Preţuri Skoda Fabia în România: noua generaţie pleacă de la 10.400 euro cu TVA inclus

Publicat miercuri, 14.01.2015 10:30 de Sebastian Toma

Importatorul Skoda în România a anunţat preţurile noii generaţii Fabia pe piaţa internă. Modelul de clasă medie pleacă de la 10.420 de euro cu TVA inclus în varianta de bază, echipată cu un motor 1.0 MPi de 60 CP.

Skoda Fabia, subcompacta din Cehia ajunsă la a treia generaţie, este disponibilă şi pe piaţa din România. Cea mai ieftină versiune, asociată echipării Active şi motorului 1.0 MPi de 60 CP, are un preţ de pornire de 10.420 de euro cu TVA inclus. La polul opus, cea mai scumpă versiune a lui Fabia îi este asociată unui motor 1.4 TDI de 90 CP şi unei transmisii DSG, care costă 17.500 de euro în compania echipării de vârf, Style. Cea de-a treia generaţie a lui Fabia este oferită în compania a două variante de caroserie, hatchback cu cinci uşi şi Combi, dar numai preţurile primei variante au fost anunţate pe portalul oficial al constructorului ceh pe piaţa din România.

TEST DRIVE SKODA FABIA 1.0 MPI STYLE

Noua generaţie a lui Fabia este oferită alături de trei niveluri de echipare: Active, Ambition şi Style. Indiferent de echiparea aleasă, modelul din Cehia are un interior mai spaţios decât predecesorul său şi se bucură de cel mai mare portbagaj din segment, care are un volum de 330 de litri. Spaţiul de încărcare poate să urce până la 1.150 de litri prin plierea banchetei din spate. Gama de motorizări este cu 17% mai eficientă decât cea a generaţiei precedente, iar lansarea celei de-a treia Fabia a marcat finalul de carieră al versiunii RS a lui Fabia 2, modelul de performanţă fiind eliminat din ofertă pe fondul vânzărilor slabe.

Fabia 3 are o platformă nouă, dar aceasta nu este MQB (cum are Octavia) deşi preia numeroase componente de la platforma modulară a VW Group.

Skoda Fabia: galerie foto şi informaţii oficiale

Dotări în echiparea de bază Active (selecţie)
-ESP
-ABS
-Airbag-uri frontale faţă
-Airbag-uri laterale faţă şi airbag-uri pentru cap
-Servodirecţie electromecanică
-Jante oţel 14" cu roată de rezervă de dimensiuni normale
-Instalaţie de aer condiţionat - Climatic
-Radio "Blues" cu conexiune multimedia
-Scaun şofer reglabil manual pe înălţime
-Închidere centralizată

Skoda Fabia a primit cinci stele la testele de siguranţă organizate de EuroNCAP în 2014. Cu 81% din punctele totale posibile la Protecţia Pasagerilor Adulţi şi la Protecţia Pasagerilor Copii, Fabia reuşeşte 69% la capitolele Protecţia Pietonilor şi Sisteme de Asistenţă, ceea ce califică modelul mărcii cehe la rating-ul maxim, de cinci stele. Fabia a fost singurul model de clasă mică testat de EuroNCAP în 2014 care a obţinut calificativul de cinci stele la testele de siguranţă derulate de organismul european.

Noua generaţie SKODA FABIA: MOTORIZĂRI ŞI PREŢURI

MOTOR PUTERE
CUPLU
SKODA FABIA hatchback cu cinci uşi
PREŢ
(€ cu TVA)
 cu DSG
ECHIPARE  ACTIVE
1.0 MPI 60 CP
95 Nm
10.421 -
1.0 MPI 75 CP
95 Nm
11.020 -
ECHIPARE AMBITION
1.0 MPI 75 CP
95 Nm
11.751 -
1.2 TSI 90 CP
160 Nm
12.651 -
1.2 TSI 110 CP
175 Nm
13.350 14.701
1.4 TDI 90 CP
230 Nm
15.441 16.716
1.4 TDI 105 CP
250 Nm
16.266 -
ECHIPARE STYLE
1.0 MPI 75 CP
95 Nm
12.599 -
1.2 TSI 90 CP
160 Nm
13.499 -
1.2 TSI 110 CP
175 Nm
14.200 15.550
1.4 TDI 90 CP
230 Nm
16.216 17.567
1.4 TDI
105 CP
250 Nm 
17.116 -

 

Skoda Fabia vs. CONCURENŢA DIRECTĂ

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
CONSUM MIXT
(l/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Skoda Fabia
1.0 MPi 75 CP Active
75 4.8 14.7 11.020
Opel Corsa
1.2 70 CP Selection
70 5.4 16 11.150
Dacia Sandero
1.2 16v Acces
75 5.9 14.5 7.190
Mazda2
1.5 SkyActiv-G 75
75 4.7 12.1 10.990
Mitsubishi Space Star
1.0 Mivec Inform A81
71 4.0 13.6 11.490
Toyota Yaris facelift 5 uşi
1.0 69CP Terra Start 5 uşi
69 4.3 15.3 13.044
Nissan Micra
1.2 Visia
80 5.0 13.7 11.750
Citroen C3 
1.0 VTi 68CP Attraction
68 4.3 14.2 11.980
Fiat Punto facelift
1.2 69 CP Pop
69 5.4 14.4 10.755
Ford Fiesta facelift
1.25 65Cp Trend
65 5.2 16.9 11.900
Peugeot 208
1.0 VTi 68CP Access
68 6.5 14 11.325
Renault Clio
1.2 16v Pro
75 5.5 15.4 10.250
Seat Ibiza facelift
1.2 70 CP Reference
70 5.4 13.9 10.905
Volkswagen Polo
1.0 75CP Trendline
75 5.1 14.3 13.058
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 

Via Skoda

  • gogu, miercuri, 14.01.2015 10:46

    am trait s-o vad si pe asta, skoda cu pret mai mare de lista decat mazda

  • tzenu_bmw, miercuri, 14.01.2015 11:15

    Mitsubishi Space Star o masina extrem de proasta are un pret de 10,500 euro..........iar o Mazda 2 masin de nota 10 e cu doar 400 euro mai scumpa......... De aici se intelege de ce Mitsubishi e pe nicaeri.......doar ASX-u ce mai tine compania ce linia de plutire pe batranu comtinent....... Cat despre Fabia la 10,400 euro pret de pornire e de laudat mai ales ca vine cu materiale si calitatea asamblarii unui Vw...........insa versiunile full sunt cam scumpe(sa nu uitam in ce segment sunt)

  • tzenu_bmw, miercuri, 14.01.2015 11:18

    Pardon Space Star e 11490 euro iar.......Mazda 2 doar 11,000euro..... ar trebui sa fi extrem de prost sa iei Mitsubishi-ul........

  • gigi_frana, miercuri, 14.01.2015 12:47

    ma uit in tabelul ala cu preturi, si ma intreb in cati ani poti depasi un tir cu o fiesta de 1l cu 0-100 17s. noroc ca in Romania se circula numai pe autostrada,si nu e nevoie sa faci asa ceva :)

  • Kap, miercuri, 14.01.2015 12:59

    Fabia noua mai scumpa decat Mazda 2 sau Clio 4, asta ca sa nu mai zic de diferenta enorma de pret fata de Sandero? Astia de la VAG au un tupeu fantastic!

  • hazard, miercuri, 14.01.2015 13:01

    @tzenu_bmw pai ingeneral trebuie sa fii extrem de prost sa cumperi Mitsubishi... @gigi_frana oho, n-ai idee cat o sa dureze sa depasesti o caruta dupa ce Dorel o sa ii puna gaz

  • Suleyman Cunoscatoru, miercuri, 14.01.2015 13:39

    Vorbiti prostii. @tzenu: cum ai dedus tu ca este extrem de prost Space star ? Este versiunea de baza a constructorului, are un motor potent, misca bine masina si are un consum mediu pe benzina INFIM 4-5%, nu-ti vine sa crezi, precum si suzuki Alto. Singurul minus il reprezinta pretul, iar ineriorul este cam ca a unei skoda citigo, peugeot 107, adica destul de spartan. Skoda aceasta imi place, si m-ar interesa varianta de 75cp ce este si pe Citigo, strict pentru consum. Sunt foarte curios de fiabilitatea, performantele si consumul lui 1.4Tdi de 105cp, banuiesc ca noile motorizari vor inlocui treptat 1.2tdi si 1.6tdi. Insa din cate am observat 1.6tdi l-au perfectionat pe la vreo 120cp pe noul Passat, deci nu cred ca vor renunta la el asa usor, iar acest 1.4tdi va fi pus doar pe clasa mica si eventual pe noua generatie de Golf 8.

  • ingerulol, miercuri, 14.01.2015 13:59

    Ce jeg de masina , jeg de pret ! Bataie de joc ... dar din pacate cumpara ! In schimb pe la 7-8000 era altceva . Totusi Sandero este o masina frumoasa si aratoasa , cu motorizari decente si cu un pret cu 40% mai mic ! Practic iti iei si masina si ai si cheltuieli pentru 3 ani incluse . Prefer DACIA in cazul asta ! Tupeul celor de la VAG e imens ! Lasa ca in 2 ani e 5000 SH si se va umple tara de ele si de problemele lor

  • eu, miercuri, 14.01.2015 14:02

    ca sa intru in trendul vostru cu privire la limbajul care-l folositi , unii sunteti si tare prosti cu afirmatiile pe care le faceti. 1) la mana cum poti sa spui de cineva ca e tare prost daca alege o masina in defavoarea altei masini doar ca tu ai facut o diferenta de pret si de look ( dupa mintea ta ) . 2) la mana voi nu vreti sa intelegeti ca nu toti suntem la fel iar tie ala DESTEPTUL care vezi o masina ca fiind proasta iar proprietarul extrem de prost ca nu a ales ceea ce credeai tu de cuvinta ar trebui sa te izolezi pe o insula pustie si sa ramai acolo nu de alta dar s-ar putea ca tu sa fii ala extrem de prost care nu stie sa aleaga. 3) la mana nu imi place nici o masina personal din cele enumerate mai sus fie ca mazda arata in felul x skoda in felul y s.a.m.d dar deja sa jignesti altii proprietari de masini doar pentru ca au alte gusturi si viziuni asupra unui lucru pai inseamna ca esti cum ii numesti tu pe altii

  • tot eu, miercuri, 14.01.2015 14:05

    si 4) revin si cu punctul 4 eu iar nu inteleg unii care nici macar nu stiu sa tina creionul in mana si sa deseneze un patrat si 4 roti pot comenta asupra unor masini proiectate de ingineri si designeri auto. S-a intors lumea cu c*r*l in sus .

  • Edi, miercuri, 14.01.2015 14:56

    Am mers cu un posesor de Fabia Break cu motorul de 1.4 TDI. Extrem de multumit de masina, o cumparase SH la 70.000 km si in momentul ala avea in bord 560.000 FARA nici o problema majora. Schimbat doar consumabilele si facut reviziile la timp. Consumul se invarte in jurul a 4 litri/100 km in regim extraurban

  • sandu, miercuri, 14.01.2015 15:13

    de ce sa iei fabia cand ibiza e mai ieftina si mai frumoasa? doar ca sa scrie skoda??

  • gigi_frana, miercuri, 14.01.2015 15:50

    @Edi, daca la categoria consumabile intra 1 motor, 2 ambreiaje,2 volante,3 DPF-uri si 3 randuri de injectoare,atunci te credem :))

  • pt sandu, miercuri, 14.01.2015 15:51

    Sandule nu-mi place fabia asta personal si nici ibiza de care spui tu dar de unde si pana unde ai dedus ca e mai frumoasa ibiza? esti constient ca daca amandoi ne uitam la o femeie (aceeasi femeie) tu o sa-i dai pe o scara de 1 la 10 poate nota 9 pe cand eu poate ii dau doar 6-7 .Exact ca la un concurs de frumusete unu da o nota altul da o alta nota. Pana si un simplu mar 2 indivizi il pot percepe diferit asa ca nu va mai aruncati cu afirmatii de genul.

  • Suleyman Cunoscatoru, miercuri, 14.01.2015 16:59

    @gigi_frana: Fabia 1.4tdi ce are el cu 560.000km nu are DPF si nu ii cad injectoarele decat cum le cad si la orice alte dieseluri, poate cu un plus de fiabilitate, la viteze de pana la 100km/h are un consum ft mic, iar principalul dezavantaj este zgomotul produs de cei 3 cilindrii. Nu stiu daca sti cum este acel zgomot, dar ca sa iti faci o idee, zgomotul facut de un 1.9TDI PD este lux fata de 1.4tdi PD :)) Banuiesc ca noul 1.4 o sa fie CR.

  • Marian, miercuri, 14.01.2015 22:03

    Clar Mazda reprezinta prima optiune tinand cont de comparativul de mai sus.

  • vianu, joi, 15.01.2015 09:21

    sa poti sa-ti configurezi o versiune sa zicem normala trebuie sa pui ceva banuti peste pretul de baza indiferent de marca. Am configurat si eu o skoda (in versiune Ambition) si am depasit cu 1.000Eu pretul la dotari similare cu ce detin acum (motor mai puternic, masina mai mare). La Fabia asta, de tot rasul, este optiunea (evident contra cost) de reglare a scaunul pe ianltime in valoare de 75Eu. Concluzia e ca negocierea si oferete de sezon/de lansare trebuie asteptate pentru a face cat de cat o afacere. Daca ar fi sa aleg din acest segment as merge pe Clio ori Mazda daca e sa fiu strans la punga sau daca as fi ceva mai responsabil catre un Yaris ori Polo. Concluzia subiectiva dealtfel e ca, sa alegi o Fabia, tine doar de iubirea netarnurita pe care ai putea sa o arati marcii....alternative exista si de multe ori foarte bune.

  • gigi_frana, joi, 15.01.2015 11:21

    din tabelul ala,singura care are cat de cat motor termic e mazda 2. restul au niste demaroare modificate :) nu am urcat in mazda 2,nu stiu ce-i de capul ei, dar nu pot sa nu ma intreb de ce e cu 2000 euro mai ieftina decat Polo/Yaris. Mi se pare enorm pentru clasa asta.

  • @gigi, joi, 15.01.2015 13:24

    Te-ai urcat intr-o Mazda in ultima vreme? Plastic tata, plastic din ala ordinar, plus ca au redus greutatea prin taieri la materialele fonoabsorbante si se aude precum in Dacia 1300. Dar prin design spera sa prosteasca europeanu' dar vad ca nu le merge.

  • razvanis, joi, 15.01.2015 13:26

    E delicios sa urmaresti comentariile "specialistilor" Continuati va rog :)

  • @tzenu, sâmbătă, 17.01.2015 21:21

    Daca ai fi cascat ochii in tabelul ala ai fi vazut ca Mitsubishi SpaceStar are cel mai bun consum si unele dintre cele mai bune acceleratii pana la 100 de km/h. Iar masina asta stai tu linistit ca nu a fost gandita pentru piata din Romania. Defapt nici Europa. A fost gandita pentru piata din Asia.Defapt pentru cultura ta generala... auto, (acesta este motivul pentru care s-a hotarat sa se numeasca precum un vechi model din clasa monovolumelor) unde masinile sunt vazute altfel si defapt unde Skoda, Fiat, Peugeot, Seat, Opel sau Renault sunt ca si inexistente. Dar chestiile astea te depasesc. Deci stai jos, nota 4. PS: aceasta masina este o alegere mai buna fata de Polo datorita pretului mai bun la o calitate asemanatoare. Asta daca iti doresti neaparat o masina mica de la VAG. Sper sa fie un pas inainte, pentru ca Fabia 2 nu prea a fost un exemplu de fiabilitate.

  • mihai, sâmbătă, 17.01.2015 23:23

    @tzenu_bmw Daca masina asta vine cu materiale si calitatea asamblarii unui Vw,atunci nu o vreau :)) Oricum,din comparatia de mai sus,dupa parerea mea,Mazda-i sefu lor