Vişoiu nu a obţinut niciun punct în cursele de GP3 de la Silverstone
Robert Vişoiu a obţinut locul 12 în prima cursă de GP3 de la Silverstone şi a abandonat în a doua cursă a etapei britanice.
Robert Vişoiu a participat la sfârşitul săptămânii trecute la etapa de GP3 programată pe circuitul de la Silverstone.
Deşi avea speranţe mari după victoria obţinută în etapa precedentă de la Valencia, romanul în vârstă de numai 17 ani a obţinut doar locul 14 pe grila de start, iar în cursa a ajuns doar până pe locul 12 după ce a coborât iniţial pe 18. Intrarea Safety Car-ului pe circuit l-a împiedicat să progreseze mai mult în pluton.
"Ştiam că va fi dificil să repet victoria din Spania, dar am sperat într-o evoluţie bună în Anglia. Din cauza traficului din calificări am pornit destul de "în spate" în prima cursă, fiind apoi angrenat într-un incident la start care a afectat direcţia monopostului. Nu am putut forţa o revenire mai spectaculoasă, mai ales că pentru o lungă perioadă de timp cursa a fost neutralizată de Safety Car", a declarat el.
Plecat de pe locul 12 în a doua cursă, Vişoiu a fost nevoit să abandoneze chiar în primul tur în urma unui accident colectiv în virajul trei, însă vede partea bună a etapei britanice.
"Locul 12 îmi dădea speranţe de a intra în puncte în cursa a doua, însă imediat după start a avut loc acel carambol în care am fost prins şi am fost nevoit să abandonez. Vom analiza cu atenţie cursele din acest weekend şi vom trage concluziile necesare, pentru că fiecare cursă înseamnă o experienţă din care trebuie să învăţ" a adăugat el.
Următoarea etapă din GP3 va avea loc în perioada 5-7 iulie pe celebrul circuit german de la Nurburgring.
Uitativa cate comenturi are Rosberg care câştigat Marele Premiu al Marii Britanii si cate are Robert Vişoiu ....Bravo" PUSTIULE "lupta ai toata viata timp .....