Performante
Clientul de SsangYong Rexton nu este interesat de performanţe. Ar fi o nebunie să ceri performanţe celui mai ieftin model din segment. Totuşi, dacă se va întreba vreodată în cât timp reuşeşte Rexton să treacă de la 0 la 100 km/h, va observa că fişa tehnică a modelului nu prezintă un timp exact pentru cel mai cunoscut reper de timp al acceleraţiei.
Mai mult, pentru a lămuri acest aspect am întrebatu reprezentanţii mărcii, dar nici ei nu au prezentat o valoare oficială a timpului necesar pentru sprintul 0-100 km/h al lui Rexton W. Reprezentanţii mărcii se limitează să spună că modelul punctează mai bine la alte capitole şi că accelerarea de la 0 la 100 km/h nu este importantă.
Ce ştim este faptul că Rexton 2.0 e-XDI poate să atingă o viteză de 175 km/h. Este egal cu ceea ce poate un Land Cruiser de 3.0 litri şi 190 CP, dar sub capacităţile unui Pathfinder 2.5 dCi de 190 CP sau ale unui Touareg 3.0 TDI de 204 CP.
Indiferent de timpul necesar accelerării de la 0 la 100 km/h cu SsangYong Rexton, modelul are performanţe slabe şi un răspuns la acceleraţie întârziat şi dezamăgitor. Kickdown-ul aplicat de şofer vine cu o replică tardivă din partea cuplului motor-transmisie.
Acesta este cel mai mic punctaj din toate testele de pe Automarket? Totusi, masina nu cred ca e chiar asa de rea. Pare destul de capabila in off-road, spatioasa, si nici design-ul nu mai e la fel de oribil ca la modelele mai vechi.