Jeep Compass

2.0 Diesel Turbo (Multijet II) 170CP 4x4 Aut9 Limited

Interior

3.5

Dacă la Jeep Renegade găsești urme de joc și joacă, fiind vorba de cel mai mic membru al gamei, în cazul lui Compass lucrurile devin ceva mai serioase. Atât de serioase, încât planșa de bord pare ușor anostă. Asta deși se încearcă înviorarea atmosferei cu un plastic lucios de culoare neagră și cu unul argintiu.

Ergonomia este bună, atât pentru climatizare, cât și pentru butoanele de pe volan. Totul este intuitiv și nu ai nevoie de acomodare. Calitatea plasticului oscilează. Avem un plastic moale, dar cu o textură anostă pe planșa de bord. Pe măsură ce cobori mâna, o să descoperi plastic destul de tare.

Jeep a înțeles nevoia spațiilor de depozitare pentru o mașină care își dorește ieșiri în teren accidentat. Avem spațiu suficient în interiorul portierelor, avem suport pentru două pahare pe consola centrală, o cotieră adâncă. Ce nu a înțeles Jeep? Nevoia unui spațiu pentru telefon sau alte aparate electronice la baza planșei de bord. Există un suport, dar e mai degrabă o încercare nereușită.

Pe locurile din spate pot avea loc doi adulți, însă cu mare precauție la nivelul capului dacă înălțimea lor depășește 1.80 metri. Tunelul central este foarte coborât, deci puteți risca așezarea încă unui pasager pe locul din mijloc.

Portbagajul are o deschidere bună și poate oferi o capacitate de 438 de litri. Comparativ cu ce oferă Nissan Qashqai este mult mai bine. Cu toate acestea, există și rivali mai puțin titrați, dar mai generoși: Seat Ateca, Ford Kuga, Skoda Karoq, Mazda CX-5, Hyundai Tucson și Kia Sportage. Nu mai vorbim despre cei 615 litri ai lui Volkswagen Tiguan.

  • Cyrus, marţi, 20.03.2018 12:29

    Codas la toate capitolele

  • adi, marţi, 20.03.2018 13:23

    nu-mi place masina. nu este deloc atractiva ca aspect. acum depinde si ce te intereseaza, dar sunt de acord cu automarket. prea scump pt ce ofera

  • Scump?, marţi, 20.03.2018 15:54

    Nu prea. La aceeasi bani de la VW ai doar un T-Roc 4x2 de 150 cp intr-o echipare asemanatoare. Modelul VW e suv de clasa mica in timp ce cel Jeep e suv compact. Nu e codas, insa e undeva la mijlocul plutonului. CX-5 ramane cea mai buna optiune in clasa respectiva, urmat de Qashai, Tiguan si 3008(nu neaparat in ordinea asta), modelul francez fiind pentru cine nu are nevoie de 4x4. Asteptam si testul cu noul CR-V, cel mai vandut suv compact la nivel mondial.

  • unu, marţi, 20.03.2018 16:07

    E plin de Hyundai Tucson , Compass asta e raritate prin romania.

  • Coco, marţi, 20.03.2018 17:55

    Printre codașe la majoritatea capitolelor care contează în analizarea unui SUV. Mai bine zis avem în față un Fiat rebrenduit cu o singură calitate... imagine de marcă cu tradiție 4x4 ( Jeep ).

  • Gabi, marţi, 20.03.2018 20:48

    @Scump?, dupa ce iei la puricat oferta japonezilor, constanti ca CX-5 nu e cea mai buna optiune, ci printre cele mai proaste: are un sistem de infotainment slab, motoare depasite si diferite probleme cu sistemele de asistenta. Dovada o arata si vanzarile, unde CX-5 este printre codase. In opinia mea, cele mai bune suvurile compacte sunt: 1. VW Tiguan 2. Skoda Karoq 3. Sportage/Tucson 4. Seat Ateca 5. Nissan Qashqai

  • Green_Alex, miercuri, 21.03.2018 09:13

    Piata suv-urilor compacte este acum in plin avant si prin urmare exista o plaja foarte larga de optiuni/oferte. Aici fiecare are clasificarea lui interna in functie de criteriile proprii, dar sincer tot nu pot intelege cum scoate Automarket Tiguanul ca fiind una dintre optiunile mai ieftine. Si ontopic si mie mi se pare ca acest Compass este prea scump pentru ce ofera. Pare sa vrea sa se bata (prin versiunea Trailhawk) cu Foresterul pe nisa celor care vor offroad si nu-i intereseaza pretul.

  • zet, joi, 22.03.2018 18:05

    @Gabi: Karoq si Ateca niciodata nu intra in topul ala. e RUSINOS ca sa ai inca BARA DE TORSIUNE pe suspensia spate la pretul ala chiar daca nu e versiunea 4x4. absolut RUSINOS. in rest sunt de acord, pret/calitate Sportage/Tucson, Tiguan e bun - dar la dotari similare un Sportage e cu cateva mii de euro mai ieftin. Qashqai e mai mic, mai spre crossover, dar merge.