Infiniti FX

Interior

4.5
Infiniti plusează din nou la capitolul interior. Confortul este la el acasă, simţurile celui de la volan şi ale pasagerilor fiind o prioritate. Materialele sunt de cea mai bună calitate, demne de segmentul premium, de la plasticul moale al consolei centrale şi al planşei de bord, până la pielea perforată care îmbracă scaunele. Nu lipseşte lemnul de arţar, un element care înnobilează habitaclul şi amplifică senzaţia premium, oferită de inserţiile din aluminiu şi de tradiţionalul ceas analog plasat în centrul planşei de bord. Luminile ambientale plăcute, albastrul instrumentelor de bord şi nu în ultimul rând ecranul navigaţiei, cu a sa armată de butoane, subliniază tehnologia pe care mizează japonezii. Logo-ul Ininiti brodat pe scaune, pragurile cu inserţii din aluminiu şi covoraşele te fac să te simţi special şi amplifică senzaţia de exclusivism. Scaunele se dovedesc a fi adevărate fotolii, în care te poţi relaxa fără probleme chiar şi pe distanţe lungi, confortul fiind un element în jurul căruia acestea au fost elaborate. Tot la acest capitol trebuie să amintim şi de spaţiul interior generos pe care îl oferă SUV-ul. Cinci pasageri pot călători în deplin confort, bancheta spate fiind foarte generoasă, indiferent de reglarea scaunelor faţă. Portbagajul rămâne însă unul dintre cele mai reduse din segment, însumând doar 410 litri.
  • unckle, luni, 17.01.2011 14:31

    v-am prins !! nu v-ati spalat pe maini inainte sa trageti de pedalutzele alea frumoase de schimbat vitezele :) frumusica masina . . . dar totusi reprezinta o "era" a opulentei si a consumului . . . dar cum romanu' tre sa o aiba mai mare . . . of, ce tara avem :(

  • C-G-C, luni, 17.01.2011 16:33
    @unkle

    S-au mai bine zis "Profanarea padelelor" :D

  • John, luni, 17.01.2011 19:46
    test slab

    Il vad mai mult ca un test adresat profanilor, decat pasionatilor de automobile. Altfel nu inteleg de ce la tinuta de drum n-ati scris cateva cuvinte despre ATTESA - un sistem 4x4 "vedeta" in randul pasionatilor- cel mai avansat sistem de tractiune integrala din lume! Deasemenea la "siguranta" sau "tinuta de drum" meritita mentionat sistemul cu 4 roti directoare (Rear Active Steering) in optiune. O alta nedreptate ati comis-o fata de motorul asta nou-nout de pe Infiniti. Cand se incalzeste 3.0dci e foarte silentios si rafinat in ture. Vad ca le suflati nemtilor in panze total aiurea. Eu am condus Touareg-ul 3.0 TDI si pot spune cu siguranta ca nu merita un punctaj mai mare decat Infiniti, in conditiile in care zgomotul interior mi se pare la fel. Diferenta e ca Infiniti face schimbarea treptelor printr-o cutie gestionata electronic in 7 rapoarte si padele din magneziu, chestie care lipseste la Touaregul punctat de voi.

  • Ares, luni, 17.01.2011 22:58
    pupatul mai la urma

    bai ... cand Nissan construia masini de teren vw facea pipi in tarana . cum mama lu Stefan cel Mare a-ti reusit voi sa-i dati punctele alea lui tuareg nu stiu si nu inteleg. CERT ESTE CA SUNTE-TI CEI MAI MAI MARI PUPACIOSI IN DOS AI LUI VW. insonorizarea va deranjeaja si din cauza asta nu este ok. pai vw se aude fix ca universal 650 (cine stie, cunoaste). pe strada vezi 3 q7 la fiecare semafor si abia odata pe zi un tuareg "masina rara" asa ca nu-i mai linge-ti sau daca e pe bani, lingere usoara si placuta. NU VW ESTE ETALONUL IN SPORTUL ASTA!!!

  • tomita, marţi, 18.01.2011 12:26

    au mai comis-o cu attesa si in alt test. e posibil ca oamenii sa "forteze" mana lui nissan (prin aceste articole) sa le dea pe mana un GTR, sa se bucure cum trebuie de sistemul acesta :)))

  • unckle, marţi, 18.01.2011 21:51

    poate ca pana la urma le vor da pe mana si un GTR, probabil atunci cand departamentul de marketing o sa considere ca asta va creste vanzarile cu 33% -- adica in loc de 3 pe an or sa sprere sa vanda 4 ;)

  • tomita, marţi, 25.01.2011 00:17

    cred ca's mai multe gtr-uri in tara decat 3. adica doar cat imi storc creierul in cateva secunde si pot sa le enumar pe cele 3. cate or fi cumparate de la reprezentanta, asta nu mai stiu. :D

  • raul, marţi, 25.01.2011 09:47
    gtr

    sunt mai mult de 3, sunt luate de noi, si asta in conditiile in care nici macar nu se importa oficial in Romania (deci efortul de a le aduce e mai mare)

  • tomita, duminică, 30.01.2011 17:40

    ce efort e mai mare? lol. doar din germania daca te uiti si le aduci noi. din america exista firme specializate de le aduc, cu adaosuri comparabile la oficial. daca nu vrei pana in romania poti opta si asa si iesi mult mai ieftin, scapand de zecile de mii de euro puse adaos de intermediari. totusi sa dai juma de masina taxa la un intermediar e prostie crasa. iti iei bilet pana in state te fatai de te ia naiba, platesti si un comisionar de acolo cu cateva mii de doalri, te intorci, si tot iesi mai ieftin decat oficial, sau intermediarii .ro discutand atat despre GTR cat si despre orice Infiniti