X6 Omul

Publicat luni, 20.04.2015 22:00 de Mircea Meșter

Maşinile sunt desenate de oameni. E un detaliu pe care-l uităm deseori atunci când admirăm sau urâm liniile unei maşini. Iar când omul care a desenat noua generaţie BMW X6 ţi se prezintă, eşti fascinat de simplitatea complexă a personalităţii sale. "Eu sunt Tommy Forsgren. Designer".

Piaţa Unirii din Bucureşti geme de maşini de obicei la orele prânzului. Azi, însă, agitaţia s-a mutat pe trotuare. Studenţi, părinţi, copii, bunici, corporatişti care-şi caută un loc la unul dintre restaurantele din zonă sau pe băncile din zona verde a pieţei. E cald, e una dintre primele zile cu adevărat calde ale acestui an, iar termometrul arată undeva în jur de 15-20 de grade. Bucureştiul pare ceva mai puţin gri în momentele astea, pentru că soarele încălzeşte betonul, iar oamenii zâmbesc ceva mai mult.

În dezmorţirea primăvăratecă a zilei de joi, la unul dintre semafoarele care trimit înspre Centrul Vechi stă un BMW X6 negru de generaţie nouă, recent lansată şi în România. Nimic neobişnuit, suntem o ţară care iubeşte maşinile somptuoase. Totuşi, când iese din umbra copacilor parcă din ce în ce mai răzleţi ai parcului, prin geamurile laterale ale maşinii vezi pe scaunul din dreapta o figură serioasă, de tocilar maturizat. Blond, cu părul dat într-o parte, e figura tipică de nordic conform tiparelor pe care le cunoaştem cu toţii. Aceleaşi tipare care spun că e cumva atipic să vezi un nordic într-un X6. Pentru că matematica, suma de calcule şi seriozitatea care caracterizează popoarele astea, de la Germania în sus, nu prea se potrivesc cu o maşină care şi-a construit la noi o imagine de nişă mai degrabă extravagantă, opulentă. 

Ce caută, deci, un scandinav în Bucureşti într-un X6? Ei bine, el i-a desenat exteriorul.


Biroul lui Tommy

Tommy Forsgren e un suedez de 40 de ani, iar ultimii 13 au fost complet dedicaţi unei divizii foarte puţin cunoscute a gigantului BMW Group. Designworks este o subsidiară BMW care adună 135 dintre cei mai pasionaţi şi inteligenţi oameni de creaţie ai lumii în trei centre amplasate în zone de injecţie creativă constantă: California, Munchen şi Shanghai. Sunt oameni care se dedică zi de zi, timp de 365 de zile pe an, unor proiecte de design industrial care transcend zona maşinilor. Astfel, deşi se află pe statele de plată ale celor de la BMW, oamenii Designworks creează produse sau concepte precum iahturi, ochelari, sticle de şampon, boburi pentru echipa olimpică a Statelor Unite, trenuri, computere, bănci, vagoane de metrou pentru Siemens, schiuri, căşti audio, smartphone-uri sau compartimente pentru clasa business a diferitelor companii aeriene. 

Designworks e o companie de consultanţă şi execuţie. La Designworks vin companii care-şi doresc idei şi linii noi, un suflu proaspăt pe conceptele prăfuite pe care-şi bazează activitatea. Evident că, nu în ultimul rând, la Designworks vin cei de la BMW, care comandă proiecte speciale în urma cărora se nasc fie noi modele, fie noi concepte. De exemplu, mâinile şi minţile oamenilor de creaţie de la Designworks sunt responsabile pentru ceea ce astăzi numim gama X de la BMW (conceptul primului X5, continuat apoi cu procesul de creaţie pentru X1, X3 şi X6). Tot de aici pleacă ceea ce vom recunoaşte în următorii ani ca noua generaţie a interfeţei ConnectedDrive, prin care pasagerii vor accesa funcţiile vitale ale maşinii. 

Povestea lui Tommy

Într-un BMW X6 aşezat la un semafor din Bucureşti stă unul dintre oamenii care conduc echipa Designworks din Munchen. Un X6 în care se aude muzică bună şi în care se vorbeşte despre modul în care iPhone a schimbat lumea. O discuţie relaxată în care designul industrial capătă valenţe de subiect profund contrastant cu lumea plină de reclame luminoase colorate care violează retina trecătorilor din centrul Bucureştiului. "Ce uită lumea este faptul că iPhone nu a schimbat doar designul telefoanelor sau interfaţa prin care ne conectăm tehnologic, ci mai ales modul în care accesăm tehnologia. Totul a devenit instantaneu mult mai accesibil, mai rapid. După iPhone, ritmul lumii s-a dublat. Totul se întâmplă mult mai repede, iar la bază stă un display touch preluat imediat de întreaga industrie şi declinat", spune Tommy, care vorbeşte o engleză cu uşor accent german, dar perfect adaptată subiectului. Semn că studiile din domeniu te ajută atunci când vine vorba de terminologie şi de stăpânirea vocabularului tehnic.

Ar fi trebuit să fie arhitect şi să deseneze case şi clădiri de birouri. Şi-a descoperit aplecarea spre desen încă din clasele primare, pe care le-a absolvit în Karlstad, pe malul lacului Vänern, o mică "mare" care se întinde pe suprafaţa aproximativă a unui judeţ românesc. A renunţat la ideea de a fi arhitect în momentul în care un prieten i-a făcut cunoştinţă cu designul industrial, o secţie a Institutului de Design din Umea. A studiat patru ani Designul de Produs şi apoi a trecut printr-un Master de Design Auto şi Transporturi, ramură care l-a atras şi care-i caracterizează, de altfel, întreaga activitate ulterioară.

Acum 30 de minute, Tommy se afla în faţa jurnaliştilor români într-un loc special, aproape de Parcul Carol. În Halele Carol, clădiri dezafectate care acum mai bine de 100 de ani găzduiau activitatea Fabricii E. Wolff, redenumită pe vremea comuniştilor Steaua Roşie şi apoi, după 1989, Fabrica Hesper. Clădirile-aulă cu o valoare istorică imensă aflate vizavi de Autogara Filaret se află în plin proces de reconversie, fiind utilizate din 2013 încoace pentru găzduirea unor evenimente artistice şi culturale. Una dintre Halele Carol a fost şi gazda prezentării exclusive aplicate pe care Tommy Forsgren a realizat-o pe viu, explicând cu degetul apăsat fiecare linie a noului X6. Este ultimul său mare proiect, o maşină de suflet pe care o vede complet diferit decât o apreciază cultura auto românească. Tommy este omul care semnează designul exterior al noii generaţii a maşinii care a dat startul unui nou segment de piaţă: SUV-urile coupe cu patru uşi. O ciudăţenie privită iniţial critic, dar care a ajuns să fie adoptată ca o apariţie normală în ultimii ani.

Prezentarea lui Tommy Forsgren la Halele Carol.

Mândria lui Tommy

"Am avut emoţii la prezentare", spune Tommy, deşi omul din faţa mea a reuşit acum ceva vreme să-şi impună schiţa în faţa lui Karim Habib, şeful designului BMW, şi a directorilor companiei care aşteptau cu sufletul la gură o nouă generaţie a unuia dintre cele mai vândute SUV-uri full-size din lume. "Ştiu, era vorba de jurnalişti auto, dar în interviurile de după prezentare au venit câteva întrebări foarte interesante la care am reflectat puţin înainte să găsesc răspunsul potrivit"

Maşina rămâne într-una dintre parcările inexistente ale centrului oraşului, moment în care Tommy face cunoştinţă cu prima explozie de realitate bucureşteană. "Cam aglomerat la voi", spune omul care a petrecut un deceniu şi jumătate la Munchen, cinci ani în Las Vegas, 8 luni la Stuttgart şi 6 ani în Umea, un oraş aerisit şi foarte suedez aflat la mijlocul Peninsulei Scandinave. Ne îndreptăm spre masa de prânz, la un restaurant din Centrul Vechi, iar străduţele pavate dintre clădirile care încearcă să teleporteze peste timp farmecul interbelic al Bucureştiului sunt îndeajuns de goale pentru ca Tommy să se oprească şi să admire zona scăldată de soare pe care chiar acum două companii de producţie toarnă spoturi publicitare. "Frumoasă zona, se vede că e în refacere. Probabil că seara e plin de tineri aici, nu?", întreabă suedezul în timp ce trece relaxat printre terasele care la lăsarea întunericului se populează până la refuz. 

Cum e pentru un designer să-şi conducă propria maşină? De fapt, ca să fiu clar, cum e să audă critici sau idei preconcepute despre o maşină precum X6? "Pentru mine e o mare mândrie. E acelaşi sentiment pe care-l ai ca părinte când îţi vezi copilul reuşind în viaţă. Ai mei sunt încă mici, dar pot să fac analogia asta", spune Tommy. E conştient de faptul că X6 e văzut ca o maşină cumpărată de oameni cu bani, iar oamenii cu bani din România nu sunt întotdeauna chiar tiparul perfect al civilizaţiei vestice? "Da, dar asta nu e o chestiune care să mă intereseze prea tare. Ca designer eşti interesat de cât de armonioasă e o linie sau alta, de proporţii, de conceptul vizual. Dar sunt mândru că oamenilor le place maşina şi că e un simbol de clasă. Până la urmă, ăsta e un semn că maşina are public şi că există discuţii pe marginea ei. Ce poate fi mai frumos decât ca lumea să discute despre maşina pe care ai creat-o?".

Omul Tommy

Ne aşezăm la masa unui restaurant din zona centrală. Se servesc burgeri, carne de vită, cartofi prăjiţi şi Coca-Cola. Tommy este un sportiv prin excelenţă, a fost instructor de schi, e fascinat de sporturile de pârtie şi iubeşte orice activitate fizică. Deci alegerea e cumva ciudată. "Mă scuzaţi dacă aţi fi vrut ceva mai uşor, dar am o foame de lup. Sunt de dimineaţă în priză şi bateriile sunt pe terminate". E de departe cel mai fit din grupul care îl însoţeşte la masă, deci scuzele lui sunt oricum mai degrabă de complezenţă. Ştie că la noi se mănâncă "metale grele".

Apropo de asta, a fost ales soldatul anului în timp ce-şi satisfăcea serviciul militar, acum vreo 20 de ani. Îi amintesc de asta şi râde cu poftă. "Da, da, da. Chiar aşa am fost, am decoraţia şi acum acasă. Dar să nu vă gândiţi că e vreun premiu acordat la nivel naţional, am fost şef de pluton în armată timp de 15 luni la Kristinehamn, am fost ales soldatul anului în regimentul meu, nu la nivel naţional. Chiar îmi amintesc că imediat după ce am primit distincţia asta ne-am întâlnit pentru un schimb de experienţă cu nişte militari NATO care păreau coloşi pe lângă noi. Erau maşini de război, excepţional pregătiţi. Pe lângă ei, eu eram un puşti pierdut în spaţiu", povesteşte Tommy.

Pe lângă BMW X6, căruia îi semnează designul exterior, Tommy Forsgren a mai desenat un element interesant care în actuala gamă BMW joacă un rol foarte important. Logo-ul "i" pe care îl putem admira pe i3 şi i8, modelele care deschid linia eco a bavarezilor. "E o poveste amuzantă, logo-ul i a fost desenat mai mult din joacă. A aflat că BMW caută un logo pentru noua gamă de modele şi am nceput să fac nişte schiţe împreună cu un prieten. Le-am trimis celor de la Centrul de Design, iar oamenii au fost atât de plăcut impresionaţi, încât ne-au rugat să continuăm să finisăm logo-ul. Le-a plăcut foarte mult că, spre deosebire de celelalte propuneri care au venit, logo-ul nostru era singurul care folosea spaţiul negativ, i-ul fiind de fapt decupat în logo-ul metalic. După ce am finisat culorile şi forma, am fost anunţaţi că logo-ul e perfect şi că rămâne. E o mândrie, mai ales că a venit din distracţie".


Maşinile lui Tommy

Vizita lui Tommy Forsgren la Bucureşti a venit cum nu se poate mai bine pentru un jurnalist auto, pentru că este momentul în care BMW X6, model aflat până acum singur pe un segment virgin, a primit un rival direct, în persoana lui Mercedes-Benz GLE Coupe. Cum vede designerul lui X6 apariţia unui concurent? "Mă aşteptam să se întâmple asta mai devreme sau mai târziu, iar sincer mă mir că au întârziat atât cu acest model. Cert e că avem avantajul de a fi fost primii pe piaţă, iar acest efect va mai dura încă cel puţin o generaţie. Toată lumea le va compara, vrând-nevrând, iar X6 va fi văzut ca un reper. În plus, există avantajul vârstei. După atâţia ani, am ajuns la o maturitate stilistică odată cu noul X6, iar asta se vede în linii, în forme, în detalii. Maşina va continua să evolueze, timp în care concurenţii noştri vor avea de recuperat", spune suedezul cu relaxarea omului care ştie că un experiment reuşit în premieră va fi văzut întotdeauna ca un punct de orientare în industrie.

Conduce un Seria 3 Touring, pe care o consideră maşina perfectă de familie. "E foarte încăpătoare şi este exact ceea ce are nevoie familia mea. În plus, nici nu mă costă foarte mult în comparaţie cu una mai mare", spune Tommy, care îmi detaliază apoi schema de leasing prin care oamenii din interiorul mărcii germane ajung să conducă o maşină nouă după fiecare an de utilizare. Neinteresant pentru actuala piaţă din România, care probabil că va ajunge să beneficieze de servicii financiare de acest tip peste vreo 10 ani. Suntem în urmă. Mi se confirmă din nou, indirect.

BMW X6 (sus) şi Mercedes-Benz GLE Coupe. Două modele concurente direct în acelaşi segment.

Emoţiile lui Tommy

Când ieşim din restaurant, după o oră de poveşti, Tommy pare nerăbdător să continue ce a început de dimineaţă. În seara acelei zile, prezentarea de la Halele Carol urma să aibă loc în faţa unor arhitecţi şi designeri din Bucureşti. "Profesionişti", cum li se spune în această lume a creaţiei. Omul care semnează liniile exterioare ale unui BMW de generaţie nouă, cel care a desenat un logo prezent constant în comunicarea recentă a mărcii, cel care conduce echipa de creaţie Designworks din Munchen, are emoţii atunci când susţine o prezentare în faţa unor oameni din domeniul său. "Va trebui să schimb câteva momente şi detalii din prezentare, pentru că cei în faţa cărora le voi prezenta filosofia de design din spatele lui X6 sunt oameni care ştiu multe dintre detaliile de producţie a unui concept. Trebuie să mă pregătesc mult mai bine de acest moment, pentru că orice eroare e imediat vizibilă", spune Tommy.

Ne apropiem de Hale. "Superb acest loc. S-a păstrat spiritul industrial al vechilor hale, e un loc perfect pentru o prezentare de design. E unul dintre cele mai mai interesante locuri în care am susţinut o astfel de sesiune", încheie omul din spatele lui X6. Cel din creionul căruia au plecat liniile pe care mi le semnează cu autograf într-o schiţă dedicată. "For Mircea. Tommy Forsgren". Semnătura e ciudată, numele e înlocuit de un soi de hieroglife atent studiate care seamănă cu litere din alfabetul ţărilor din Asia îndepărtată. Poate Coreea de Sud. Înseamnă ceva anume această semnătură specială? "Evident că înseamnă", râde Tommy. "Aşa mă identific". Nu insist. Uneori, lucrurile trebuie lăsate aşa cum sunt.

Fiecare obiect pleacă din mâna unui om care concepe, leagă idei şi transmite sentimente. Iar două ore cu un om pentru care maşina nu e un obiect, ci rezultatul unui proces de creaţie, te fac să înţelegi că dincolo de produs există suflet şi inspiraţie. Că undeva, în lume, în spatele maşinii pe care fiecare dintre noi o conducem există un om care trăieşte, visează, care are probleme şi reuşite, care suferă şi iubeşte. Că maşina poate fi subiectul dialogului constant dintre tine, cel care se află la volan, şi cel care a creat-o. Că dincolo de maşini există oameni. 

Schiţa lui BMW X6 şi autograful inedit al lui Tommy Forsgren


  • DanG, luni, 20.04.2015 23:27

    BMW X6. Masina aparuta in momentul in care Bmw si-a pus intrebarea daca ar avea succes un Bmw X5 coupe. Ai deja platforma tehnica, tot ce trebuie sa faci e sa ii tai din spate, cobori putin masina, faci suspenisa mai rigida siai facut masina perfecta pentru tarile de fomisti si proaspat imbogatiti: Ucraina, Bulgaria, Romania, Rusia, etc. Acum urmeaza doar sa incasezi banii.Nu am vazut nici un astfel de model in Germania. Orice ar spune acest domn, felul in care arata partea din spate e absolut hidoasa. Chiar si cu jante enorme, masina arata ciudat, ii lipseste ceva. Pare ca are fund de rata. Oribila masina.

  • MPT, marţi, 21.04.2015 09:01

    "vrând-nevrând, iar X6 va fi văzut ca un reper. În plus, există avantajul vârstei. După atâţia ani, am ajuns la o maturitate stilistică odată cu noul X6, iar asta se vede în linii, în forme, în detalii"...no comment! Si totusi, REPER pentru ce? Care MATURITATE STILISTICA/? Pai e urata cu spume masina asta. S-a prostit lumea? In ziua de astazi orice rahat (imi cer scuze) poate fi prezentat ca o capodopera. A se vedea si in arta! Ce lectii de design poti sa dai cu un asemenea produs? Si mai ales cui?

  • Pavl, marţi, 21.04.2015 10:51

    @DanG si @MPT Ambii ati uitat sa puneti inainte sa va exprimati sintagma "dupa parerea mea". Nu exprimati pareri ca si cum ar fi adevaruri sau realitati absolute. 'Masina e urata cu spume". Astea sunt parerile voastre. Pentru altii sunt masini foarte frumoase. Succesul de care se bucura X6 si X4 arata ca multa lume le apreciaza inclusiv designul. Poate masinile pe care voi le conduceti sunt considerate de unii "urate cu spume" dar voua va plac si le-ati cumparat.

  • mkm, marţi, 21.04.2015 13:05

    @Pavl sa nu uitam ca mentalitatea romaneasca in mare parte este una bolnava iar unii au impresia ca X6 este masina de cocalar drept urmare au aparut "cronicile" domnilor de mai sus, de altfel niste persoane foarte cunoscute si cu renume care chiar sunt modele de urmat in viata. Sa fim seriosi... in aceasta minunata tara mereu gasesti unul sa arunce cu rahat doar pentru ca nu ii place lui un lucru.

  • Andy, marţi, 21.04.2015 13:39

    @Pavl toate comentariile sunt dupa parerea autorilor lor daca nu citeaza din altcineva. E logic. Deci nu era nevoie de "dupa parerea mea"... Da, X6 e o masina pentru tari precum China, Rusia sau zona araba bogata in petrol. Romania nu e o tinta pentru ca oricum vanzarile de masini noi sunt foarte mici iar in cazul celor premium chiar nu conteaza. Majoritatea automobilelor premium de pe piata noastra sunt cumparate la second... X6 are un desing mai fluid decat GLE coupe care pare un cocosat indesat. Ambele sunt insa inutile pentru Romania. Parcarile de la noi (mall-uri, hipermarket-uri etc) sunt gandite pentru masini mai mici (cam de la clasa compacta in jos). Drumurile sunt inguste. Stium cu totii neajunsurile astea. Prefer oricand o Seria 3 sau Clasa C super accesorizate in locul unor astfel de monstrii inutili care nu se descurca bine nici in afara asfaltului - prin comparatie cu un Pajero sau Pathfinder.

  • petrush, marţi, 21.04.2015 14:25

    @ MM esti tare detot cu "simplitatea complexa a personalitatii" lui. nici mie nu-mi place x6, dar imi place x4. nu este pentru concursuri de off road, nu este pentru a urca pe zapada in varf de munte,ci numai pana la teleferic.

  • VladyF, marţi, 21.04.2015 15:47

    Multumim pentru interviu.

  • MPT, marţi, 21.04.2015 15:52

    @Pavl si @mkm Adevarurile absolute le gasim in alta parte, aici fiecare ne exprimam parerea, buna sau rea, cum o fi ea. Am spus doar ca X6 e urat ca DESIGN ( si nu e doar parerea mea care oricum nu conteaza) Nu am spus ca e sau nu e masina de cocalar. Pur si simplu vorbeam despre Design. Poate fi din punct de vedere tehnologic si dinamic buricul pamantului insa e URAT si singur daramite comparat cu alte masini.

  • zarnesteanu, marţi, 21.04.2015 18:19

    Totul se reduce la gusturi, in special cand e vorba de design. Mie unul X6 imi place foarte mult. Mai ales spatele. Masina asta are o armonie pe care o simti si cand o privesti in totalitate sau pe anumite sectiuni. Am spus mai demult, pentru GLE va fi o misiune foarte grea sa castige la capitolul asta. Mr. Forsgren a spus exact ceea ce am simtit la aparitia GLE. X6 are deja un design matur care a intrat bine in constiinta publicului. Pe langa avantajul primului venit, BMW are ani buni in avans in slefuirea elementelor de finete care diferentiaza major un produs de altul. Genul asta de articole imi place la nebunie. Sa cunosti oamenii din spatele monitoarelor si tabletelor de design, sa intelegi ce-a fost in mintea lor, sa le citesti personalitatea. Sunt experiente unice. La fel ca si vizita de la fabrica Bentley. Cred ca din experientele astea pe care Automarket.ro le impartaseste cu noi avem de invatat de un million de ori mai mult decat din discutiile sterile legate de fixurile lui X si Y.