Motor / Transmisie
S-Cross este un model lansat recent, aşa că nu veţi vedea prea multe pe stradă. Şi, dacă îl veţi vedea, veţi observa că pe spatele său scrie "SX4 S-Cross", ceea ce ar putea duce la o confuzie cu fratele mai mic care se va vinde în paralel. Pentru ca totul să fie clar în povestea noastră, am hotărât să denumim SUV-ul compact testat omiţând particula SX4 din nume. La fel a făcut şi Suzuki în România, deci suntem chit.
Până una-alta, sub numele ăsta stă o maşină interesantă care vine în două versiuni de motorizare, diesel şi benzină, ambele de 1.6 litri şi ambele de 120 CP. Acestea pot fi comandate cu tracţiune faţă sau 4x4 şi, în cazul benzinei, cu manuală sau CVT. Simplu şi uşor de ţinut minte. Noi am avut în test motorul diesel cu 4x4 şi singura cutie disponibilă pe acest model, o manuală cu şase trepte. În versiunea de echipare Elegance, unica mai dotată fiind Elegance Top.
Este alegerea perfectă pentru cei care vor o maşină sinceră, ceva mai bine concepută decât un Duster şi cu un motor uşor mai capabil. Dieselul de 1.6 litri este destul de zgomotos la rece (am testat maşina în timpul ultimului val de zăpadă a iernii care tocmai a trecut), iar cutia este curată, cu rapoarte lungi construite pentru consum mic, deşi în unele momente timoneria părea că are nevoie de un rodaj suplimentar, pentru că agăţa în primele trepte.
Cert este că, la fel ca în cazul majorităţii celorlalte modele Suzuki, nu vorbim despre o maşină construită neapărat pentru performanţe de şosea cât pentru a face faţă unor provocări peste medie în off-road. Astfel, pe S-Cross nu alegi între moduri de rulare "clasice", precum Sport sau Confort, ci dai de moduri care controlează mai degrabă tracţiunea, precum Sport, Auto sau Snow. Iar diferenţialul blocabil este accesat electronic prin apăsarea unui buton, moment în care S-Cross trage fără probleme în noroaie sau zăpezi îndeajuns de mari încât să îi sperie pe unii dintre adversarii din segment.
Voi chiar ati testat masina sau dezinformati? acea acceleratie este pt. modul auto, pe sport acceleratia este sub 10 s, sau cel putin asta sustine autoexpres. http://www.autoexpress.co.uk/nissan/qashqai/85253/nissan-qashqai-vs-rivals