Tehnologie
Fiat şi-a dorit să facă din 500L un etalon în segment. Destul de greu, având în vedere că are de înfruntat o concurenţă acerbă, venită din partea francezilor şi coreenilor.
Nimic nu pare să-i sperie pe peninsulari, care mizează pe o mulţime de accesorii intersante.
Începem mai întâi cu sistemul audio, dezvoltat în colaborare cu cei de la Beats, deveniţi celebri într-un timp foarte scurt în Statele Unite. Cum este rezultatul colaborării? Foarte bun. Comparativ cu ce auzeam în trecut pe Fiat, trecerea este ca de la felinar la becul cu filament. O claritate îmbunătăţită chiar şi la volum mare, fie că redai melodiile de pe un CD sau de pe un suport USB.
O altă noutate este sistemul multimedia, cu un ecran tactil de 5 inch, care facilitează folosirea funcţiilor şi ajută la simplificarea ergonomiei.
O bilă albă şi pentru sistemul de climatizare, care a fost de asemenea simplificat, este uşor de utilizat şi are un aspect plăcut, încadrat bine în planşa de bord.
Şi pentru că italienii sunt mereu cârcotaşi, Fiat s-a decis să le închidă rapid gura. A venit cu un accesoriu care va face deliciul tuturor iubitorilor de cafea. Împreună cu Lavazza, Fiat a dezvoltat un aparat de cafea espresso ce poate fi montat pe cotiera centrală.
Aşadar, în timp ce aşteptaţi culoarea verde a semaforului sau fluidizarea traficului, vă puteţi delecta cu o cafea bună, proaspăt livrată în maşină.
Asa se spune acum: spatiu emotional? Nu ar suna mai bine: masina urata cu spume?