BMW i8 - primul accident al supercarului hibrid german
Cel mai nou şi mai scump membru al gamei de vehicule hibride BMW, supercarul i8, are deja parte de primul său accident. Maşina a fost serios avariată pe o autostradă fără limită de viteză din Germania.
Chiar dacă nu a ajuns încă în garajele clienţilor săi, primele exemplare de serie fiind expuse abia în toamna lui 2013 la Salonul Auto de la Frankfurt, noul BMW i8 se află deja pe stradă. Chiar dacă sub forma unor prototipuri ce desfăşoară ultimele teste.
BMW i8 - imagini şi detalii despre noul supercar hibrid german
Vremea capricioasă şi neatenţia celui de la volan au dus deja la primul accident în care a fost implicat un BMW i8. Supercarul a sfârşit în bariera de protecţie a unei autostrăzi fără limită de viteză din Germania. La volanul maşinii avariate se afla un pilot de teste BMW, desemnat să facă ultime măsurători şi teste înainte de livrarea primelor exemplare ale maşinii.
Potrivit datelor oferite de poliţia locală, şoferul circula cu o viteză destul de mare, lucru care a dus la pierderea controlului, lovirea barierei de protecţie din zona mediană şi ricoşarea pe celălalt sens de mers. Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma accidentului, singurele pierderi fiind cele materiale.
Preţul unui BMW i8 pe piaţa din Germania a fost stabilit la 126.000 de euro, însă, având în vedere că era vorba despre o maşină de test, paguba rezultată din acest incident creşte. Valoarea unui astfel de exemplar ajunge undeva la peste 200.000 de euro din cauza echipamentului de măsurare.
Noul BMW i8 este propulsat de un motor pe benzină, cu trei cilindri, de 1.5 litri, capabil să livreze 228 de cai putere şi 320 de Nm. Acestuia i se adaugă un motor electric, de 130 de cai putere şi 250 Nm. Împreună, cele două unităţi generează 362 de cai putere, suficient pentru o acceleraţie de la 0 la 100 de km.h în 4.4 secunde şi o viteză maximă, limitată electronic, de 250 km/h.
-
Vali, luni, 20.01.2014 18:46
Da, eu zic ca astfel de rezultate vor obține și posesorii în curând. Deci ar fi o afacere pentru BMW dacă nu ar mai strica ei direct mașini de teste ci i-ar lasă chiar pe clienți sa o facă cum știu ei cel mai bine. Spor la vânzări băieți. Luați cu încredere ca sunt sigure și bune, ca doar nu a murit nimeni, doar s-a oprit într-un parapet și s-a zgâriat puțin. Acum e de înțeles de ce au epuizat ei deja stocul pentru comenzi, fac ca sa le dea de rezerva piloților de teste. Până termina cu testele se termina și mașinile.
-
Mihai, luni, 20.01.2014 19:28
Nu se pune ca era masina de teste !!! Inceputul e promitator, adica urmeaza celelalte modele care se fac praf pe strazi. Nimic nou sau surprinzator. Daca un pilot BMW nu a fost in stare sa o conduca normal, va dati seama ca pentru soferii obisnuiti va fi floare la ureche. Misto rubrica asta cu accidente exotice. Cei de la BMW isi pot vedea rezultatele muncii lor in domeniul sigurantei. Oare masina asta se trece la capitolul vanzari pe 2014 ? Ce misto ar fi sa se faca un raport cu cate masini mai circula din cate sunt produse cu toate seriile. Oare reusesc cei de la BMW sa treaca de 10% cu a lor super clasa de performanta M ???
-
dan_grc, luni, 20.01.2014 19:58
@Mihai Cele mai vandute M-uri: M3 E46- peste 85 mii exemplare, coupe+cabrio M3 E36- aproximativ 71 mii exemplare, in ambele variante de putere, 286 de cai si 321 de cai M3 E90 si E92- peste 55 mii exemplare, sedan, coupe, cabrio M5 E39- aproximativ 20 mii exemplare, aproape la fel si M5 E60. M3 E30- 16 mii exemplare. La acestea se mai adauga urmatoarele modele, care impreuna mai aduna cateva zeci de mii: M1, M535i, M635 CSI, M5 E28, M5 E34, M Roadster si M Coupe ( pe baza lui Z3), M6 E63/ E64, Z4 M Roadster si Coupe, 1M Coupe. Actualele M5/M6 nu le-am luat in calcul, pt ca se incarca " factura" prea mult, fa tu un total aproximativ si spune daca chiar crezi ca mai sunt 10 %, in 40 de ani de M.
-
Mihai, marţi, 21.01.2014 00:19
@dan: Uau câte milioane de mașini vândute. Și toate bune de-și iau zborul. Succes la numărat câte se produc. Ai uitat sa le numeri și pe cele care se fac praf. După ce le numeri și pe alea, fa procentul și spune-ne și noua cam câte mai sunt. Te poți inspira din rubricile "accidente exotice ". Noapte buna și spor la apăsat pe mânuțe în jos.
-
gun cometa, marţi, 21.01.2014 09:49
Pai ce pilot de teste e ala? :) Chiar acum trimit un CV la BMW, poate ca experienta de 20 de ani in traficul bucurestean e un plus :)))
-
Mihai, marţi, 21.01.2014 10:56
Interesant punctul lui dan_grc de vedere si interesant ca este destul de sustinut avand in vedere numarul de manute verzi. Daca nu-si da singur like-uri atunci inseamna ca sunt multi cu probleme la cap care apreciaza astfel de accidente. Cu siguranta voi da si eu un mare like cand unul cu un BMW i8, M3, M5, X5 sau X6 intra frontal la 300 km/h intr-unul ca dan_grc. Daca scapa cineva cu viata la un asemenea impact imi iau si eu BMW. Glumesc desigur. Prefer masinile sigure nu din astea pe care le vezi mereu implicate in accidente. Un mare minus pentru BMW pentru ca nu reuseste sa faca masini sigure. Pacat pentru ca designul este de cele mai multe ori unul foarte reusit comparativ cu alte marci.
-
florin, marţi, 21.01.2014 12:04
Eu stiu ca o masina sigura, e cea din care reusesti sa iesi nevatamat dupa accident. Asadar, rezultatul "integritatii" oamenilor e mai important decat cel al masinii.
-
dan_grc, marţi, 21.01.2014 17:47
@Mihai Mai incearca sa explici care sunt diferentele dintre un accident si o masina sigura, dupa parerea ta nu exista diferente, din aceasta stire ai inteles ca i8 nu este sigur si ca Bmw face masini nesigure, doar ca implicarea in accidente are o legatura mult mai stransa cu cel aflat la volan, sau poate crezi ca masina singura trebuie sa faca in asa fel incat sa evite un accident, daca esti un astfel de sofer mai bine cu troleul. Sa te mai intreb cate M-uri ai vazut tu in realitate de le-ai vazut si prin accidente? Ramai la stirile de la ora 5, sunt mai interesant pt tine.
-
Inexo-cuantic, marţi, 21.01.2014 23:07
Sincer sa o spun, dupa parerea mea, in locul celor de la BMW mi-as asuma o parte din vina si as face printr-un proces de rechemare in service o evaluare a intregilor masini pe care le produc. Trebuie sa tragem un semnal de alarma, fiindca aceste accidente ''aparent banale'' ascund in spate o infidelitate atroce ''posibil si iresponsabilitatea posesorilor de asemenea (patrulatere convexe) ,cu totii stim ca multi nu au nici un talent pentru a le conduce, si stiim noi cat de ''piloti'' sunt soferii de BMW'', scuzati expresia domnii mei, dar cine isi cumpara un Jaguar are simt de raspundere nu este bezmetic in trafic. Inca odata imi cer scuze pentru neloialitate , dar cam asta ar fi adevarul . Sa auzim numai de bine !
-
Mihai, marţi, 21.01.2014 23:40
Cu siguranță accidentele au o mare legătură cu cei de la volan. Îți dai seama Dane ce se va întâmpla când I8-ul ajunge pe mana conducătorilor de rand???? dacă un pilot de teste al BMW nu a reușit sa o tinza pe sosea???? Ca sa nu mai zic ca la aceeași rubrica de accidente exotice mai sunt prezentate încă vreo 10 alte accidente cu BMW-uri, în unele fiind implicați tot piloți profesioniști. Deci ăștia cu toate ca garaie de condus BMW-uri și le visează și noaptea tot nu sunt în stare sa le controleze. Concluzie? Știrile de la ora 5 sunt nimic în comparație cu ce se întâmplă în realitate. Mașina trebuie sa ajute șoferul sa conducă cât mai bine și sa evite accidente. Știai ca exista mașini care atunci când simt ca pierd aderenta într-o curba frânează chiar dacă tu ești destul de neexperimentat și vrei sa accelerezi? Știi ca exista mașini care nu se răstoarnă prea ușor? Ai auzit de driver assist? Știi ca exista mașini care păstrează o distanta de siguranță fata de cea din fata și frânează singura în caz de nevoie? Și le poți cumpăra la jumătate de preț fata de un I8. Nu am văzut la știrile de la ora 5 astfel de mașini, însă BMW prin șanțuri și rupte-n doua am văzut de mi s-a acrit.
-
mowgli, miercuri, 22.01.2014 00:40
"Vremea capricioasă şi neatenţia celui de la volan au dus deja la primul accident în care a fost implicat un BMW i8. " Voi comentati mai departe ca va pricepeti mai bine. Toti marii piloti ori au facut accident ori chiar au murit, sunt accidente si se intampla de multe ori din cauza erorii umane. Auzi la altu, o vazut BMW-uri in santuri, la cine le conduc nu cred ca s-a uitat. Am vazut si eu destule Logan-uri de exemplu, supercar-uri care luau foc, nimeni nimic. Acuma un sofer face o greseala, gata, BMW e criminal in serie, voi deja ii dati in judecata preventiv pentru omor din culpa Cum naiba sa-i doresti moartea cuiva ma Mihai? Tu esti intreg la minte ma omule?
-
mowgli, miercuri, 22.01.2014 00:44
@Automarket: De ce raman astfel de comentarii pe site ca eu chiar nu inteleg? Apreciez moderarea voastra, dar uneori stergeti lucruri mult mai nesemnificative decat prostia asta bolnava. "Cu siguranta voi da si eu un mare like cand unul cu un BMW i8, M3, M5, X5 sau X6 intra frontal la 300 km/h intr-unul ca dan_grc. Daca scapa cineva cu viata la un asemenea impact imi iau si eu BMW. "
-
@mowgli, miercuri, 22.01.2014 10:29
Pai eu ma intreb cum de raman comentarii cand altii zic ca e bine sa se faca astfel de teste in trafic deschis si sa se dea cu modelele de parapeti. Cum de raman comentarii cand cineva apreciaza un accident ? Adica din cate inteleg eu mai mowgli tu esti adeptul accidentelor libere ca si dan_grc. Pai si daca boul cu I8 intra in altul si nu se oprea in parapet ? Daca ala intra in tine, sau cineva apropiat ? Ai mai fi sustinut astfel de comportamente ? Din cauza voastra se pun restrictii de circulatie din ce in ce mai aspre ! Din cauza voastra mor anual cate 3000 de romani ! Pentru ca sustineti prostia in loc sa o combateti ! Pentru ca vreti masini puternice in loc de masini sigure ! Si dupa asta va vaitati ca ni se baga pe gat tot felul de sisteme de siguranta in standard. Daca ar conduce majoritatea normal, nu ca niste tampiti, nu ar fi nevoie de astfel de sisteme de siguranta si limitari de viteza ! Multi si prosti cum zicea cineva, de asta ne meritam soarta ! Ii mai auzi pe unii ca ei nu vor masini autonome, ca ei sunt super soferi, au in mana stanga tigara, in dreapta telefonul si tin volanul cu genunchiul. Si daca da cineva peste voi cu un BMW nu trebuie sa fiti suparati baieti, ca e prieten de-al vostru ! Deci LIKE !
-
mowgli, miercuri, 22.01.2014 11:36
Calmeaza-te prietenas si nu ma acuza tu pe mine ca mor anual 3000 de oameni, ti clar? Du-te cu prietenii tai la o bere si linisteste-te ca esti depasit grav de subiect. Sa-ti explic, BMW-ul ala eu fac pariu ca-i mai sigur decat majoritatea masinilor de pe drum si ca soferul lui e mult peste media soferilor din RO. Nu stiu care iti este obsesia fata de BMW dar in mod clar ai o problema, sa-ti trimit niste poze cu alte marci accidentate? exista sa stii. "Sustineti prostia in loc s-o combateti, vreti masini puternice in loc de masini sigure" apoi vi si ne spui ca "din cauza voastra sunt restrictii de viteza". Adica eu sunt un taran prost ca vreau o masina puternica (desi eu n-am afirmat asta , dar tu tragi concluzii sa pari interesant" dar tu esti ala care nu vrei limite de viteze. Deci sa nu fie limita de viteza sa poti sa-i dai tu blana in Renaultul tau DCI cu 5 stele si altu sa nu aiba o masina mai tare ca tine, corect? Pai nu esti un pic meltean asa? Stai asa mai nene ca traim intr-o lume libera (in teorie cel putin) da? am dreptul sa-mi cumpar ce exista pe piata, nu sa vii tu sa arunci cu rosii in mine ca am bani de un amarat de i8 pe care tu il cataloghezi drept bomba cu hidrogen. Unde vrei sa testeze BMW-ul ala ? pe circuit? urlai pe aici ca vrei masini sigure, pai caracteristicile astea trebuie testate si in trafic mai nene. Si iata ultima dovada a prostiei tale: "masina era pe o autostrada fara limita de viteza" . Deci omul ala circula cat se poate de legal si o facut un accident. Care-i problema ta pana la urma de-ti doresti moartea lui Dan? De ce nu recunosti ca esti un frustrat , obsedat de faptul ca el are BMW si in adancul tau il invidiezi. Eu in locul tau l-as invidia ca ti-o dat peste nas cu cifre, nu cu povesti de 2 bani. Mai lasa jos garda asta de muiere ce se victimizeaza, ca poate intr-o zi faci si tu pana la 80 la ora pe drum cu limita de 70 si te dai dracu peste cap izbind o alta masina, se intampla. Ce faci atunci? Stai pe net si comentezi de-a moaca fara sa stii ce s-a intamplat acolo, da tu deja stii ca ala era un bou, putea sa moara familia ta si BMW pot fi linistit acuzati de complotare la genocid.
-
mowgli, miercuri, 22.01.2014 11:40
Apropo, limite de viteze sunt absolut peste tot in lume indiferent de cati soferi incalca legea, ca sa fim bine intelesi. Doi la mana, militez pentru sisteme de siguranta in plus, decenta la volan, atentie maxima, respect in trafic si mai ales respectarea legilor rutiere in vigoare. Nu stiu unde am afirmat eu altceva aici, asa ca nu mai tot pune stampile aiurea ca parca esti din presa romana "voi, astia, din cauza voastra". Stai cuminte in banca ta, ia-te intai de Politia Romana inapta si apoi de cativa cocalari prosti din Audi, Dacii, Renault-uri , Toyote si ca sa fii tu fericit, si BMW-uri
-
Mihai, miercuri, 22.01.2014 12:15
@mowgli: sa stii ca in adancul sufletului meu sunt tare suparat ca aveti voi bani de BMW si eu n-am nici de Logan. De obicei plang din cauza asta. Pai unde ai vazut ca am scris eu sa moara Dan ? Eu am zis ca voi da un mare like daca se va intampla ceva si daca scapa cu viata. Deci tu esti putin analfabet si nu stii sa citesti. Mai mult de atat avand in vedere ca BMW-urile sunt super sigure, te-as invita si pe tine sa faci un contact cu parapetul si sa ne spui cum a fost experienta. I-a citeste pe aici: http://www.automarket.ro/stiri/un-prototip-al-viitorului-bmw-seria-2-distrus-intr-un-accident-in-timpul-51470.html http://www.automarket.ro/stiri/pilot-de-teste-de-la-bmw-implicat-intr-un-accident-grav-cu-un-prototip-46867.html Avand in vedere ca imi place siguranta, nu poti spune ca doresc moartea cuiva. A fost o invitatie la reflectie: ce ar fi daca vi s-ar intampla voua si nu altora. Deci inainte de a aprecia un accident, gandeste-te ca tu sau unul apropiat ar fi in masina. Chiar daca scapi cu viata, iti mai permiti sa dai like la accidente si sa le apreciezi in trafic deschis ? Dar e greu de gandit, cand esti fan BMW din cate se vede. Toti constructorii au circuite de testat masini si de obicei isi testeaza pe artere circulate sistemele de siguranta nu viteza.
-
mowgli, miercuri, 22.01.2014 12:30
Mihai, cu tot respectul, o masina n-o poti testa pe circuit, o masina facuta sa faca fata traficului aglomerat de oras, drumurilor rurale, nu se poate testa. Eu inteleg pe undeva ce zici, ce nu inteleg e de ce BMW? Loganul e mai putin sigur de exemplu, multe alte modele la fel, Audi-uri facute praf, VW cate vrei, Ferrari si Porsche in flacari, deci nu inteleg obsesia asta a ta fata de BMW. Traim intr-o lume imperfecta si astfel de accidente se intampla. DAca ala in I8 mergea cu 200 in localitate, da domnule, eram de acord, daca BMW uitau sa-i stranga prezoanele, da domnule, vina lor. Dar cand omu circula legal, pierde controlul ce sa-i faci? Si am fost in accident, unul urat de tot si n-am de ce sa dau vina pe nimeni. Stiu foarte bine ce inseamna sa treci prin asta, ce inseamna sa te salvezi singur plus persoana iubita de langa tine si s-o vezi cu sange pe fata si spun mai departe "se intampla". Stai linistit ca n-am bani de BMW si daca as avea, ai fi mai fericit sa stii ca-s intr-un Peugeot? As fi un pericol mai mic in trafic decat intr-un BMW? nu cred... daca sunt un cocalar de 2 bani care si-o luat permis de 2 luni si ma bag in seama ce mare pilot sunt, sunt la fel de prost si de periculos in orice masina ce depaseste 30 de km la ora. Nu eu sunt de vina sau Dan GRC ca avem o pasiune si ca vrem altceva de la o masina cand muncim din greu pentru ele. Cand am pierdut controlul si am derapat pe polei, un BMW cu tractiune spate pot spune ca mi-a salvat viata pentru ca daca eram cu tractiune fata nu mai scoteam masina din directia in care o luase si asta e un exemplu din multe. Plus de asta de 30 de ani BMW face printre cele mai sigure limuzine, asa ca fapt divers. Ce faci tu este sa blamezi o marca din cauza soferilor care o detine, si asta e total gresit. Cum e unul pasionat de vanatoare oricat de periculoasa e , asa suntem noi de masini. Inainte sa te iei de noi, ia-te de incompetentii aia de le dau permise de conducere unor idiot care dupa ce iau examenul inca nu stiu schimba vitezele, ia-te de politia romana ca ridica din umeri ori de cate ori unu cu bani spulbera pe drum o familie. Aici e problema esentiala si bineinteles in drumurile de rahat cu 2 benzi. Pierzi controlul masinii pe doua benzi ce faci? intri pe contrasens si te lovesti frontal, in loc sa ai un spatiu mai mare de manevra. O zi faina si drumuri bune sa ai
-
Mihai, miercuri, 22.01.2014 15:12
O sa incerc sa-ti explic punctul meu de vedere: BMW pentru ca despre BMW era vorba in articol. Daca se intampla cu Ford, VW, Toyota, Mazda, etc as fi spus si despre ele. In articolele de la Accidente exotice sunt dominante BMW, Ferarri, Lamborghini, nu Honda, Dacia, Renault. Sper ca e simplu sa intelegi de ce BMW. Interesant si puntul tau de vedere cu deraparea cu BMW. Ar trebui sa te faci agent vanzari BMW si sa le povestesti clientilor experienta ta si de ce mergi pe BMW in continuare. Eu ma duc la alta firma si spun urmatoarea poveste vazuta din punctul meu de vedere: mi-a zis cineva ca a pierdut controlul cu un BMW si ce s-a intamplat … Eu nu mi-as lua asa ceva pentru ca am condus alte marci cu care nu mi s-a intamplat. Deci ce zici daca ai privi din perspectiva asta ? Daca totusi NU te-ai fi aflat in BMW si masina pe care o conduceai, marca X (nu conteaza), NU ar fi derapat si totul ar fi decurs normal, fara sa-ti ramana pe constiinta imaginea persoanei iubite plina de sange si etc …. Deci tu preferi accident din care sa scapi, in loc de o masina cu care sa nu faci accident ? Pai daca mie mi se intampla ce povestesti tu, nu mai calcam in BMW in vecii vecilor si de stiam ca trebuie sa merg pe jos din Bucuresti pana in Berlin. Exagerez si eu putin, ca am condus si BMW si stiu ca sunt mai bune decat Loganul si multe alte marci. Dar sa nu-i pupam in fund pe germani de parca ar fi creatorii lumii si sa nu transformam accidentele modelelor germane in puncte forte ale brandului bavarez. Daca cineva ar fi scris ca se mai intampla (cam des) si ca e pacat, ar fi de inteles. Daca cineva zice ca ar trebui sa se faca astfel de teste pe sosele cu toate modelele noi BMW, atunci cu siguranta are ceva la cap si pasiunea pentru BMW e cu mult mai mare decat ratiunea. In fine, fiecare are pasiuni si bani pentru a-i cheltui pe ce vrea. Drumuri bune si fara evenimente.
-
mowgli, miercuri, 22.01.2014 15:23
Masina cu care m-am dat de 3 ori peste cap a fost un Opel cu tractiune fata. Si iarasi observ ca dai vina pe BMW pentru idiotii care le conduc, ca-s multi asta o recunosc primul. Ca BMW e predispus tehnic la accidente si cauzeaza accidente soldate cu moartea, asta n-o s-o cred. Ca un copil de primar intra sub un tir cu un M3 la 200 la ora pe soseaua de centura, iarta-ma da chiar nu ma intereeaza si trebuie sa recunosti, cam asta este contextul in marea majoritate a accidentelor in care sunt implicate BMW-uri, Audi-uri performante , Porsche samd.
Citeste si
-
ACCIDENTE EXOTICE | luni, 22 maiUn exemplar Mercedes-AMG One, distrus de flăcări în timpul transportuluiUnul din cele 275 de exemplare ale lui Mercedes-AMG One a fost distrus de flăcări pe o șosea din Marea Britanie. Exemplarul era transportat într-o remorcă, însă nu se cunoaște cauza incendiului. Citeste tot
-
ACCIDENTE EXOTICE | sâmbătă, 9 iulieUnicul Ferrari 250 Breadvan din lume, avariat la Le Mans. Mașina era estimată la 30 milioane de dolariUnde dintre șicanele celebre ale circuitului de la Le Mans a mai făcut o victimă. Este vorba despre un exemplar Ferrari 250 SWB Breadvan, evaluat la 30 de milioane de dolari. Din fericire, pilotul a scăpat teafăr. Citeste tot
-
ACCIDENTE EXOTICE | joi, 18 martieAccident neobișnuit în SUA: un Tesla Model Y a lovit o mașină de poliție în timp ce rula semi-autonomO Tesla Model Y a fost implicată într-un accident de circulație în timp ce rula semi-autonom. Cealaltă mașina era o autospecială de poliție. Citeste tot
-
ACCIDENTE EXOTICE | joi, 29 iunieInterviu cu Richard Hammond după accidentul cu Rimac Concept One: „M-am gândit că o să mor”Richard Hammond a vorbit pentru prima dată despre accidentul petrecut la volanul supercarului electric Rimac Concept One. Vedeta recunoaște că s-a gândit că nu o să scape cu viață. Citeste tot
-
ACCIDENTE EXOTICE | marţi, 20 iunieApar detalii despre accidentul lui Richard Hammond: supercarul electric ar fi zburat 300 de metriFondatorul companiei Rimac și creatorul supercarului cu care Richard Hammond a făcut accident oferă detalii despre modul în care s-a petrecut ieșirea în decor. Citeste tot
Foarte frumos, ar trebui ca toate modelele aflate aproape de lansare sau vanzare, sa fie lovite de parapetii autostrazilor fara limitare din Germania, practic sunt teste de impact mai realiste decat cele din laborator:).