Volkswagen Golf VIII va avea o versiune care va consuma 2.35 litri la sută

Publicat marţi, 08.02.2011 11:07 de Sebastian Toma

Cea de-a opta generaţie a lui Golf va avea o versiune care va consuma doar 2.35 litri la sută. Modelul va fi disponibil pe piaţă în 2020.

Volkswagen a anunţat că va realiza o versiune supereconomică a lui Golf în 2020. Respectivul model ar aparţine celei de-a opta generaţii a lui Golf şi va purta denumirea blue-e-motion. Cel mai economic Golf din istorie va avea un consum mediu de 2.35 litri la sută şi emisii de CO2 de numai 75 grame per kilometru. Viitorul Golf VIII va beneficia de numeroase elemente tehnologice preluate de la noul concept XL1 şi va primi un tren de propulsie hibrid evoluat din cel prezentat pe conceptul care a debutat anul acesta la Salonul Auto de la Qatar.

Versiunea supereconomică a lui Golf nu va fi tocmai ieftină, modelul urmând să beneficieze de numeroase componente din plastic întărit cu fibră de carbon. În urma acestei măsuri, antifonarea modelului va scădea, dar nemţii pregătesc un sistem de amortizare a sunetelor neplăcute prin intermediul sistemului audio. De asemenea, întregul tren de propulsie va beneficia de o reducere a frecărilor, iar aerodinamica va fi îmbunătăţită simţitor.

Atât Volkswagen, cât şi rivalii săi vor fi nevoiţi să lanseze modele din ce în ce mai economice pentru a răspunde normelor europene. Până în 2020, gama fiecărui constructor de automobile ar trebui să aibă o medie a emisiilor CO2 de numai 95 grame per kilometru. Pe lângă versiunea ecologică a lui Up!, Volkswagen va beneficia şi de câteva versiuni electrice ale modelelor sale, alături de versiunea supereconomică a lui Golf. Împreună, toate aceste modele îi vor ajuta pe nemţi să-şi reducă emisiile de CO2. În acest moment, Fiat este marca de volum cu cel mai redus nivel de emisii CO2 din Europa.

Via | Autocar

  • gtrazvan, marţi, 08.02.2011 12:34

    Cred ca o sa consume atat numai in cadere libera:))

  • unckle, marţi, 08.02.2011 12:40

    :)) ... doar ce s-a facut un test la Passat si consumul este cu 50% mai mare decat in datele tehnice.

  • raku, marţi, 08.02.2011 12:52
    2020???

    pana in 2020 se vor schimba multe si probabil unii dintre noi o sa dam si ortu'......

  • ax, marţi, 08.02.2011 13:28
    ... hahaha

    poate tu...

  • cozappz, marţi, 08.02.2011 13:42
    Asteptam

    de la fabricantii de autovehicule, in anul 2020 masina cu motor de 1cm3 cu 1000CP si care va consuma 1L/100Km. Nu se spune nimic de pret dar probabil va fi de o aluna. Prajita sau nu, iar nu se spune.

  • adn opel, marţi, 08.02.2011 16:33
    VW SE APROPIE DE UN FALIMENT RASUNATOR

    Stimabililor,dupa ce ca au scos numai masini copy- paste..matriosca si de tot k..tul la fiabilitate si cu rugina in 3 ani ..vorbesc ca am avut vw in familie si luat de nou..pe care l am vandut rapid cu piese facute in mexic...crezand ca OPEL este masina saracului..fals, este o masina mult mai corecta decat vw..unii stiu de ce....acum ne vand si plasticuri ranforsate cu un gram de carbon,scumpe si tip lighean pe bani multi si intretinere de lux..un bec costa 50 de roni..de cazi jos...nu mai cumpar vw in veci si nici japoneza care la o piesa picata dai faliment total..triasca DACIA SI OPEL MACAR SUNT MASINI CORECTE..SA AUZIM DE BINE.

  • Steli, marţi, 08.02.2011 16:40
    -service Vw

    Mi-e mila de baietii de la service-ul Vw, cand vor fi inundati de reclamatii de la clienti referitoare la consum.

  • crysti09, marţi, 08.02.2011 19:03
    Legat de titlul articolului

    Am auzit ca DACIA va produce in 2035 un autoturism care va consuma 1,8%.....

  • flavius, marţi, 08.02.2011 22:31
    Rushinica

    Pacat de VW ca vin cu atfel de magarii.Se stie ca,consumul dat de ei este cu 50% mai mare.Nici un producator nu este cinstit dar media minciunii este de cca 30%.

  • Bogdan, marţi, 08.02.2011 22:37
    Foarte tare

    ... iar in 2025 va fi disponibila tapiseria Titanium Grey...sau yellow limon.

  • octavian, miercuri, 09.02.2011 03:02

    2.35L de ce anume? Motorina imbunatatita cu izotopi radioactivi? :p desi daca e apa nu suna rau deloc. Desi daca va fi electrica poate dezvolta pana atunci o pila electrica supereficienta

  • George, miercuri, 09.02.2011 09:00

    Am Golf 6 1.4 TSI 122CP de aproape un an si pot sa spun ca este o masina f. fiabila si f. robusta. Consumul este f. aproape de cel prezentat in cartea tehnica. In concluzie, o masina aproape perfecta. In rest, nu pot decat sa ma amuz de cei care lovesc in marca VW si de cei care bat campii la acest articol...

  • asm, vineri, 11.02.2011 09:21

    Indiferent de maşină, poţi să scoţi consumul dat de producător (poate chiar puţin mai mic) dacă ştii să conduci bine, dacă o întreţii bine şi nu îţi baţi joc de maşină şi dacă te şi obişnuieşti puţin cu particularităţile modelului respectiv. Există nişte norme după care se dau acele valori de consum şi să nu credeţi că în pantă se obţin valorile respective.