SsangYong Rexton W

Interior

3.5

Habitaclul lui SsangYong Rexton facelift nu arată la fel de modern sau de reuşit precum xteriorul. Volanul este similar cu ceea ce găseam în gama SssangYong în 2007, materialele de la bord sunt slabe din punct de vedere calitatativ, iar felul în care arată bordul aminteşte de SUV-urile de acum zece ani. SUV-urile ieftine de acum zece ani.

Pe hârtie, maşina anunţă numeroase dotări la interior, dar creatorii săi au uitat de două elemente cheie. Pe lângă computerul de bord lipsă, Rexton încă are o cheie fizică în formatul clasic. Ca să nu vorbim despre lipsa unui sistem multimedia modern, chiar dacă aceast element poate fi justificat până la urmă de preţul redus al lui Rexton.

Materialele de la bord şi finisajele nu au o calitate impresionantă, pielea de pe scaune lăsând impresia că este cel mai scump şi de calitate element al habitaclului. Fie că vorbim de butoanele de la interior, de consola centrală sau de feţele de uşi, nu avem senzaţia de calitate pe care o aşteptam de la un automobil al anului 2013.

Pe de altă parte, poziţia la volan este clasică pentru un SUV, în timp ce comenzile au o amplasare ergonomică. Spaţiul de la bord este suficient pentru cinci pasageri, însă cele şapte locuri din fişa tehnică există doar în visele inginerilor care au amplasat scaune în portbagaj. Nu de alta, dar nu există spaţiu pentru gambele ocupanţilor acestor locuri, şezutul fiind amplasat direct pe podea. Nici ipoteza locurilor pentru copii nu funcţionează, cele două scaune nefiind dotate cu sistem de ancorare Isofix.

În formatul cu cinci locuri, portbagajul anunţă 680 de litri, o valoare bună în segment.

  • ShelbyV8, joi, 14.11.2013 13:14

    Acesta este cel mai mic punctaj din toate testele de pe Automarket? Totusi, masina nu cred ca e chiar asa de rea. Pare destul de capabila in off-road, spatioasa, si nici design-ul nu mai e la fel de oribil ca la modelele mai vechi.

  • Misha, joi, 14.11.2013 13:52

    Masina nu e rea deloc. Pentru cineva care isi doreste o masina simpla, capabila sa te duca acolo unde altele nu ajung, chiar este o alegere de luat in consideratie. Pentru cei pentru care exercitiul suprem de off road inseamna urcatul masinii pe bordura, trebuie spus ca sasiul acela separat de caroserie reprezint un atu immportant in teren cu adevarat accidentat.

  • alex, joi, 14.11.2013 14:02

    As mai adauga ca un mare atu, motorul de 2 litri unic in segment si suficient ca si putere. Incet incet toata europa se opreste la 2 litri.

  • Vasile, joi, 14.11.2013 15:20

    Da, ba, da tot e cazan!

  • Scrooge, joi, 14.11.2013 15:28

    e ieftin dar se si devalorizeaza foarte puternic, astfel incat se poate pierde cam aceeasi suma ca la un automobil "de marca mai cunoscuta" cu un pret mai mare. Avantajul il vei avea la achizitia initiala. Iar motorul, come on, lesinatura, are aproape 2 tone masina. Sa nu uitam ca varful de gama de pe Focus sau Octavia are tot 2 litri si 150 de cai, si sunt masini de aproape 1.4 tone. Nu cred ca au revoltutionat ei randamentul motoarelor diesel. @ Misha - "Pentru cineva care isi doreste o masina simpla, capabila sa te duca acolo unde altele nu ajung, chiar este o alegere de luat in consideratie". Cam ai descris Dusterul, desi nu sunt fan. Nu cred ca e mai capabil decat Dusterul in teren accidentat.

  • slVW_83, joi, 14.11.2013 16:09

    Pai masina asta are o gramada de "calitati": - marca necunoscuta, inexistenta, exotica - valoare de revanzare 0 - retea service 0 - ruliu mare din cauza greutatii si a garzii la sol ridicate - motor slab raportat la gabarit - uzata moral si fizic Singurul punct forte o sasiul separat de caroserie insa cati vor aprecia asta? Concluzie: Daca vrei '"jip" alegerea e simpla.......Duster facelift!

  • xxx, joi, 14.11.2013 19:30

    sunt de acord cu Vasile

  • dan_grc, joi, 14.11.2013 22:41

    Nu stiu ce sa zic, Duster are materiale proaste, dar la aspectul general are un interior mai modern decat adevaratul interior de utilitara, cel de la RAV4.

  • ironR, vineri, 15.11.2013 11:27

    Foarte frumos testul scris, felicitari. Se pare ca in mare masura v-ati imprietenit cu masina. Si mie imi place partea exterioara, despre interior pot spune ca este pt cei care nu sunt obisnuiti sau chiar nu au timp de prea multa tehnologie in masina lor (genul LCD-uri si alte minuni), computerul de bord era binevenit, dar daca nu ai un stil de condus sportiv eu zic ca nu te prea intereseaza, pt ca obtii maximul de autonomie - parerea mea. Am gasit performanta 0-100km/h - 13,3s - se duce spre limita inferioara, dar nu e chiar atat de rau - in sensul ca nu poti spune ca e tocmai submotorizata. Tangajul nu trebuia sa fie cumva tinut in frau de EBD? poate e prea mare garda la sol si o face prea instabila! Posibil niste anvelope cu talon mai mic sa faca diferenta? O intrebare as avea: Franele tin bine? Raspund promt si se opreste cel putin la asteptarile voastre? PS: Ar trebui sa ne obisnuim de acum ca notele sa se dea in functie de gadgeturi si de partea electronica a tuturor sistemelor, cu cat mai multe cu atat mai mare nota.

  • marius, sâmbătă, 16.11.2013 15:16

    sa fim seriosi,astea sunt cele mai urate masini..in afara de kyron,tot de la astia..si despre performante,mediocre..nici daca as paste magari in Albania nu as folosi asa ceva

  • Andi, sâmbătă, 16.11.2013 17:27

    Mai degraba l-as numi "mormolocul"... :) E pentru cei care se ambitioneaza sa-si ia "gip" chiar daca nu-si permit si nici nu stiu la ce e bun... Doar pentru o falsa imagine de "prosperitate"... Iar totul se transforma intr-o gaura neagra in bugetul firav al posesorului...

  • paulietgm, marţi, 19.11.2013 11:46

    Foarte adevarat comentariul lui Andi, bv Referitor la masina mai bine renuntau la transmisia automata in locul uneia manuale si montau motorul de pe Korando de 2,0 175cp, si astfel cu consum mai mic si performante mai bune

  • Scorpionul.negru, sâmbătă, 23.11.2013 11:15

    E drept ca nu e o mare frumusete si nici o masina foarte buna. Dar la 22-25 de mii cred ca nu are concurenta tinand cont ca nu e chiar asa rea. 30 mi se pare prea mult pt. un Ssang... Eu cred ca merita mai mult punctaj.

  • Scorpionul.negru, sâmbătă, 23.11.2013 11:29

    ps. Pe la un 25 de mii se poate cumpara si o Kia Sorento care este o alegere MULT mai buna. Dar merita facut un compromis daca sunt doar 25 de mii in buget. Si anume: Da fix 22 de mii pe Ssang, ii mai raman 3 mii pana la 25 de mii cat ar costa o Kia si cu 3 mii de euro se duce 2 saptamani in Corsica si Sardinia + ca e posibil sa se intoarca si cu ceva bani ramasi daca stie sa economiseasca asta ca sa ii ramana de un plin-doua la masina din cei 3000 :).

  • Tase, sâmbătă, 01.02.2014 02:33

    Pacat !!! Pacat de aspectul exterior , gabarit , tractiune si motorizare . Fara un acces si start motor keyless , fara calculator de bord si navigatie nu prea face sa o cumperi . Compenseaza cat de cat pretul si serviciul de garantie . La motor se poate atasa un kit de putere care o aduce in randul SUV-urilor de top in privinta demarajelor si vitezei maxime . In rest face fata competitiei cu restul in special datorita pretului cu cca 20-30K mai mic . Nu mai pomenesc de tendinta actuala a majoritatii SUV-urilor inzestrate cu sisteme inteligente precum City-Safe , Adaptive Cruise Control , Lane departure etc care personal le-as abandona pentru un Rexton cu acele cateva caracteristici pomenite la inceput ....