Consum
Versiunea 1.2 TCe a lui Renault Megane Coupe anunţă un consum mediu de 5.4 litri la sută. Valoarea este bună pentru un motor care dezvoltă 130 CP şi este alimentat cu benzină, cu toate că o verificare rapidă ne arată că nu-i cel mai economic din segment. În faţa sa se află două unităţi 1.4 TSI de 122 CP, amplasate sub capotele lui Seat Leon SC 1.4 TSI şi Volkswagen Golf 1.4 TSI. Ambele asigură un consum de 5.2 litri la sută. Surpriza vine din curtea coreenilor de la Kia, care au reuşit să egaleze valoarea celor două modele de la VAG cu un 1.6 aspirat, de 135 CP, în echiparea lui Kia Pro_Cee'd.
La polul opus, cu un consum mai mare decât versiunea testată de noi, se află Opel Astra GTC 1.4 Turbo 120 CP, cu 5.9 litri la sută şi Volkswagen Scirocco 1.4 TSI 122 CP, cu 6.4 litri la sută. Acesta din urmă ne demonstrează cât de mult a avansat tehnologia în ultimii ani, versiunea actualizată echipată cu Start-Stop a aceluiaşi motor fiind mult mai eficientă, ce-i drept, în compania unei platforme mai noi - MQB.
În cadrul testului nostru, care a cuprins un parcurs de 260 de kilometri, concentrat în principal pe autostrăzi şi pe drumuri naţionale, consumul de carburant al lui Megane 1.2 TCe s-a stabilizat în jurul valorii de 6.5 litri la sută.
masina prea scumpa pentru ce ofera. seat leon SC este mult peste.