Consum
Cât este de economic Nissan Pathfinder? Japonezii anunţă un consum urban de 10.8 litri la sută şi un consum extraurban de 7.2 litri la sută pentru versiunea 2.5 dCi cu transmisie manuală a lui Pathfinder. În comparaţie Jeep Wrangler şi Land Rover Discovery 3, avem de a face cu un model mult mai economic atât în mediul urban, cât şi în regim extra-urban. Singurul rival din comparaţia noastră care este mai economic decât Pathfinder este Toyota Land Cruiser D-4D în versiunea de 173 CP şi echipat cu o transmisie manuală cu şase rapoarte. Land Cruiser consumă cu 0.2 litri la sută mai puţin decât Pathfinder în regim urban, pe când în mediul extra-urban Pathfinder este mai economic cu 0.1 litri la sută. Consumul mediu al celor două modele este identic – 8.5 litri la sută. În timpul testului nostru, am reuşit să înregistrăm un consum de numai 9.0 litri la sută în mediul urban, dar această valoare a fost obţinută cu eforturi susţinute şi într-un trafic lejer. În cazul în care vorbim de aglomeraţie sau de un stil de condus alert, consumul de carburant al lui Pathfinder ajunge în plaja 12-15 litri la sută în mediul urban. Rularea pe autostradă cu o viteză constantă de 120 km/h atrage un consum de 9.7 litri la sută, în timp ce rularea în mediul extra-urban fără a depăşi viteza de 90 km/h aduce un consum de 6.5 litri la sută. Etajarea cutiei de viteze este unul dintre motivele pentru care acest model înregistrează un consum de carburant destul de ridicat pe autostradă: în treapta a şasea, la 120 km/h, turometrul afişează 2.500 rpm. În momentul în care ajungeţi la 130 km/h, turometrul afişează 2.800 rpm. În treapta a cincea, viteza de 120 km/h urcă acul turometrului în dreptul gradaţiei de 3.000 rpm. Tot de la 2.500 rpm apare şi nivelul ridicat de zgomot al motorului în cabină. Menţionăm că valorile de mai sus au fost înregistrate în modul 2WD – respectiv tracţiune spate.
fara suparare, dar ati gresit rau de tot concurentii