Jeep Compass

2.0 Diesel Turbo (Multijet II) 170CP 4x4 Aut9 Limited

Motor / Transmisie

3.5

Sub capota lui Jeep Compass miroase a rucola și parmezan. Nici nu e de mirare, având în vedere că Fiat le-a furnizat americanilor toate motorizările. Inclusiv cele pe benzină. Blasfemie pentru un model american.

Pe lângă MultiAir-ul de 1.4 litri cu 140 și 170 de cai putere, există și două motoare diesel Multijet de generația a doua. Unul de 1.6 litri și cel de 2.0 litri (cu două versiuni de putere), testat și de mine. Am avut sub capotă versiunea mai potentă a motorului cu patru cilindri: 170 de cai putere și 380 de Nm.

Pe hârtie, resursele sunt generoase și croite pe măsura unui SUV care cântărește puțin peste 1600 de kilograme. În realitate, Jeep Compass se descurcă între decent și onorabil cu bagajul de putere. Nu se simte întotdeauna că ai la îndemână cel mai potent Compass disponibil pe piața din România.

Cuplul este livrat devreme, încă de pe la 1750 de rotații, ceea ce îl face destul de vioi în oraș. În extraurban, socotelile se schimbă și Compass se străduie să facă față cerințelor unui drum solicitant, în care mai ai de făcut și depășiri nu tocmai ușoare. Cred că împerecherea cu transmisia automată cu 9 rapoarte este responsabilă de modul în care se simte motorizarea. Pare că aceasta nu exploatează la maxim resursele. Poate și pentru că are un răspuns ușor întârziat la retrogradare. Din fericire, la o rulare normală, cutia este liniară și etajată corect.

O altă problemă pe care aș dori să o semnalizez este antifonarea motorului diesel. Peste 2500 de rotații el devine extrem de prezent în habitaclu. Este o problemă a cărei rezolvare pare că se amână la nesfârșit.

  • Cyrus, marţi, 20.03.2018 12:29

    Codas la toate capitolele

  • adi, marţi, 20.03.2018 13:23

    nu-mi place masina. nu este deloc atractiva ca aspect. acum depinde si ce te intereseaza, dar sunt de acord cu automarket. prea scump pt ce ofera

  • Scump?, marţi, 20.03.2018 15:54

    Nu prea. La aceeasi bani de la VW ai doar un T-Roc 4x2 de 150 cp intr-o echipare asemanatoare. Modelul VW e suv de clasa mica in timp ce cel Jeep e suv compact. Nu e codas, insa e undeva la mijlocul plutonului. CX-5 ramane cea mai buna optiune in clasa respectiva, urmat de Qashai, Tiguan si 3008(nu neaparat in ordinea asta), modelul francez fiind pentru cine nu are nevoie de 4x4. Asteptam si testul cu noul CR-V, cel mai vandut suv compact la nivel mondial.

  • unu, marţi, 20.03.2018 16:07

    E plin de Hyundai Tucson , Compass asta e raritate prin romania.

  • Coco, marţi, 20.03.2018 17:55

    Printre codașe la majoritatea capitolelor care contează în analizarea unui SUV. Mai bine zis avem în față un Fiat rebrenduit cu o singură calitate... imagine de marcă cu tradiție 4x4 ( Jeep ).

  • Gabi, marţi, 20.03.2018 20:48

    @Scump?, dupa ce iei la puricat oferta japonezilor, constanti ca CX-5 nu e cea mai buna optiune, ci printre cele mai proaste: are un sistem de infotainment slab, motoare depasite si diferite probleme cu sistemele de asistenta. Dovada o arata si vanzarile, unde CX-5 este printre codase. In opinia mea, cele mai bune suvurile compacte sunt: 1. VW Tiguan 2. Skoda Karoq 3. Sportage/Tucson 4. Seat Ateca 5. Nissan Qashqai

  • Green_Alex, miercuri, 21.03.2018 09:13

    Piata suv-urilor compacte este acum in plin avant si prin urmare exista o plaja foarte larga de optiuni/oferte. Aici fiecare are clasificarea lui interna in functie de criteriile proprii, dar sincer tot nu pot intelege cum scoate Automarket Tiguanul ca fiind una dintre optiunile mai ieftine. Si ontopic si mie mi se pare ca acest Compass este prea scump pentru ce ofera. Pare sa vrea sa se bata (prin versiunea Trailhawk) cu Foresterul pe nisa celor care vor offroad si nu-i intereseaza pretul.

  • zet, joi, 22.03.2018 18:05

    @Gabi: Karoq si Ateca niciodata nu intra in topul ala. e RUSINOS ca sa ai inca BARA DE TORSIUNE pe suspensia spate la pretul ala chiar daca nu e versiunea 4x4. absolut RUSINOS. in rest sunt de acord, pret/calitate Sportage/Tucson, Tiguan e bun - dar la dotari similare un Sportage e cu cateva mii de euro mai ieftin. Qashqai e mai mic, mai spre crossover, dar merge.