Brand-ul chinezesc iCAUR debutează în România: V27 pornește de la 51.500 euro

Publicat miercuri, 07.10.2026 14:01 de Alexandru Monenciu

Salonul Auto București a marcat lansarea mărcii chinezești iCAUR pe piața din România și, totodată, pe piața europeană. Cei prevenți la eveniment au putut studia îndeaproape modelul V27, care pornește în România de la 51.490 de euro.

Salonul Auto București se află în plină desfășurare. Evenimentul din capitală a marcat, printre altele, debutul mărcii chinezești iCAUR pe piața din România și, totodată, pe piața europeană. La noi în țară, marca asiatică este reprezentată de Auto Italia.

V27, VÂRFUL DE GAMĂ iCAUR

La standul iCAUR a fost expus noul V27, un SUV cu o lungime de 4.9 metri, un ampatament de 2.9 metri și un design pătrățos. Motorizarea este de tip Range Extended Electric Vehicle, iar asta înseamnă că motorul termic funcționează ca generator pentru extinderea autonomiei.

În România, noul iCAUR V27 este disponibil în două versiuni: V27 Classic, cu roți motrice spate și motor electric de 251 CP, iar versiunea de top V27 Premium propune o tracțiune integrală, 455 CP și 505 Nm putere totală, accelerație de la 0 la 100 km/h în 6 secunde și autonomie totală de 870 kilometri.

Bateria de 34.31 kWh asigură o autonomie pur electrică WLTC de până la 135 kilometri pentru versiunea Classic și 130 de kilometri pentru Premium.

Garda la sol a lui V27 măsoară 224 milimetri, poate traversa vaduri cu o adâncime de 600 mm, iar versiunea Premium oferă 8 moduri de rulare.

La interior, pasagerii vor regăsi un instrumentar de bord digital de 8.8 inch, ecran central de 15.4 inch, conexiune Apple CarPlay și Android Auto fără fir, actualizări over-the-air și sistem audio cu 15 incinte. În funcție de versiunea aleasă primești sistem de climatizare pe două zone, scaune față încălzite și ventilate, banchetă încălzită, trapă panoramică dublă și un pachet generos de sisteme de asistență.

DE LA 51.490 EURO ÎN ROMÂNIA

iCAUR V27 este disponibil pentru precomandă, iar comercializarea efectivă este programată pentru prima parte a anului 2027. În România, noul V27 Classic pornește de la 51.490 euro, iar V27 Premium de la 54.999 euro.

Oferta de lansare scade aceste prețuri la 45.900 euro, respectiv la 49.400 euro. Totodată, primii 100 de cumpărători beneficiază de o reducere de 50% la pachetele de personalizare Adventure și Heritage. În consecință, primul costă 2.250 euro, iar cel de-al doilea 2.500 de euro.

via iCAUR