Record de producţie pentru Ford şi uzina de la Craiova: 100.000 de unităţi B-Max
Ford a anunţat că a produs exemplarul B-Max cu numărul 100.000. Toate unităţile au luat naştere la uzina de la Craiova, unde a şi fost sărbătorit recordul de producţie.
Dacă Dacia a trecut deja de multă vreme de 400.000 de unităţi Duster produse la Mioveni, Ford este încă la început de drum în România. Chiar şi aşa, uzina de la Craiova promite să recupereze repede şi anunţă un prim record de producţie.
Astăzi, la fabrica din Bănie, linia de producţie Ford a dat naştere exemplarului B-Max cu numărul 100.000. Recordul vine după ce anul trecut a adus un total de 67.000 de comenzi pentru monovolumul de clasă mică la nivel mondial.
Având în vedere că uzina de la Craiova este singura care dă naştere micului B-Max, era de la sine înţeles că producţia locală a beneficiat de pe urma acestei evoluţii. Chiar şi aşa, au fost momente dificile de-a lungul lui 2013 chiar şi pentru craioveni, uzina fiind închisă câte şapte zile în septembrie, în noiembrie şi în decembire, din cauza cererii reduse.
Exemplarul cu numărul 100.000 este un B-Max vopsit în culoarea Panther Black, echipat cu motor pe benzină Ecoboost de un litru, fabricat tot la Craiova. Maşina, echipată cu nivelul Titanium, va merge la un client din România.
Uzina Ford de la Craiova produce în prezent 370 de unităţi B-Max în fiecare zi, cadenţa liniei de asamblare permiţând naşterea unui exemplar la fiecare 70 de secunde.
Bravo lor! Bafta maxima mai departe!