Consum
Pentru un Hot Hatch premium de clasă compactă, partea de consum nu ar trebui să influențeze foarte mult decizia clientului. Pentru că atunci când alegi un Hot Hatch este cât se poate de clar că vrei ca benzina din rezervor să fie "transformată" în plăcere pură atunci când stai în spatele volanului.
În cazul lui BMW M135i xDrive, consumul mediu mixt anunțat de producătorul german este de 7.1 litri/100 de kilometri. În oraș, modelul bavarez va consuma, conform datelor din fișa tehnică, 8.3 litri/100 de kilometri, în timp ce în regim extra urban, consumul promis de nemți va fi de 6.3 litri/100 de kilometri.
Dacă aruncăm o privire în "ograda" concurenței, vedem că Mercedes-AMG A35 4Matic propune un consum mediu mixt de 7.3 litri/100 de kilometri, în timp ce Audi S3 Sportback se laudă cu un consum mai mic cu 0.3 litri/100 de kilometri comparativ cu valoarea trecută în dreptul bavarezului din test.
La volanul lui BMW M135i xDrive am parcurs puțin peste 400 de kilometri, iar 150 dintre aceștia au fost rulați pe autostradă sau drumuri naționale. Au fost cazuri în care am abuzat de pedala de accelerație, dar au fost și drumuri parcurse în zile în care traficul din Capitală poate să dea peste cap orice consum oficial. La finalul testului, computerul de bord a indicat 11 litri/100 de kilometri.
Absolut nicio tehnologie nu bate la ora actuala tehnologia Diesel. Cum s-a vazut si in testul asta. 11 l/100 de km... cu 40% din distanta parcursa in extraurban... nu stiu... ma rog... fiecare alege sa-si cheltuie banii cum crede de cuviinta. Personal, eu nu vreau sa cheltuiesc mult pe combustibil. Mai ales ca nu vad niciun mare avantaj la Otto fata de Diesel. E doar un pic mai silentios. In rest, ai doar dezavantaje fata de Diesel. Si in conditiile astea, toata presa injura Dieselul. Daca asta nu e distopie, nu stiu ce e.