Secretele celor mai buni fotografi auto din lume (4): Daniele Fontanin

Publicat vineri, 29.11.2013 11:43 de Dragoș Băltățeanu

După ce în episoadele anterioare au vorbit despre fotografi americani, trecem oceanul şi poposim în nordul Italiei, unde îl vom cunoaşte pe Daniele Fontanin, un tânăr şi talentat fotograf auto.

Daniele Fontanin. Un nume de care cu siguranţă veţi mai auzi. Este primul fotograf european pe care îl prezentăm în serialul nostru dedicat celor care stau în spatele aparatului foto pentru a produce imagini spectaculoase cu maşini. De fapt, Daniele este un caz mai special, pentru că este primul fotograf auto pe care îl prezentăm care nu trăieşte doar din fotografie. Realităţile europene sunt altele, iar omul nostru care trăieşte într-un mic orăşel din nordul Italiei practică fotografia la nivel de hobby avansat.

Fotograf auto în Maniago

Daniele Fontanin

Spre deosebire de colegii săi de peste ocean, Daniele nu locuieşte într-o zonă cu o mare tradiţie auto. Trăieşte în orăşelul Maniago din nord-estul Italiei, o zonă frumoasă geografic, aproape de peisaje muntoase spectaculoase, dar unde nu există atât de mulţi potenţiali clienţi pentru fotografie auto. "Din punct de vedere geografi,c nu am fost atât de norocos ca fotograf. În Italia iubim maşinile, dar este greu să găseşti clienţi interesaţi de fotografia auto. Este unul din paradoxurile italieneşti: suntem nebuni după maşini, dar nu prea ne pasă de fotografia de genItalia nu are cultura fotografiei auto!" conchide Daniele Fontanin.

Deşi fotografiile sale au apărut în reviste de profil şi a fost nominalizat ca unul dintre cei mai bun fotografi auto din lume, Daniele se caracterizează ca un fotograf în devenire. Îi plac maşinile şi ceea ce a pornit ca un hobby a devenit încet o pasiune pe care încearcă să o transforme într-o meserie. Daniele are 33 de ani şi practică fotografia de şase ani, dar în ultimii doi a încercat să o transforme într-un lucru serios. Noi spunem că i-a reuşit.

Un Elise cu final nefericit

Propriul său Lotus Elise 111R, pierdut însă într-un accident.

Daniele se joacă cu aparatul foto de multă vreme şi a avut în cadru aproape orice subiect. Nu se limitează doar la maşini şi motociclete, ci creează şi portrete de o calitate excelentă. Iubeşte însă maşinile şi ai devenit rapid unul din subiectele sale favorite. Daniele spune despre el că este extrem de pasionat de maşini frumoase şi puternice. Atât de pasionat, încât a deţinut un Lotus Elise. O maşină pe care a iubit-o, dar pe care a pierdut-o în urma unui accident suferit în august 2012. "Am fost nevoit să o vând, deoarece şasiul era rupt...", spune Daniele Fontanin. "Nu mi-am mai luat altă maşină după accidentul cu Elise, iar dacă o să fac acest pas o să fie ceva cu un feeling asemănător.", completează fotograful nostru.

Aşa cum spuneam, Daniele nu trăieşte din fotografie. În nordul Italiei nu sunt atât de mulţi clienţi în zona fotografiei profesionale auto, aşa că Daniele merge în fiecare zi la muncă într-un cadru complet opus creaţiei: o turnătorie de metal.

L-am întrebat pe Daniele despre prima experenţă în zona fotografiei auto. "Sincer, nu îmi mai aduc aminte. Dar sunt sigur că a fost ceva cu unghiuri ciudate şi culori trăznite!". Stilul său? "Nu aş şti cum să îmi definesc stilul fotografic. Cred că mai corect ar fi să spun că încă nu l-am găsit. În fiecare cadru încerc să dau totul pentru a face ca subiectul şi locul să arate cel mai bine. Locul în care trăiesc nu îmi influenţează compoziţia. Este un loc care are cel mult o tradiţie industrială. Aici sunt toţi prietenii mei, este un orăşel mic, ne cunoaştem. Dar, din punct de vedere fotografic, trăiesc într-un loc greşit."

Caterham. Fotografie în premieră semnată Daniele Fontanin.

Echipament

Daniele Fontanin iubeşte aparatele foto cu film. Foloseşte un Nikon FM2 pentru a captura cadre pe film clasic de 35 mm, iar pentru imagini digitale a ales Canon. De asemenea, a folosit aparate Hasselblad cu film de format mediu. Mai mult, Daniele merge pe linia clasică, preferând să-şi developeze singur filmele şi să creeze singur fotografiile în camera obscură. O artă aproape pierdută pe care Daniele nu vrea să o lase să moară. În plus, "iubesc fotografia alb-negru şi aparatele foto clasice", completează Daniele. "De fapt, aşa am descoperit fotografia, cu un aparat vechi şi un film alb-negru. Este cel mai bun mod să înveţi cum se foloseşte un aparat foto. Am trecut pe digital pentru că costurile pentru folosirea unui aparat cu film sunt destul de ridicate în ziua de azi. Pentru imagini digitale folosesc un Canon 5D cu 17-40mm sau 50 mm fix. Mai am şi un obiectiv telezoom 70-200 mm, dar îl folosesc rar." Pentru post procesare, Daniele foloseşte Adobe Photoshop. "Sunt un autodidact, am învăţat singur să editez imaginile în Photoshop."

Honda Integra. Copyright Daniele Fontanin.

Întrebat ce îi place şi ce nu să fotografieze, Daniele spune că apreciază să producă imagini într-o atmosferă familiară. "De cele mai multe ori fac poze pentru prietenii mei şi consider şedinţa foto un mod constructiv de a petrece timpul cu oameni de calitate. Dacă mă întrebi ce mi-aş dori să fotografiez, imediat aş răspunde: un Lamborghini sau un Pagani într-un loc perfect, după ce am petrecut ceva timp la volan. Sau o fată frumoasă în lumină naturală şi o locaţie simplă. Bineînţeles, totul fotografiat cu un aparat pe film. Ce nu îmi place? Să mi se spună ce trebuie să fac. Dacă ai impresia că te pricepi să faci poze, de ce nu ţi le faci singur?", spune Daniele Fontanin. 

Publicat în presa de specialitate

Daniele poate că nu are prea mulţi clienţi în nordul Italiei, dar asta nu l-a împiedicat să creeze câteva seturi de imagini impresionante. Pe lângă maşini, Daniele fotografiază şi motociclete şi o face într-un mod special. Nu este pasionat de motoare, dar spune că îi plac cum arată şi are prieteni care l-au ajutat să se apropie de acest fenomen. "Nu pot să pilotez o motocicletă! Dar îmi place să le fotografiez!"

Copyright Daniele Fontanin.
Copyright Daniele Fontanin.

Imaginile lui Daniele Fontanin au fost publicate în Import Tuner Magazine, Super Street Magazine sau Kustom Magazine şi alte publicaţii moto italiene. Prima sa imagine a fost publicată acum patru ani, în Import Tuner Magazine. "Am fost căutat de Clint Davis, un mare fotograf care atunci lucra pentru Import Tuner. Dorea o imagine cu o Honda CRX pe care o fotografiasem eu. Am fost atât de mândru şi bucuros! Aveam şansa să îmi văd o imagine publicată într-o revistă pe care o admiram şi să stau de vorbă cu un mare fotograf!"

Sesiuni celebre

Ultima GTR - cea mai tare maşină fotografiată de Daniele Fontanin.

Daniele Fontanin este celebru pentru imaginile sale cu modelul Ultima GTR. Supercarul extrem este considerat de Daniele drept una dintre cele mai tari maşini pe care le-a fotografiat vreodată. Setul de imagini este impresionant, inclusiv imaginea principală care ilustrează acest articol fiind aleasă din acest set. Este un exemplu de manual despre cum trebuie realizată o fotografie în sistem RIG, sistem pe care Daniele l-a acceptat în totalitate. Singurul minus pe care Daniele îl găseşte acestui tip de fotografie este costul sistemului. Momentan foloseşte un sistem pe care şi l-a creat singur pentru a realiza acest tip de fotografii dinamice. 

McLaren MP4-12C. Copyright Daniele Fontanin.

O altă sesiune importantă pentru Daniele a fost cea cu un McLaren MP4-12C. Sesiunea a fost realizată pentru McLaren Milano şi întreg setul de imagini poate fi regăsit AICI. Această şedinţă foto i-a rămas în memorie lui Daniele şi pentru un moment mai puţin obişnuit.

"Era ora prânzului şi lucram singur în spaţiul în care avea loc sesiunea foto. Am încercat să deschid o portieră şi mi-am dat seama că McLaren-ul nu are un mâner de unde să deschizi portiera. Nimeni nu mi-a spus acest lucru şi după 10 de minute în care am căutat am înţeles în final cum se deschide uşa. Doar că alarma maşinii a început să urle. Eram singur cu o maşină de 200.000 euro a cărei alarmă ţipa într-un garaj şi un poliţist şi-a făcut apariţia. Am crezut că o să mă aresteze dar, din fericire totul s-a terminat cu bine."

L-am mai întrebat pe Daniele care este imaginea de care este cel mai mândru, "Trebuie să fie imaginea cu un Hot Rod albastru pe care l-am fotografiat într-un oraş fantomă de lângă Las Vegas."

Un Hot Rod fotografiat de Daniele Fontanin în Statele Unite.

Bineînţeles, la final, am pus şi întrebarea devenită clasică. Ce alţi fotografi din industire sunt o sursă de inspraţie pentru Daniele Fontanin? "Sunt atât de mulţi fotografi talentaţi ce activează în acest domeniu încât nu ştiu cu cine să încep. Am să aleg un singur nume, Dejan Sokolovski. El este unul dintre motivele pentru care m-am apucat de fotografie. Este omul care mi-a adus cea mai mare inspiraţie."

Daniele Fontanin pe internet

Flickr | Facebook

  • mihai, sâmbătă, 30.11.2013 06:00

    e mai mult photoshop decat fotografie ... e ok , pozele-s faine .... daca rezultatul e bun nu mai conteaza metodele