După BMW, și Grupul Volkswagen anunță un "program Rabla" propriu. Dar doar în Germania
Clienții mărcilor din Grupul Volkswagen care beneficiază de motoare cu emisii Euro 1 - Euro 4 vor primi un bonus la achiziția unei mașini noi Euro 6. Programul se desfășoară doar în Germania.
După ce BMW Group a anunțat ieri un program european prin care acordă reduceri de până la 2000 de euro clienților care renunță la mașinile vechi cu emisii Euro 4 sau mai jos și își achiziționează un model cu emisii reduse din actuala gamă BMW sau Mini, Grupul Volkswagen anunță astăzi un program asemănător, dar care se va derula însă exclusiv în Germania.
Conform comunicatului oficial publicat pe site-ul de presă al constructorului german, programul de trade-in va viza clienții mărcilor Volkswagen, Audi, Seat, Skoda și Porsche care dețin mașini Euro 1 - Euro 4 și care se orientează spre mașini noi Euro 6 ale acelorași mărci. Nu este foarte clară valoarea reducerilor oferite de constructor prin dealerii săi, însă este cunoscut faptul că programul se va derula doar în Germania.
Program european de reducere a emisiilor Euro 5 și Euro 6
La nivel european, Grupul Volkswagen va derula un program paralel prin care posesorii de mașini diesel Euro 5 și Euro 6 ale mărcilor din Grup vor putea vizita service-urile pentru un update software gratuit. Acesta "va reduce emisiile de Oxizi de Azot (NOx) ale acestor mașini în medie cu 25-30%", spun oficialii Grupului Volkswagen.
Nu este cunoscut încă numărul de mașini la nivel european care vor putea trece prin actualizarea de software anunțată de Grupul Volkswagen, însă știm că în Germania este vorba de aproximativ 4 milioane de mașini.