefonul mobil durează mai puțin de 30 de secunde la prima conexiune și este foarte ușoară. De-a lungul testului, nu am avut parte de probleme de conexiune sau de lipsă de semnal, nici în zonele mai izolate. Bateria telefonului tău va fi încărcată în permanență mulțumită zonei de încărcare prin inducție, care funcționează chiar și atunci când dispozitivul tău este îmbrăcat într-o husă de protecție groasă.
Afișajul ecranului poate fi schimbat cu ușurință prin butonul de schimbare a modurilor de rulare. Practic, prin apăsarea unui singur buton, poți schimba ambianța habitaclului în funcție de preferințele tale. De exemplu, în modul Core, care este și modul standard, habitaclul și ecranul central sunt iluminate cu albastru deschis.
Dacă treci în modul Vivid, totul devine roșu, iar în modul Green vei avea un afișaj verde și lumini ambientale în aceeași culoare. Grafica sistemului de operare se schimbă și aceasta odată cu alegerea unui mod de experiență diferit. Bineînțeles, ai și opțiuni sporite de personalizare odată ce comuți în modul Personal.
Sistemul de navigație al mașinii vine și cu o vedere în realitate augmentată, iar acesta îți afișează inclusiv stațiile de încărcare pe traseu și îți arată cât de ocupate sunt, cu ce viteză încarcă și cât trebuie să încarci pentru a-ți continua drumul.
Parcarea este foarte ușoară datorită celor 4 camere video cu vedere panoramică și celor 12 senzori ultrasonici. Aceștia sunt utili și la pilotul automat adaptiv, care păstrează distanța față de mașina din față. În oglinzi ai și mici triunghiuri portocalii care te avertizează când ai o mașină în unghiul mort.
O mică critică adusă aici este la sistemul Android Auto, care nu poate fi afișat pe întreg ecranul. Practic, dacă alegi să folosești o aplicație terță ca Google Maps sau Waze, afișajul navigației este restrâns într-un pătrat mai mic.
De asemenea, primești și tehnologie cu acces fără cheie, iar atunci când te aproprii de mașină, farurile și stopurile se animează. Pe timp de noapte ai și sigla Mini care este proiectată din oglinzile laterale direct pe asfalt.
La final, Mini Aceman vine și cu asistentul personal Spike, care este activat fie prin butonul de pe volan, fie prin comanda vocală Hey Mini.
Asistentul vocal înțelege foarte bine comenzile vocale, deci nu vei avea probleme în acest sens. Mai avem aici și câteva jocuri. Odată activate, telefonul tău devine un controller. Bineînțeles, jocurile rulează doar atunci când mașina este oprită.
O alta chiflă aflată in portofoliul BMW Group. Design exterior aflat la frontiera dintre intolerabil si nedigerabil, o autonomie stanjenitoare in traficul real, un produs caruia ne este cvasiimposibil sa-i identificam vreun beneficiu. Pe foarte scurt, o grimasă pe patru roti. Pentru binele BMW, inca nutresc speranta ca s-a facut o regretabila eroare la OSIM cu titulatura acestui model. Fiindca-i împotriva firii.