Calitate / Pret

3.5

Pornim discuția de la 85.300 de euro pentru un BMW M3. Primești o propulsie cu o manuală cu 6 trepte, care are de păstorit 480 CP. Adaugi aproximativ 1.500 euro și schimbi 3-ul pe un 4. Vrei un M3 Competition? Discuția începe de la 91.300 de euro, iar pentru versiunea cu tracțiune integrală se pleacă de la 95.000 de euro.

Și greul nu a trecut, pentru că de aici începe partea de configurare. O vopsea opțională pleacă de la 1.107 euro și poate însemna 2.491 euro pentru Albastru Frozen Portimao sau 3.516 euro pentru Frozen Brilliant White Metallic. Pachetul Innovation, care include, printre altele, faruri laser și head-up display costă 4.306 euro.

Pentru a avea acces la aerul de supercar, trebuie să bifezi pe lista de opționale pachetul M Race Track. Este ceva care se regăsește pentru prima dată pe lista de opționale a unui BMW M3. Acest pachet include frâne ceramice Carbon M, jante M din aliaj ușor, cu masă redusă (disponibile ca opţiune cu anvelope semislick), scaune-scoică M Carbon pentru șofer şi pasagerul din faţă şi benzi decorative din fibră de carbon, la interior. În total, pachetul M Race Track reduce masa cu aproximativ 25 de kilograme, în comparație cu specificația standard. Preţul pachetului este de 15.888 Euro cu TVA inclus.

Și uite așa au mai zburat peste 20.000 de euro din buzunar. Așa că, dacă vrei un M3/ M4 cu de toate, așteaptă-te la o factură de 115.000-120.000 euro.

Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio are un preț de bază de 87.000 euro. BUn, având în vedere că primești din start 510 CP. Un Mercedes-AMG C 63 pornește de la 91.400 euro, iar ”S-ul” care te ridică de la 476 CP și 650 Nm la 510 CP și 700 Nm ajunge la 100.560 euro. De aici începe jocul opționalelor, ca și la BMW.

 

  • ds, luni, 07.02.2022 11:35

    Nu că ar conta, de fapt la cât scoți din cont pentru mașină nu prea te interesează ce bani dai pe benzină dar, cu un consum de 50% pe circuit, depășește consumul unui monopost F1. Îmi place punctul patru de la "Ne-a plăcut" - Faptul că poate fi utilizat zilnic. Și... să nu uit, culoarea tapițeriei: oribilă!

  • UPU, luni, 07.02.2022 11:40

    Masina performanta, cu materiale de calitate si aspect ok, CU EXCEPTIA Partii FRONTALE, care e HIDOASA si nu ma pot obisnui cu ea, oricat incerc. Varianta normala de Seria 3 arata bine, spre exemplu.

  • ConstantinCiobanu, luni, 07.02.2022 11:56

    @ds cei 50% sunt valabili într-un regim ”de calificare”, să zic așa. Dar în viața reală un consum extraurban de 8% este accesibil, de aici și ”faptul că poate fi utilizat zilnic”. În F1 au o limită de 7 litri pentru 2 tururi parcurse în regim de calificare. Se poate merge cu 8% și pe circuit...

  • inexorabil, luni, 07.02.2022 12:02

    Antrenant stilul d-lui Ciobanu. “Curge” frapant. Am citit entuziasmat (de pildă, precum am menţionat şi eu, dacă vă amintiţi: “Personal, consider că BMW oferă printre cele mai bune interioare de pe piață în zona premium” – facem obligatoriu abstracţie de cuvântul impropriu “premium”) până la pasajul “Preţ de achiziţie”. Acolo m-am tăiat ca maioneza. Bine, nu că în cazul concurenţei ai constata altă realitate, dar atunci nu te mai indigna, Mafănikkk, că ne limităm la “cazane”. De fapt, nici tu (oricât de bugetivor ai fi) n-ai de unde să scoţi j’ de mii de iepuroi, dar măcar vezi-ţi lungul nasului înainte de a-i zeflemisi pe (alţi) săraki. Şi, oricum, ridicarea în pod a preţurilor (cam la orice: bunuri şi servicii) nu mai constituie o surpriză pentru nimeni, cum nici AM nu mai vede rostul să le treacă pe lista cu “Nu ne-a plăcut”. PS. Apropo, “multe kg” au fost echivalate de “amatorii” de la IIHS cu “multă siguranţă”.

  • Kirotractor, luni, 07.02.2022 13:07

    Paradoxuri: M3-ul ”normal” cu c.v. manuală are doar 1.635 kg, deci cu 170 kile mai puțin decât ăsta (versiunea 4x4 mai plusează cu 50 kg.) Cutia automată ar fi deci responsabilă de kg în plus -- și probabil de dinamica insesizabil mai bună a M3-ului Comp. (care, matematic vb., are un raport CP/kg ceva mai slăbuț.) În rest, subscriu la aprecierea stilului scriiturii lui C. Ciobanu... dar și a căpoșeniei bavarezilor de a nu hibriz-briz-diza măcar vârfurile lor de gamă.

  • Snow, luni, 07.02.2022 13:28

    Spate frumos, fata urata. Performante serioase. Masa proprie ... cu care nu ma pot obisnui. M3 E46 avea 1570 kg (cu SMG). Modelul urmator 1655 kg. Acum vorbim de 1805 kg ... Greu sa pastrezi manevrabilitatea si performantele la asa o masa proprie. Da, masina e mai tehnologizata si mai sigura decat a fost vreodata. Si puterea si cuplul compenseaza, oarecum. Dar oare e suficient ? Intr-o nota pozitiva as mentiona cilindreea moderata care in tara socialistilor de caviar duce la un impozit de doar 2511 lei/an fata de E90-ul V8 care cerea ... 6753 lei/an. In anul in care ai dat 110.000 de Euro pe masina nu prea conteaza, 10 ani mai tarziu insa incepe sa atarne greu ! Una peste alta: felicitari BMW si nu va opriti aici !

  • ss, luni, 07.02.2022 14:08

    hibridizare nu ar aduce decat multe kg in plus (peste 200). Vezi cazul lui 330e. M3 e facut cu alte scopuri, pt cine stie la ce ma refer

  • jiji, marţi, 08.02.2022 09:45

    Sunt bune ca nu prea am vazut pe strada??!

  • arhitect, marţi, 08.02.2022 10:57

    alternativa la aceesi bani: ALFA ROMEO Giulia Quadrifoglio... mai cu stil, mai frumos, mai zglobiu, mai rosu competizione, mai 3/4 Ferrari...

  • Andrei, miercuri, 09.02.2022 15:19

    Cine a configurat masina aia cu portocaliu la interior, nu cred ca vede bine culorile. Daca adaugi si verdele de la exterior, ti se cam strepezesc dintii, lasand la o parte grila fata oribila. 1800kg un Serie 3, pe cat de mult imi place varianta obisnuita, pe atat de siderat sunt cand vad ca are greutatea unui Serie 5.

  • jiji, marţi, 15.02.2022 10:14

    Best in class!Inca nimic nu egaleaza performantele mai dureaza. Meltenii de la noi stiu ei fara sa vada sau sa se urce in asa capodopera ca e mai buna nus ce vechitura, merita sa traiasca in aceasta tara. P.S Cam mica nota finala.