BMW lansează un "program Rabla" propriu la nivel european: până la 2000 de euro bonus la achiziția unei mașini noi cu emisii reduse

Publicat joi, 03.08.2017 23:35 de Mircea Meşter

Dacă ai o mașină care se ridică la standardele de emisii Euro 4 sau mai puțin, BMW îți oferă până la 2000 de euro reducere pentru achiziția unora dintre modelele gamei sale.

BMW a anunțat oficial că va introduce la nivel european un program prin care le va oferi o reducere de până la 2000 de euro celor care se orientează spre un model ecologic comercializat de marca germană sau de marca Mini.

Cum funcționează "programul Rabla" în versiune BMW? Ne explică chiar marca germană printr-un comunicat de presă: "Proprietarii de automobile diesel care îndeplinesc standardul Euro 4 sau mai puţin vor beneficia de un bonus de mediu de până la 2.000 € (suma depinde de modelul cumpărat) atunci când îşi schimbă automobilul şi cumpără un BMW sau MINI nou. Noul model ales trebuie să fie un BMW i3, un hybrid plug-in sau un automobil diesel EU6 cu emisii CO2 de până la 130 g/km (în NEDC)".

Conform mărcii germane, programul va începe în luna august și se va derula cel puțin până la finalul acestui an. Nu este foarte clar care va fi metoda de acordare a bonusului și ce planuri are BMW în privința mașinilor recuperate prin acest program.

Mașinile din actuala gamă care vor putea fi achiziționate prin programul anunțat astăzi:

BMW
i3 (electric)
i3 Rex (electric cu range extender pe benzină)
Seria 1 (114d, 116d, 118d, 120d, 125d) 
Seria 2 Coupe, Cabrio (218d, 220d, 225d)
Seria 2 Active Tourer (214d, 216d, 218d, 220d, 225xe hibrid plug-in)
Seria 3 Sedan, Touring, Gran Turismo (316d, 318d, 320d, 325d, 330e plug-in hibrid)
Seria 4 Coupe, Cabrio (418d, 420d, 425d)
Seria 5 Sedan, Touring (520d, 530d, 530e hibrid plug-in)
Seria 7 (730d, 740e xDrive hibrid plug-in)
X1 (16d, 18d, 20d)
X4 (20d)
X5 (40e xDrive hibrid plug-in)
MINI
Mini 3 uși, 5 uși, Cabrio (One D, Cooper D, Cooper SD)
Clubman (One D, Cooper D, Cooper SD)
Countryman (Cooper D)


Programul de reînnoire a flotei auto completează acțiunea de chemare în service-uri pentru optimizarea suplimentară a sistemului de evacuare pentru 225.000 de mașini diesel Euro 5 care circulă astăzi în Germania. Acțiunea nu implică niciun cost suplimentar pentru clienți, dar va avea un efect major asupra emisiilor acestor motoare.

BMW: "Nu renunțăm la tehnologia diesel"

Oferta celor de la BMW vine într-un moment în care constructorii din Germania au participat, împreună cu reprezentanții Statului german, la un forum în care producătorii auto și-au dezvăluit planurile de viitor în ceea ce privește tehnologiile utilizate la nivelul sistemelor de propulsie.

Astfel, BMW confirmă faptul că, pe lângă dezvoltarea versiunilor plug-in și ale celor full-electrice ale modelelor din propria gamă, va miza în continuare pe motorizările diesel ale căror emisii sunt "curățate" cu ajutorul unor tehnologii moderne. Asta în ciuda presiunilor media și ale autorităților din țările europene care anunță zile grele pentru mașinile pe motorină.

"Motoarele diesel moderne şi eficiente asigură emisii CO2 mai mici şi astfel au o contribuţie importantă la protejarea mediului. În plus, când vine vorba de numeroasele emisii nedorite, motoarele diesel sunt la fel de curate sau chiar mai curate decât motoarele pe benzină. Acest lucru se poate spune cu certitudine de emisiile de particule, hidrocarburi şi monoxid de carbon, ceea ce înseamnă că trei din cele patru probleme majore privind poluanţii diesel au fost rezolvate şi nu mai au nici un efect advers asupra calităţii aerului. Acesta este motivul pentru care BMW Group solicită discuţii obiective bazate pe fapte şi dovezi ştiinţifice", susțin cei de la BMW în comunicat.

Programul electrificării gamei BMW

În ceea ce privește electrificarea gamei, cei de la BMW au reconfirmat faptul că planurile pe termen scurt ale grupului vizează în 2017 depășirea bornei de 100.000 de mașini plug-in și full electrice vândute într-un singur an. În rest, bornele majore ale brandului german în ceea ce privește electrificarea rămân viitoarele Mini Electric (2019), BMW X3 electric (2020) și modelul electric și autonom BMW iNEXT (2021), despre care se știe doar că va oferi o autonomie de circa 500 de kilometri, fără ca germanii să ofere detalii legate de sistemul de propulsie.

 

  • vianu, vineri, 04.08.2017 02:23

    nu mai au nici un efect advers asupra calităţii aerului. bai, daca asa a spus omu' eu m-am linistit. Motorina sa fie! Petrolul vine intotdeauna din surse verificate si tot circuitul e sub control oficial, oamenii nu-si mai pierd locul de munca pentru ca numai fac motoare cu ardere interna. Sa ii ia naiba pe astia care fac baterii si omoara nevinovati pentru nu stiu ce elemente chimice inventate. Avem petrol pentru inca 100 de ani si s-a dovedit...nu polueaza! Incalzirea globala nu exista, emisiile de CO2 e o inventie a unor oameni rai, razboaiele pentru combustibili? un film horror de vineri noaptea. Totul e o conspiratie! Gata! de acum sunt fan petrol.

  • dan_grc, vineri, 04.08.2017 10:02

    @vianu Dincolo de exagerările din acest articol, chiar credeai că dieselul va dispărea în câțiva ani? Știi foarte bine că întreaga campanie a pornit după Dieselgate, înainte de asta autoritățile nu erau așa îngrijorate de mediul înconjurător, acum producătorii germani în special, care încă vând bine diesel, se opun pensionarii acestor motoare în doar câțiva ani, o vor mai lungi, pentru că pe termen scurt chiar este vorba de multe locuri de muncă, este nevoie de mai mulți ani pentru reconversie și absorbția personalului în alte domenii. Chiar și așa, nu se poate spune că nu fac nimic în privința alternativelor la motoarele clasice, doar că lucrurile par că nu se mișcă așa repede, pentru că este un prea mare entuziasm cu electricele.

  • Edikkk, vineri, 04.08.2017 10:10

    bateriile la telefoane celulare, la inceputuri aveau niste valori mici si volum mare, in ziua de azi telefoanele sunt sub 1cm si au baterii de 4000mAh lucru de neimaginat acum 10 ani bateriile pentru autoturisme abia isi incep drumul spre evolutie numai BMW a marit capacitatea bateriei cu bune procente, la noua generatie (lasand la o parte capacitatea mai mare) ca sa nu spunem ca Toyota care nu a intrat in jocul electric datorita faptului ca este un producator global (foarte mare, cu masini de mare volum in toata lumea) doreste intrarea in jocul electric dar nu oricum, nu de nisa, ci global astfel incat Toyota a investit in cercetare pentru bateriile electrice (nu ca Mercedes care a facut fabrica de baterii doar pentru China i-a impus-o ca sa ramana pe piata chineza !!!! si nu de dragul pamantului sau ecologiei !) si este pe cale sa scoata bateria cu electrolit solid care va avea o greutate mult redusa (jumatate?) si capacitate mai mare (peste 30%?) oricum zvonurile spun de o baterie care ar avea dublul autonomiei (la acelasi consum, si greutate, evident) fata de ce are azi Tesla !!?? deci vorbim de 800-1000 km autonomie ! plus ca incarcarea rapida s-ar putea face in conditii mai bune, pentru ca bateria nu se incinge asa de tare, sau iarna ar functiona in conditii mai bune ! Asa incat viitorul este clar doar electric ! Sau maxim masini semi-electrice gen Nissan e-power care sunt electrice cu tot trenul de rulare, doar ca vin cu extendere motoare termice (nu se incarca la priza ci folosesc generator motor termic) ! Motoarele hibride gen Toyota de azi, sau micro-hibridele gen Suzuki, chiar daca acum sunt noutati o sa dispara de pe piata, impreuna cu toate motoarele termice ! Cele cu motoare termice vor ramane doar pentru serii de lux, sport, gen Ferrari, Bentley, etc restul nu va mai exista. Cei din petrol au stiut si in trecut sa migreze, sa nu uitam ca mare parte din acestea detin parcuri eoliene pentru diversificarea afacerilor in energie. nu le plangem noi de mila, ca nu dau ei faliment.

  • sandu, vineri, 04.08.2017 10:59

    pai stai putin. ca oricum daca iei un bwm nou ai reducere din start. adica masina e pret de lista 40mii, o iei cu 32mii cu reducere de la dealer. asta cu 2000 euro ce e? doar sa isi mai faca reclama.

  • vianu, vineri, 04.08.2017 11:30

    @dan...ma confunzi :) n-am zis (cred) NICIODATA ca vor disparea, n-am zis nici macar in "cativa" ani...sunt destul de mare si de vaccinat incat sa inteleg ca trecerea catre electrificare se va face in ani de zile si tehnologiile vor "coabita" alti foarte multi ani. Mai degraba, as putea spune ca fanii termicelor flutura idioteniile de tipul schimbarea se va face brusc, fortat, obligat, etc nu vom avea ce conduce, ne vor lasa fara covrig in mana, ni se vor limita libertatile + alte bull-situri Dar nu, guvernele vor face presiuni (aceste presiuni fiind mai mari sau mai ponderate) functie de incredibilul lobby venit din partea economiei si a diversilor jucatori din piata. Vointa politica (castigarea de voturi) pe de o parte si interesele companiilor private (pe de alta parte) vor fi "titanii" ce vor juca sah si functie de care va fi mai inteligent acela isi va impune ritmul. Este evident ca motoarele termice evolueaza rapid (nu ca si performante...fizica e fizica) dar se pot implementa tehnologii de tratare a emisiilor astfel incat sa iasa chiar si parfum de viorele din fundul lor. Intrebarea e, ce au asteptat? Brusc Diselurile pot fi curate, brusc sunt cele mai ok. Numai vorbesc de sustinerea pana'n panzele albe a acestora...cumva castigurile substantiale aduse sunt principalul motiv? Grija pentru mediu e la coada listei iar sforaielile unui oficial cu responsabilitati financiare ma conving inca odata de lipsa de transparenta si corectitudine a unei parti din industria auto.

  • cineva, vineri, 04.08.2017 14:50

    Am si eu o intrebare pentru un detinator de masina electrica: poate fi folosita si iarna, sau se comporta ca si telefonul? Adica iesi din hotel cu 100% baterie si cand ajungi pe partie afiseaza low battery si se inchide ? Ca daca e similar, va trebui sa avem masini de rezerva pentru iarna si nu prea am unde sa le tin si pe alea...

  • Opinie, vineri, 04.08.2017 17:48

    Saracii, incearca si ei precum inecatul sa se agate de un pai: poate, poate mai gasesc fraieri care sa le cumpere afumatorile diesel. Oamenii astia traiesc in lumea lor, nu inteleg ca paradigma s-a schimbat si ca nu mai au ce face cu cazanele made in Germany.

  • scamel, luni, 07.08.2017 11:36

    @AM La noul BMW X3 2.0D intre BMW RO si BMW DEU. este diferenta de aproape un litru la suta, intre consumurile publicate pentru oras si extra, dar consumul mediu si emisia de co2 sunt la fel Este o eroare? 0 problema de interpretare,sau la noi se vinde alta masina?.

  • alex, luni, 07.08.2017 13:35

    Benzina de la seria 3 in sus, nu exista. Daca vrei sa ai consumuri decente pe un seria 5, tre sa iei neaparat diesel. Nu mai vorbim de un X5 unde in varainta 3.0i papa 10% in exterior si 18% urban. Asa ca cei din industria auto sunt cu picioarele pe pamant. Copilasii de pe forumuri auto viseaza benzina, hibride, electrice dar din pacate sunt doar vise.