Xenatec vine la Geneva cu versiunea de serie a lui Maybach Coupe
Cel mai lung coupe din lume va fi prezentat la Geneva într-un pavilion special construit al unui hotel de pe malul Lacului Geneva. Acesta este Xenatec Cruiserio Coupe şi are o lungime de 5.73 metri.
Echipa Xenatec va prezenta modelul Cruiserio Coupe la Geneva. Spre deosebire de alţi constructori, Xenatec nu va apărea la Salonul Auto de la Geneva, ci la un pavilion special construit al hotelului La Reserve de pe malul lacului Geneva. Exponatul reprezintă o versiune coupe a lui Maybach 57S. Design-ul este opera lui Fredrik Burchhardt şi este realizat conform specificaţiilor unui client. La nivelul exteriorului, modelul este vopsit în două nuanţe mate care oferă un luciu de alamă în lumină. Cei de la Xenatec spun că vopseaua a fost aplicată în mai multe etape şi procedee pentru a realiza acest finisaj deosebit.
În ceea ce priveşte interiorul, modelul de 675.000 de euro nu prezintă niciun compromis. Scaunele sunt îmbrăcate în piele naturală de bivol, care nu a fost vopsită, iar alte zone au fost acoperite tot cu piele, de data aceasta fiind aleasă pielea Nappa vopsită într-o nuanţă espresso. Podeaua lui Cruiserio Coupe este îmbrăcată cu piele Alcantara de culoarea murelor. Plafonul este îmbrăcat tot în piele Nappa şi beneficiază de un acoperiş panoramic din sticlă.
Sub capota lui Cruiserio Coupe stă un motor V12 de 6.0 litri preluat direct de la Maybach 57 S. Unitatea dezvolă 612 CP şi 1.000 Nm şi îi conferă acestui coupe exclusivist o viteză maximă de 275 km/h, în timp ce consumul mediu este cotat la 16.4 litri la sută. Preţul de vânzare al acestui model, fără a include taxele, este de 675.000 de euro. Xenatec Cruiserior este cel mai lung coupe din lume, având o lungime de 5.73 metri.
Via | Autoblog
Absolut superb. Luxul si bunul gust la superlativ.