Europa aprobă planul Volkswagen pentru Dieselgate. Constructorul anunţă programul de recall pentru remedierea problemelor

Publicat joi, 17.12.2015 14:05 de Daniel Popescu

Autorităţile germane au acceptat planul prin care Volkswagen vrea să remedieze problemele emisiilor la maşinile diesel vândute în Europa. Constructorul german a detaliat şi programul pentru rechemarea în service a maşinilor afectate.

Criza VW: Tot ce trebuie să știi despre scandalul ”Dieselgate”

Autoritatea germană de transport (KBA) a acceptat propunerile făcute de Volkswagen pentru remedierea problemelor emisiilor pentru cele 8.5 milioane de maşini diesel comercializate în Europa şi care sunt afectate de scandalul Dieselgate.

Decizia este valabilă nu numai în Germania, ci pe teritoriul tuturor celor 28 de state membre ale Uniunii Europene şi, implicit, şi în România.

"După ce măsurile vor fi implementate, maşinile vor îndeplini standardele de emisii. Obiectivul este să indeplim acest lucru fără deprecierea puterii motorului, a consumului de carburant sau a performanţei", precizează Volkswagen într-un comunicat de presă.

Clienţii afectaţi de probleme vor fi notificaţi de Volkswagen în următoarele săptămâni, iar rechemările în service vor avea loc pe parcursul anului 2016.

Astfel, maşinile cu motoare diesel de 2.0 litri vor fi chemate în service începând din primul trimestru al anului (ianuarie-martie), cele cu unităţi de 1.2 litri în ultima parte a celeui de-al doilea trimestru (aprilie-iunie), iar la cele cu motoare de 1.6 litri problemele vor fi remediate în al treilea trimestru al anului (iulie-septembrie).

La sfârşitul lunii noiembrie, Volkswagen a anunţat că motoarele de 1.2 litri şi 2.0 litri vor primi un upgrade software, în timp ce în cazul unităţilor de 1.6 litri va fi montat un "egalizator de flux" în faţa debitmetrului. Pentru moment, Volkswagen nu a anunţat soluţia tehnică pentru motoarele diesel V6 de 3 litri.

În plus, autorităţile americane nu au dezvăluit încă dacă acceptă măsurile propuse de Volkswagen pentru remedierea problemelor.

Via Automotive News

  • eee, joi, 17.12.2015 14:32

    Stati asa sa inteleg: un update de software va rezolva problema. Ceea ce ma face sa inteleg ca se vor schimba doar parametri la care functioneaza unele componente, deci un fel de chip tuning. Si atunci fiabilitatea nu are de suferit? Sau nu mai e o problema asta, ca masinile au iesit din garantie?

  • g, joi, 17.12.2015 15:16

    limbaju de programare este mai eficient acum si daia or sa fie noxe mai mici :D

  • gogu, joi, 17.12.2015 15:22

    cu alte cuvinte, VW face modificari din taste :)

  • Razvan, joi, 17.12.2015 16:39

    Era clar ca versiunea de soft ce o foloseau pentru a trisa va fi folosita permanent....

  • rov, joi, 17.12.2015 18:30

    Infatuarea vw este depasita doar de cea a importatorului... M-am prezentat azi la porche n. cu golf-ul 7. Usa torpedoul din stanga soferului nu se mai inchide si deranjeaza la condus. O duduie foarte afectata m-a programat pentru vizualizare problema pe 7 ianuarie...Am indraznit sa o intreb daca nu se poate uita cineva de la service sa fixeze provizoriu acea usa ce deranjeaza la condus, stimabila m-a intrebat de trei ori la rand cu impertinenta si tupeu de o nesimtire rara: dar aveti programare?! aveti programare ?! aveti programare ? Atunci mi-am amintit ca in primavara am stat 2 luni fara masina ce astepta in service schimbarea turbinei in garantie, de alte nesimtiri marca vw si mi-am programat sa-i ocolesc toata viata. Mai bine-i dau foc decat sa mai am de a face cu nemernici ca ei. Am rupt rahatul ala de usa din balamale si l-am aruncat in cutea lor .

  • razvanis, joi, 17.12.2015 19:32

    Sa stii @rov, ca mai sunt si alti dealeri si service-uri VW, daca cei de la PBN sau PBV te-au deranjat atat de tare poti incerca altii din "provincie" care stiu sa-si respecte clientii. Totodata poti face o reclamatie. Acest comportament, daca este adevarat si nu infloresti in stilul dambovitean, nu este tolerat de conducere si acel angajat ar putea fi sanctionat dur.

  • Andy, joi, 17.12.2015 21:23

    @rov Chiar imi pare rau. La Radacni ma pot programa de azi pe poimaine, e chiar ok. Mi se pare aiurea sa te puna sa stai 3 saptamani!?! Sunt chiar atatea VW cu probleme (si restul din VAG) daca service-urile nu fac fata? Sfatul meu e ca pe viitor sa-ti iei o marca care nu e in top 3 la vanzarile din Romania, dar care are reprezentanta in cateva orase mari inclusiv Bucuresti. E parfum!

  • Alex, vineri, 18.12.2015 10:40

    Nu vreau sa fac reclama, de aceea nu mentionez numele - in schimb ofer doar coordonatele. ( 44.39908, 26.16351 ) O echipa de nota 10, mereu m-au ajutat si programat in timp util pentru service anual, pneuri sau diferite probleme minore cat si inlocuire de piese pe garantie. Ca bonus am primit mereu verificare tehnica a masinii cat si spalare auto gratuit! Nu am ce sa le reprosez.

  • @alex, vineri, 18.12.2015 17:18

    la banii care-i dai la midocar , macar atat sa ti ofere si ei:))

  • rov, vineri, 18.12.2015 22:47

    @ razvanis...cu o floare nu se face primavara...EuroThG este singurul dealer din zona care este OK. Datorita lor am incercat si cumparat noul Golf 7 (care este o masina ok), dupa dezastrul Passat. .2005,2006, doua masini achizitionate de noi cu care am petrecut cate o noapte pe ...platforma. Nici macar batrana Dacia 1300 ce am cunoscut-o de copil nu mi-a produs o asemenea "fericite''. Pentru cei ce au uitat, passat-ul 2005 a avut doua grave defecte de fabricatie (nerecunoscute la timp de hapsanii vw) si anume defectarea in mers a injectoarelor si a pompei de motorina. Efectul...ore de asteptare pe marginea drumului. Nu imi pare rau ca am cumparat golf-ul 7, ... aparenta satisfactie data de folosirea lui ma ducea cu gandul( ...) spre un alt passat sau poate noul tiguan...deh memoria e scurta. Din fericire, in timp ce sotia mea studia noul passat, eu incercam sa-mi readuc in parametrii Golf-ul 7...Din fericire zic... pentru ca mizeria care am indurat-o de la duduie, mi-a deschis mai bine memoria cu privire la vw... Multumesc...Alexandra, asa se numeste cea care te face sa-ti fie rusine ca ai un vw in garantie !

  • @rov, miercuri, 23.12.2015 16:28

    Deci sa inteleg... ai mai avut 2 masini noi de la VW. Ambele au avut probleme. Si atunci ai decis sa o iei pe a 3? Asta e deja lucru manual Si eu am avut un Passat cu probleme, dar dupa ce l-am dat nu am mai vrut sa aud de acest brand. Asteptam impresii si dupa a 5-a masina cu probleme

  • mda, marţi, 19.04.2016 10:35

    Indoctrinatilor VW AG le recomand o carte: "La pescuit de fraieri. Economia manipularii si a inselaciunii" editie 2016 http://www.automarket.ro/stiri/volkswagen-singurii-prinsi-cu-mata-in-sac-niciun-alt-constructor-nu-a-70371.html