Motor / Transmisie
Deși este bazat pe Huracan Evo RWD, noul Huracan Tecnica împrumută motorul de la Huracan STO. Iar acum urmează o înlănțuire de termeni pe care nu îi auzi prea des în zilele noastre, iar pe viitor s-ar putea să îi auzi tot mai rar: V10, 5.2 litri, aspirat natural.
Unitatea dezvoltă 640 de cai putere la 8.000 de rotații pe minut și 565 Nm cuplu la 6.500 de rotații pe minut.
Fiind vorba despre un motor aspirat, la fiecare apăsare a pedalei de accelerație, răspunsul este instant și, odată ce se deschid clapetele sistemului de evacuare, urechile îți sunt inundate de un sunet pe care ți-ai dori să îl auzi la micul dejun, la prânz și seara. Poate chiar și noaptea.
Chiar și în treapta a 4-a, la 2.500 de rotații pe minut, motorul V10 al lui Huracan Tecnica începe să tragă destul de bine. Dar, ce-i drept, trebuie să atingi cel puțin 4.000 de rotații pe minut pentru a simți un mic gol în stomac.
Du-l peste 6.000 de rotații pe minut, acolo unde îi place cel mai mult, și vei simți fiori pe șira spinării. Dacă ai și un Transbucegi în față, așa cum am avut noi, atunci clar o să faci cunoștință și cu transpirații reci.
Așa cum spuneam, noi am petrecut, din păcate, doar câteva ore alături de supercar-ul italian, așa că era păcat să îl chinuim în traficul din București. Chiar și așa, în puținul timp petrecut în oraș, am observat că Huracan Tecnica este surprinzător de ușor de condus.
În modul de rulare Strada, treptele de viteză se succed foarte rapid, astfel că la 50 de km/h transmisia poate să fie chiar și în treapta a 7-a. Motorul nu este mai deloc zgomotos, iar suspensia nu este atât de rigidă pe cât te-ai aștepta.
Motorul V10 vine în compania unei transmisii automate cu dublu-ambreiaj și 7 rapoarte. Cutia de viteze gestionează cu mare artă resursele propulsorului, chiar și în modul automat. Dacă treci în modul manual și începi să interacționezi cu padelele metalice montate în spatele volanului, vei avea parte de o experiență desăvârșită și de câteva smucituri memorabile la fiecare schimbare.
Demult n-am mai avut onoarea/plăcerea de a citi un articol atât de reuşit (aproape ireproşabil...) pe AM (iar de regulă eu probez răbdarea de a parcurge cap-coadă ceea ce sesizez de la bun început că merită). Ştiţi butada (emisă de un clasic în viaţă) : iarna nu-i ca vara. Nici…V8 ca V10 (chit că motorul în speţă derivă de la un V8 de A.U. – apropo, tocmai din postura de fan OOOO decretez: singurul V8 al “ingolstadtienilor” de care nu se cade să te îndoieşti este un…”dizăl”, recte 4.2 TDI; toată viaţa îl voi recomanda, feroce chiar, dragă…Mafănikkk). Eh, “sufletul” de Lambo va avea întotdeauna aromă de V12, dar, într-adevăr, acest 5.2 V10 N.A. (deşi – subliniez: opinie pur personală – aş prefera oricând 5.0 V10 TFSI, 100 % concepţia lui A.U., başca exclusivist: doar pentru C6 RS 6) “te bagă în boală”. Totuşi, eu m-aş dedica break-ului de (înaltă) performanţă (de! – de felul meu, sunt net plebeic şi voi avea grijă prioritară ca doar aşa să cobor de pe planetă, între timp şi oprită, şi salvată :D), deşi realizez (în mod obiectiv) că – pe şosea, cel puţin – “ADN”-ul sport al supercarului (oricare!) nu admite comparaţie, implicit nici concurenţă. PS. Viitorul începe cu "V", dar se sfârşeste cu V.