Secretele celor mai buni fotografi auto din lume (9): Patrick Gosling
După ce am văzut ce pot face o serie de fotografi tineri cu talent şi ceva editare, trecem Oceanul în arhipelagul britanic pentru o întâlnire cu un fotograf cu experienţă: Patrick Gosling.
Astăzi dăm cuvântul experienţei. Un fotograf cu ştate vechi în lumea sportului cu motor, dar şi în zona auto, un britanic cu 32 de ani de experienţă în lumea fotografiei. Numele său este Patrick Gosling şi tocmai a împlinit 50 de ani.
Patrick este un nume foarte cunoscut în MotoGP, el fotografiind acţiunea din lumea curselor de motociclete încă din 1986. La începutul anilor '90 a trecut şi în zona competiţiilor auto, inclusiv F3000 şi Formula 1. Timp de 20 de ani a călătorit constant de la cursă la cursă, dar în 2005 a decis să spună adio "Marelui Circ" şi să îşi dedice cariera fotografiei auto.
Imagini simple, dar spectaculaose
Privind imaginile pe care Patrick ni le-a trimis am parcurs cu nostalgie perioada când urmăream cursele de motociclete, dar cel mai mult mi-a atras atenţia o fotografie cu trei Jaguar-uri în faţa celebrului magazin Harrods din Londra. Lăsând la o parte faptul că este aproape imposibil să opreşti traficul pe Brompton Road, bulevardul din faţa magazinului, Gosling a reuşit imposibilul şi a surprins o fotografie perfectă pe timp de noapte. "Şi mai şi ploua în seara acea!", spune Patrick râzând.
Imaginile lui Patrick nu folosesc prea multă editare, el fiind adeptul imaginilor curate, dar care rămân extrem de spectaculoase. Având în vederea lunga carieră a lui Patrick în fotografie, el a început şi a lucrat multă vreme cu camere cu film, iar stilul său a fost creionat în acea perioadă. "Avantajul meu principal este faptul că produc imagini de calitate superioară fără ca aceastea să arate supraeditate sau false. Deoarece am început să lucrez cu camere foto analogice, pot să mă mişc rapid la şedinţa foto. Iar clienţi par să aprecieze acest lucru, deoarece încerc să le ofer o experienţă fără complicaţii şi lipsită de stress."
32 de ani de experienţă
Patrick Gosling s-a născut în 1964 în Marea Britanie. Este rezident al Londrei şi stă în zona de sud vest, la doar 20 de minute de sediul McLaren din Woking. La 18 ani a renunţat la cursurile Colegiului de Artă şi a început să lucreze ca fotograf pentru o grup ce deţinea mai multe reviste de moto. Interesul pentru acest domeniu a început să crească şi după trei ani a părăsit firma pentru a lucra pe cont propriu. "Am început să am proprii clienţii plus făceam fotografii la toate cursele din Motomondialul de Viteză. Asta înseamnă că lucrez ca fotograf de 32 de ani!"
Experienţa sa se vede în imaginile pe care le produce. Sesizezi imediat calitatea fără ca fotografiile să fie dramatice. Sunt simple, curate, dar totuşi impresionante. Şi nu este de mirare că, după lunga carieră pe circuitele de moto, Patrick a ajuns să lucreze în Formula 1, unde a produs imagini pentru Vodafone în calitate de sponsor al echipelor Ferrari şi apoi McLaren. Între 2002 şi 2005, Patrick Gosling a fost prezent la toate cursele de Formula 1 şi a produs imagini oficiale pentru McLaren. "În 2005 am renunţat să mai lucrez pe circuite, cei 20 de ani de călătorii non-stop spunându-şi cuvântul. Am ales să lucrez pentru clienţi din lumea curselor GT sau constructori auto."
Din portofoliul lui Patrick Gosling fac parte pozele oficiale ale programului Nissan GT Academy sau imagini oficiale din broşurile Yamaha. Imagini publicitare pentru Vodafone, dar şi fotografii spectaculoase cu McLaren P1 sau Nissan GT-R produse pentru Top Gear. În faţa obiectivului său au stat oameni celebrii din lumea sportului cu motor sau auto: Jean Todt, Flavio Briatore, Jenson Button, Lewis Hamilton, Ron Dennis, Michael Schumacher sau Jay Leno.
Întrebat care a fost prima sa experienţă fotografică cu automobile, Patrick răspunde: "Imaginile create pentru McLaren pe circuitul de la Jerez în 2007 şi 2008. Am avut la dispoziţie un monopost McLaren Mercedes, iar echipa l-a modificat în aşa fel încât să pot monta un rig în partea din faţă. Apoi am putut trimite maşina pe circuit o oră la răsărit şi o oră la apus. Este una dintre cele mai memorabile şedinţe foto pe care le-am făcut vreodată."
De fapt, motorsportul l-a inspirat dintotdeauna pe fotograful britanic. Patrick continuă: "Îmi place să fotografiez cam tot ce este legat de motosport pe circuit. Am petrecut 20 de ani pe toate circuitele importante din lume, iar dacă azi mă duc la o cursă de Formula 1 sau GT mă simt ca la o reuniune de familie. Îmi place să fotografiez maşini în mişcare, sunetul mă motivează. Nu îmi place să fotografiez nunţi, nici nu am făcut prea multe de-a lungul timpului. Prea multă presiune pe fotograf! Dacă ar fi să aleg, prefer un pilot din Formula 1 pretenţios faţă de o mireasă plină de toane!"
Prima fotografie publicată? Cel mai probabil, o floare!
Am dus discuţia apoi spre debutul său fotografic: "Prima imagine publicată? Sincer, nu mai îmi aduc aminte. Ar trebui să fie în perioada când încă eram un junior şi în mod sigur nu a fost o fotografie cu maşini sau motociclete. Cel mai probabil a fost o floare, pentru că primii mei angajatori aveau şi o mulţime de reviste de casă şi grădină. În 1984 am devenit freelancer şi de atunci pot spune că am devenit fotograf profesionist."
Patrick Gosling a schimbat multe aparate foto de-a lungul timpului, a trecut de la analog la digital şi de la Nikon la Canon în tot acest timp. "Acum folosesc aparatele foto Canon pentru 90% din proiecte. Am si un Nikon D800 pentru proiectele care necesită fotografii de foarte mare rezoluţie. De-a lungul timpului am trecut constant de la o marcă la cealaltă. Am început cu Nikon şi am trecut la Canon în 1991 când tot echipamentul meu Nikon a fost furat pe circuitul de la Monza, în Italia. Însă, mereu am avut o afinitate pentru Canon şi mi-au plăcut camerele produse de ei."
"Sistemul rig este excelent pentru fotografia publicitară deoarece permite crearea de imagini foarte spectaculoase. Nu deţin propriul sistem, dacă vreau să folosesc unul la o şedinţă foto prefer să îl închiriez. Uneori folosesc softul Virtual Rig pentru a ajusta anumite imagini, dar este dificil să le faci să arate credibil. Oricum prefer o imagine bună creată cu rig-ul faţă de o imagine CGI (realitate virtuală)", spune Patrick despre diversele tehnici de fotografie.
Fotograf premiat de motorsport
Patrick Gosling a fost răsplătit cu două premii importante pentru imaginile sale produse în lumea sportului cu motor. Printre altele, a primit premiile World Superbike Photographer of the Year 2000 şi Renault F1 Photographer of the Year 2004. Din lumea curselor moto vine şi imaginea creată pe o motocicletă de curse pilotată de faimosul pilot Randy Mamola. "Este unul dintre cele mai memorabile momente din cariera mea. Am avut ocazia să merg în spatele lui Randy Mamola pe o motocicletă de curse Yamaha YZR500 GP modificată să poată transporta un pasager. Chiar şi cu mine în spate, Randy lua virajele cu genuchiul pe asfalt!"
Întrebat dacă valoarea maşinii fotografiate influenţează stilul fotografic, Patrick ne spune că toţi clienţii săi sunt la fel de importanţi. "Toate maşiniile fotografiate trebuie să primească aceeaşi atenţie. Stilul fotografic este mai degrabă influenţat de către departamentul artistic al clientului, de cerinţele acestuia şi mai ales, de buget!"
Cea mai bună sesiune foto? "Cel mai mult mi-a plăcut să lucrez cu echipa Vodafone McLaren Mercedes-Benz în perioadele din intersezon. Să ai acces la maşinile de Formula 1 şi trei piloţi de top este un lucru fantastic. Apoi, sesiunea foto cu McLaren P1 în Arizona şi Nevada a fost una dintre cele mai spectaculoase."
Ca orice fotograf, Patrick îşi cunoaşte bine concurenţa, iar mulţi dintre fotografi îi sunt prieteni. "Patrick Curtet şi Paul Barshon sunt doi prieteni vechi şi fotografi excelenţi în acest domeniu. Pentru mine, o persoană demnă de admirat trebuie să fie bună în domeniu său, dar să fie şi un om de treabă. Am mulţi prieteni fotografi, concurenţa este un lucru sănătos."
Nu vreau sa minimizez reusitele lui Patrick Gosling dar tata' lor la categoria F1 este Darren Heath. Nu are concurenta, sorry. :) Si mai este cineva pe care nu-l bagati in seama vad, care la fel este printre cei mai tari si mari, Easton Chang. Poate faceti un feature si cu ei.