Infiniti FX

Vizibilitate

5.0
Acest capitol este un adevărat deliciu pentru fanii gadget-urilor. Infiniti a conştientizat problemele pe care le poate pune o maşină ca FX în traficul urban, drept pentru care a luat rapid atitudine. Laboratoarele japonezilor au născocit un sistem care ajută chiar şi cel mai neîndemânatic şofer. Este vorba de o reţea de patru camere, montate în oglinzile laterale, în grila faţă şi în hayon, care "îşi dau mâna" pentru a realiza o proiecţie virtuală la 360 de grade a maşinii. Senzaţia pe care o percepe cel de la volan? FX este văzut de sus, ca dintr-un elicopter ce zboară deasupra maşinii. Invenţia este foarte utilă atunci când parcaţi în locuri înguste, fie că este vorba de parcarea unui mall, fie că este vorba despre garajul din curte. În situaţiile în care nu există astfel de provocări, sistemul capătă şi un rol de divertisment, maşina oferind practic un adevărat sistem de supraveghere video. Dacă trecem la caracteristicile generale ale modelului, trebuie să precizăm că oglinzile laterale sunt generoase, luneta, deşi îngustă, este bine conturată, iar montanţii faţă, deşi incomodează în viraje strânse, sunt bine poziţionaţi. Pe timp de noapte, sistemul de lumini adaptive ajută farurile bi-xenon să găsească traiectoria ideală pentru cel aflat la volan, chiar şi pe porţiuni de drum presărate cu viraje.
  • unckle, luni, 17.01.2011 14:31

    v-am prins !! nu v-ati spalat pe maini inainte sa trageti de pedalutzele alea frumoase de schimbat vitezele :) frumusica masina . . . dar totusi reprezinta o "era" a opulentei si a consumului . . . dar cum romanu' tre sa o aiba mai mare . . . of, ce tara avem :(

  • C-G-C, luni, 17.01.2011 16:33
    @unkle

    S-au mai bine zis "Profanarea padelelor" :D

  • John, luni, 17.01.2011 19:46
    test slab

    Il vad mai mult ca un test adresat profanilor, decat pasionatilor de automobile. Altfel nu inteleg de ce la tinuta de drum n-ati scris cateva cuvinte despre ATTESA - un sistem 4x4 "vedeta" in randul pasionatilor- cel mai avansat sistem de tractiune integrala din lume! Deasemenea la "siguranta" sau "tinuta de drum" meritita mentionat sistemul cu 4 roti directoare (Rear Active Steering) in optiune. O alta nedreptate ati comis-o fata de motorul asta nou-nout de pe Infiniti. Cand se incalzeste 3.0dci e foarte silentios si rafinat in ture. Vad ca le suflati nemtilor in panze total aiurea. Eu am condus Touareg-ul 3.0 TDI si pot spune cu siguranta ca nu merita un punctaj mai mare decat Infiniti, in conditiile in care zgomotul interior mi se pare la fel. Diferenta e ca Infiniti face schimbarea treptelor printr-o cutie gestionata electronic in 7 rapoarte si padele din magneziu, chestie care lipseste la Touaregul punctat de voi.

  • Ares, luni, 17.01.2011 22:58
    pupatul mai la urma

    bai ... cand Nissan construia masini de teren vw facea pipi in tarana . cum mama lu Stefan cel Mare a-ti reusit voi sa-i dati punctele alea lui tuareg nu stiu si nu inteleg. CERT ESTE CA SUNTE-TI CEI MAI MAI MARI PUPACIOSI IN DOS AI LUI VW. insonorizarea va deranjeaja si din cauza asta nu este ok. pai vw se aude fix ca universal 650 (cine stie, cunoaste). pe strada vezi 3 q7 la fiecare semafor si abia odata pe zi un tuareg "masina rara" asa ca nu-i mai linge-ti sau daca e pe bani, lingere usoara si placuta. NU VW ESTE ETALONUL IN SPORTUL ASTA!!!

  • tomita, marţi, 18.01.2011 12:26

    au mai comis-o cu attesa si in alt test. e posibil ca oamenii sa "forteze" mana lui nissan (prin aceste articole) sa le dea pe mana un GTR, sa se bucure cum trebuie de sistemul acesta :)))

  • unckle, marţi, 18.01.2011 21:51

    poate ca pana la urma le vor da pe mana si un GTR, probabil atunci cand departamentul de marketing o sa considere ca asta va creste vanzarile cu 33% -- adica in loc de 3 pe an or sa sprere sa vanda 4 ;)

  • tomita, marţi, 25.01.2011 00:17

    cred ca's mai multe gtr-uri in tara decat 3. adica doar cat imi storc creierul in cateva secunde si pot sa le enumar pe cele 3. cate or fi cumparate de la reprezentanta, asta nu mai stiu. :D

  • raul, marţi, 25.01.2011 09:47
    gtr

    sunt mai mult de 3, sunt luate de noi, si asta in conditiile in care nici macar nu se importa oficial in Romania (deci efortul de a le aduce e mai mare)

  • tomita, duminică, 30.01.2011 17:40

    ce efort e mai mare? lol. doar din germania daca te uiti si le aduci noi. din america exista firme specializate de le aduc, cu adaosuri comparabile la oficial. daca nu vrei pana in romania poti opta si asa si iesi mult mai ieftin, scapand de zecile de mii de euro puse adaos de intermediari. totusi sa dai juma de masina taxa la un intermediar e prostie crasa. iti iei bilet pana in state te fatai de te ia naiba, platesti si un comisionar de acolo cu cateva mii de doalri, te intorci, si tot iesi mai ieftin decat oficial, sau intermediarii .ro discutand atat despre GTR cat si despre orice Infiniti