
Vizibilitate
Noul Qashqai facelift asigură o suprafaţă vitrată bine conturată, care nu pune mari probleme de vizibilitate. În același timp, luneta are dimensiuni rezonabile. Ca la orice model din această gamă, oglinzile laterale sunt generoase. Pentru a-ți ușura și mai mult viața, Nissan Qashqai vine cu un sistem de camere cu vedere la 360 de grade.
În premieră penrtu Qashqai, ai o vedere 3D. Acum, pe lângă avantajul că poți vedea mașina de sus, ai și alte 8 unghiuri disponibile. Practic, poți vizualiza mașina „de afară”, exact ca într-un joc video. Qashqai mai dispune și de o vedere specială la 200 de grade, atunci când te aflii într-o intersecție.
Farurile dispun de un modul adaptiv pentru faza lungă, completat de o unitate mai mică pentru distribuția fasciculului mai larg, utilă pentru o vizibilitate crescută în condiții de ceață și lumină slabă. Acum vorbim și despre un nou font luminos. Acesta se numește Ultra Red, creat pentru a fi mai ușor de observat în trafic. Sincer, este greu să nu îl vezi, indiferent de momentul zilei.
Comparația consumului cu Mazda Cx5 este un pic forțată. În primul rând pentru că vorbim de turbo vs. aspirat și în al doilea rând pentru că noul CX5 are o capacitate de 2.5 litri, tot aspirat, deci aproape dublu față de Qashqai. Da, la cp și Nm sunt aproape identice.