Consum

4.0

Această versiune nu vine cu nicio urmă de electrificare, un lucru din ce în ce mai rar în zilele noastre. Trebuie să spun că motorul de 2.0 litri tinde să fie destul de însetat. În cele 3 zile petrecute cu mașina am făcut o excursie până la Constanța și am trecut de la trafic aglomerat de oraș la autostradă și un drum național foarte liber.

Spaniolii de la Cupra au declarat un consum mediu oficial de 7.6 l/100 km. Consumul meu mediu după 600 de kilometri a fost de 8.6 l/100 km. În oraș, în trafic aglomerat, consumul a ajuns și până la o medie de aproape 12.0 l/100 km, în timp ce pe autostradă, consumul a fost de 8.4 l/100 km.

Pe drumurile naționale, la un mers liniștit, am avut afișat în instrumentarul de bord un consum de 7.0 l/100 km. Dacă luăm în calcul că primești un rezervor de 60 de litri, poți face cu un plin în jur de 600 kilometri.

Acum, dacă luăm în calcul segmentul din care face parte Terramar, putem spune că avem mulți rivali din care putem alege. Dar în 2026 nu mai sunt foarte multe motorizări care să vină fără vreo urmă de electrificare.

Prin urmare, pentru că Terramar este un model care bate la ușa segmentului premium, am ales să îmi arunc privirea la BMW X1, Audi Q3, dar și la geamănul Volkswagen Tiguan.

Audi Q3, într-o versiune asemănătoare, vine cu un consum mediu ceva mai mare, cuprins între 7.7 și 8.1 l/100 km, în timp ce Tiguan, tot cu motorul de 2 litri, vine cu un consum mediu cuprins între 7.5 și 7.9 l/100 km. BMW X1, în versiunea xDrive 23i, are cel mai mic consum mediu oficial, adică 6.3 l/100 km.