BMW Seria 8

4.4 Benzina Biturbo (M850i) 530CP 4x4 Aut8

Performante

5.0

Un GT cu performanțe de supercar. Este una dintre cele mai simple descrieri pe care le poți face în cazul lui M850i xDrive. 3.7 secunde sunt suficiente pentru ca modelul nemților să țâșnească, cu start de pe loc, până la 100 km/h. Valoarea este cu adevărat impresionantă dacă luăm în considerare și faptul că masa coupe-ului trece cu lejeritate de două tone în momentul în care începi să bifezi diferite dotări opționale.

Pentru a obține această valoare de supercar, BMW a pregătit și un sistem Launch Control capabil să livreze resursele motorului V8 într-un mod perfect în momentul startului de pe loc.

Atât Lexus LC Coupe, cât și S560 4Matic Coupe vin cu resurse mai slabe comparativ cu germanul din Munchen. Japonezul accelerează de la 0 la 100 km/h în 4.7 secunde, în timp ce Clasa S are nevoie de 4.6 secunde pentru aceeași repriză.

Viteza maximă a lui M850i xDrive este limitată electronic la 250 km/h, aceeași valoare fiind trecută și în dreptul lui Clasa S. Singurul model care vine cu o viteză maximă mai mare este Lexus LC. În cazul coupe-ului japonez, inginerii au decis să "ofere" o viteză de top de 270 km/h.

  • Corocsenie Adrian, marţi, 12.03.2019 19:37

    Bijuterie masina nimic de zis. Cred ca se ridica la nivelul numelui pe care il poarta si impactul primei generatii. Dar asa ceva nu are ce cauta in Romania. E pur si simplu de o inutilitate desavarsita. Iti bati joc de masina pe aici si de banii tai.

  • adi_10, miercuri, 13.03.2019 10:33

    @Corocsenie Adrian - total de acord cu tine, din multe puncte de vedere masina aceasta nu se incadreaza pe tiparul romanilor/ Romaniei. asta nu inseamna ca nu se vor vinde si la noi o gramada. As mai adauga faptul ca nu pot pricepe de ce ti-ai dori un motor de 4.4, poti face exact acelasi lucru si cu un motor de 3.0.

  • FAD, miercuri, 13.03.2019 21:26

    Sunt sigur ca e ceva extraordinar nu sa o detii , macar sa o conduci doar ca pentru mine exista un DAR ....Nu pot spune nimic rau de ea doar ca...nu o vad deloc la nivelul S coupe ului si nici al Lexului LC . Pur si simplu are interior de seria 3- seria 5 ca si nivel nu stiu. Cand dai 100 de mii pe asa ceva te astepti sa fie ceva foarte wow si nu cred ca e cazul aici . E pentru condus si pentru cei care vor chiar sport dar cand zici lux in 2 usi, s coupe imi vine primul in minte., sa nu mai zic de Bentley Gt sau Lexus care au acel grad de exclusivitate rar in ziua de azi.

  • Kirotractor, joi, 14.03.2019 13:59

    Eu mă întreb ce eforturi supraomenești au depus designerii bavarezi ca să obțină la balena asta de aproape 5 m un spațiu pe banchetă egal cu al TT-ului. Serios acu, e greu explicabilă nu doar masa proprie cu 110 kg peste cea a M5-ului - mai ieftin, deși mai spațios/puternic (tot cu V8 BiTurbat 4.4 și tot 4x4) x, ci și designul... straniu pentru un BMW sportiv zic eu. ...Iar un stil original ȘI reușit ar fi fost unicul argument pro-8. Consolele-s deci prea lungi - nu doar cea anterioară, contrar trade-mark-ului scurtimii BMW - iar plafonul aplatizat gen muscle-car strică și mai mult dinamica vizuală a ansamblului. Dinamica rulării sînt convins că-i de top, însă *ambalajul* tehnicii nu m-ar convinge în veci - clar că doar dacă, prin absurd, aș avea un portofel cât sacul lui Moș Crăciun.:-)