Consum
Lodgy 1.5 dCi 110 CP are un consum mediu de 4.4 litri la sută. Valoare foarte bună dacă ne uităm la concurenţii săi, care tind să consume mai mult carburant în regim mixt, justificat de faptul că toţi oferă mai multă putere şi mai mult cuplu. Dar, dacă ne uităm doar la cifre, doar Renault Grand Scenic facelift în versiunea 1.6 dCi Energy cu Start-Stop reuşeşte să-i egaleze consumul lui Lodgy. Spre comparaţie, versiunea 1.5 dCi a monovolumului de la Renault are un consum mixt de 4.9 litri la sută.
În mediul urban, Lodgy 1.5 dCi are un consum declarat la 5.3 litri la sută, în timp ce consumul extraurban este declarat la 4.0 litri la sută. Fără Start-Stop, este aproape imposibil să atingi consumul declarat de constructor în mediul urban cu majoritatea modelelor de pe piaţă. Chiar şi atunci, trebuie să conduci într-un regim economic şi să fii foarte atent la tot ce se întâmplă în trafic, pentru a anticipa tot ce se întâmplă la semafor şi în intersecţii.
În cadrul testului nostru, am obţinut un consum de carburant cuprins între 8 şi 8.8 litri la sută în regim urban, cu instalaţia de climatizare pornită. Consumul scade puţin sub această valoare odată cu decuplarea instalaţiei de climatizare, dar acesta variază mai mult la mila traficului, deoarece risipim prea mult carburant la semafor.
Consumul în regim extraurban variază între 4.5 şi 5.0 litri la sută dacă respectăm limitele de viteză şi încercăm să abordăm un stil de condus economic. În cazul în care situaţia se agită, consumul urcă puţin peste cinci litri la sută. Pe autostradă, la 120 km/h în treapta a şasea, turometrul afişează 2.000 rpm, iar computerul de bord înregistrează un consum de 5.9 litri la sută.
Sunt multumit de Dacia in acest moment ! Este pe drumul cel bun !