10 întrebări pentru Laurens van den Acker, ”părintele” noului Clio

Publicat vineri, 05.10.2012 19:11 de Bogdan Mirică

Laurens van den Acker, ”părintele” noului Clio şi designerul Renault, a stat de vorbă cu noi la Salonul Auto de la Paris. Olandezul ne-a povestit despre roşul mai frumos decât cel găsit la Ferrari şi despre ce ar fi schimbat la noul Clio.

În urmă cu doi ani, într-o toamnă însorită, făceam cunoştinţă la Paris cu Laurens van den Acker. Pe atunci un olandez care vorbea foarte bine engleza şi franceza, şi îşi propunea să schimbe faţa modelelor Renault. Ambiţiile sale erau mari, conceptul DeZir lăsând atunci publicul cu gura căscată.

Premizele erau bune. Mai ales că designerul nordic avea ştate vechi pe la nume mari din industria auto: Audi, Ford şi, recent, Mazda. Iar când zici Mazda te gândeşti întotdeauna la concepte futuriste. Aşadar, toţi am văzut în el, la acea vreme, o propunere îndrăzneaţă şi optimistă.

Acum, la fix doi ani de la prima întâlnire, i-am strâns din nou mâna lui Laurens, de această dată într-un decor ceva mai mohorât de toamnă. El a venit însă la fel de surâzător, cu o privire prietenoasă, gata să-ţi răspundă la orice întrebare. Alături de costumul gri erau nelipsiţii adidaşi coloraţi. De această dată culoarea lor era roşie, iar mesajul era dedicat premierei Renault de la Paris: ”Clio for Love”. Un mesaj cât se poate de sugestiv pentru ”copilul” lui van den Acker, adus la viaţă şi crescut în întregime de el.

  • Ce aţi avut în minte atunci când aţi desenat noul Clio?

    Pentru noi Clio este un model extrem de important. Nu este doar un model oarecare, ci este reînoirea limbajului de design al unui întreg brand. Prin urmare, a trebuit să preia spiritul conceptului DeZir, prezentat acum doi ani, şi să demonstreze tuturor că Renault face maşini cu o latură emoţională, pasională, umană. Dacă aş vrea să rezum în două cuvinte noul Clio probabil că ”frumuseţe inteligentă” ar fi alăturarea potrivită. Clio este doar începutul unei aventuri. Şi ce aventură frumoasă pregătim, pentru că partea frontală o veţi vedea şi pe alte modele Renault.
  • Aţi simţit că Renault rămăsese în urmă la capitolul design? Că avea un handicap pe care trebuia să îl ascundă?

    Când am venit aici, în urmă cu trei ani, oficialii mi-au cerut să scriu un nou capitol. Aşa se face că am pornit practic de la o coală albă de hârtie. Un vis pentru un designer, care şi-a dorit atunci să facă o schimbare importantă pentru brand.
  • Acest model este practic copilul pe care l-aţi crescut de când aţi venit la Renault. A ieşit el aşa cum v-aţi dorit?

    Da. Este primul şi cel mai important model de la venirea mea la Renault. Mă simt ca un tânăr ce tocmai a devenit tată. Este primul tău copil şi eşti foarte mândru de ce a ieşit. Sunt foarte mulţumit de rezultatul pe care vi l-am expus astăzi. Dacă mă uit la reacţiile oamenilor şi la zâmbetele lor când văd maşina, îmi dau seama că am făcut o treabă bună şi că avem un start optimist.
  • Aţi avut parte de anumite constrângeri atunci când aţi dezvoltat maşina? A fost vreun element pe care l-aţi fi vrut pe maşină, dar la care a trebuit să renunţaţi?

    Pentru fiecare maşină, indiferent de cât de frumoasă este, există constrângeri. Nu suntem artişti. Cred că dacă ne-au lăsa să facem ce vrem nu am termina niciodată, iar rezultatul ar fi mult prea scump pentru a intra în producţie. Deci constrângeri au existat. Aş fi vrut să zăbovesc mai mult asupra exteriorului şi interiorului. Aş fi vrut şi ceva mai multă personalizare. Un element pe care l-aş fi schimbat însă, ar fi fost antena de pe plafon, care e puţin demodată. Aş fi ales una mai mică.
  • Care este rolul bucăţii de geam din spatele mânerului uşii posterioare?

    ­Ne-am luptat nu doar să oferim un spaţiu interior generos, dar şi o percepţie a spaţiului. Am fi putut opta pentru o bucată de plastic, dar ar fi arătat ieftin şi ar fi dat impresia că am tăiat nepotrivit anumite colţuri. Aşa că am ales o bucată de geam. Dar sunt de acord că nu este tocmai cel mai funcţional element al maşinii.
  • Credeţi că este un răspuns puternic oferit concurenţilor germani şi designului oferit de aceştia? Care sunt principalii rivali pe care îi aveţi în vizor în acest moment?

    Respect designul germanic foarte mult. În tinereţe am petrecut ceva timp în departamentul de design Audi şi ştiu de ce sunt capabili. Cred că noi încercăm să arătăm astăzi că am preluat puntele lor forte şi că ne putem compara cu ei în materie de motorizări şi calitate. Cu toate acestea, am vrut să adăugăm şi o notă personală, o savoare franceză. Segmentul B este unul extrem de disputat. avem cam multă competiţie. Cred însă că putem depăşi Fiesta şi Polo, altfel nu ne-am fi străduit atât de mult. Maşina noastră are multe atuuri. Cred că designul este unul dintre ele. Ar mai fi şi sistemul MediaNav, pe care noi îl considerăm unul dintre cele mai bune din lume. Să nu uităm nici de motoarele cu emisii scăzute. Avem un diesel cu emisii de 83 g/km, ceea ce reprezintă un etalon în segment.
  • Tot mai multe voci spun că noul Clio are influenţe de design italieneşti. Să luăm spre exemplu mânerele portierelor spate. Sunt ele inspirate de Alfa Romeo 147?

    Am vrut ca Renault să capete o faţă latină. Dacă ne luăm după stereotipuri, germanii sunt reci, italienii sunt fierbinţi, deci noi francezii trebuie să fim calzi. Am simţit că trebuie să găsesc un echilibru perfect între stil şi funcţionalitate. Aşa că dacă există opinii că noul Clio are o savoare latină, mă bucur foarte mult. Ne face diferiţi.
  • Veți mai face o variantă cu trei uşi, în condiţiile în care actualul model arată deja ca un coupe?

    Am avut de ales între a face o variantă cu trei uşi şi a cheltui banii pentru alte vehicule din gamă. Când oamenii au văzut maşina nici nu au realizat că au în faţă un model cu cinci uşi. Atunci ne-am zis că am putea profita de asta.
  • Ca designer, aţi avut vreodată acel moment de inspiraţie unic, în care ideea să vină singură şi să ajungă realitate?

    Recunosc că am trăit o astfel de experienţă, chiar cu noul Clio. Ajunsesem într-un punct în care căutam faţa noului Clio şi nu a fost uşor. A trebuit să punem DeZir şi Clio unul lângă celălalt şi să ne întrebăm: Ce ar fi dacă am face logo-ul mai mare, dacă am modela în jurul lui. Şi în acel moment ideea a venit. Era în decembrie. Afară ningea. A fost sentimentul perfect. De atunci proiectul s-a mişcat foarte repede.
  • Un designer BMW spunea cu ceva timp în urmă că produsele Apple au redat valoarea culorii albe. Credeţi că poate fi ea folosită pentru a personaliza într-un mod unic noul Clio?

    Vom oferi culoarea albă în paleta de nuanţe a noului Clio. Ne-am gândit însă că pentru a exemplifica cât mai bine pasiunea şi dragostea pe care am pus-o în dezvoltare, Clio ar arăta mult mai bine în roşu. Este şi una din culorile mele favorite. De fapt, sunt de părere că avem un roşu chiar mai frumos decât cel al italienilor de la Ferrari.
Mai departe...
  • cATALIN, vineri, 05.10.2012 20:17

    Clio este o masina foarte frumoasa, designerul a facut un lucru bun, de apreciat. Daca era de alta meserie, mai vorbeam...

  • zarnesteanu, vineri, 05.10.2012 20:44

    O masinuta cu linii frumoase.

  • cris, sâmbătă, 06.10.2012 03:08

    "Cred însă că putem depăşi Fiesta şi Polo, altfel nu ne-am fi străduit atât de mult. Maşina noastră are multe atuuri." - Laurens van den Acker Sunt de acord cu el.

  • kim_vl, sâmbătă, 06.10.2012 08:43

    Cel putin ca design Polo nu intra in discutie. Designul cel mai reusit in clasa era al lui Fiesta apoi Ibiza. Cred ca Clio a venit pe locul I acum.

  • LauCalin, sâmbătă, 06.10.2012 19:49

    @cris, pai e cat se poate de normal sa spun asta, doar este un angajat Renault. Oricine in mod normal spune asa, fie ca lucreaza la Renault, Ferrari sau Dacia si caruia i se ia un interviu. Toti isi lauda marfa si e cat se poate de firesc sa faca asa. Iar daca e sa-l citezi, citeaza-l pana la capat: "Respect designul germanic foarte mult. În tinereţe am petrecut ceva timp în departamentul de design Audi şi ştiu de ce sunt capabili. Cred că noi încercăm să arătăm astăzi că am preluat puntele lor forte şi că ne putem compara cu ei în materie de motorizări şi calitate".

  • cris, duminică, 07.10.2012 11:36

    @LauCalin Ai probleme cu ochii? Sau esti genul care cauta cu mortis sa iasa in evidenta prin ceva? (chit ca acel "ceva" este o banalitate sau o prostie) Am spus doar ca SUNT DE ACORD CU EL.

  • cris, duminică, 07.10.2012 11:36

    @LauCalin Ai probleme cu ochii? Sau esti genul care cauta cu mortis sa iasa in evidenta prin ceva? (chit ca acel "ceva" este o banalitate sau o prostie) Am spus doar ca SUNT DE ACORD CU EL.

  • LauCalin, duminică, 07.10.2012 14:20

    Ma gandeam sa iti explic ca intelegi pe langa si extragi dintr-un citat doar o parte care iti convine, dar mai bine nu. Nu are rost sa ma obosesc. Ca asa vrei sau doar atat poti sa intelegi asta depinde de tine. Ai spus ca esti de acord cu el la o parte mai putin relevanta... ideea in mare era ca Renault cand proiecteaza o masina inca este cu gandul la cele nemtesti. Inca o dovada ar fi si in cazul de fata. Iar acel design "banal" al lui Polo inca mai este analizat de concurenta. In fine. Am o rugaminte la userii acestui site: sa incerce sa nu ma mai lase sa ma "iau" de niciun fan Renault. Nu ma pot ridica la personalitatea, orgoliul si aroganta lor. Multumesc! Ah, in cazul in care nu ti-ai dat seama nu este o jignire, asa cum ai facut tu. Dar sunt obisnuit cu de-astea doar din partea fanilor Renault.

  • DST, duminică, 07.10.2012 19:39

    @LauCalin Daca nu avea relevanta ca e de acord cu afirmatiile designer-ului Renault, nu te strofocai atata incercand marea cu degetul. Asta 1 la mana... 2 la mana, traim intr-un mediu concurential acerb. Daca nu te adaptezi si nu te raportezi la concurenta, ai toate sansele sa ramai pe dinafara si sa treci in manualele de istorie... auto. Astea fiind spuse, Renault nu e singurul "cu gandul" la concurenta. CEO-ul VAG - Martin Winterkorn - teuton de neam si limba, si-a manifestat deshis interesul fata de produsele concurentei la un alt salon auto. Sau presedintele Honda... care a declarat ca e invidios pe succesul lui Qashqai, pe care intentioneaza sa-l reproduca. Astea sunt doar cateva exemple mai cunoscute. Asa ca nu te mai avanta tu cu fanii Renault, pentru ca sunt chestiuni logice de bun simt. Sezi bland !

  • LauCalin, duminică, 07.10.2012 21:11

    DST, daca ai fi citit mai demult ce spun fanii Renault si mai ales cum spun, probabil ai avea alta parere. Ce am spus a fost in conditiile in care toti fanii Renault care intra aici considera ca Renault este constructorul suprem, ca nimeni nu mai face nimic ca ei. Pe de alta parte, eu i-am vorbit frumos iar el ma ia cu arogante daca am probleme cu ochii si sunt prost. Concluziile le trage fiecare cum vrea. Insa eu de aroganta unor indivizi care intra pe aici de doua ori pe ani, nu au nici cont, vorbesc doar despre Renault (oare pentru ei toate masinile se rezuma la Renault?), extrag continutul unei ideo doar partial asa cum vor ei si cu un aer de superioritate, sunt satul.

  • DST, duminică, 07.10.2012 21:31

    @LauCalin Citesc demult Automarket, iar ce scrii tu sunt niste inventii, niste exagerari, niste plasmuiri ale imaginatiei tale. E o placa la care apelezi de fiecare data cand te simti incoltit. De ce se intampla asta? Egoul personal nu-ti permite sa pierzi. Aroganta, fudulie, infatuare, infumurare, ingamfare, orgoliu, vanitate... ia-o cum vrei... te reprezinta!

  • lord, duminică, 07.10.2012 22:43

    @LauCalin Nu vreau sa-ti spun decat atat: daca esti atat de deranjat de fanii Renault incearca sa-i eviti (dupa regula cel mai destept cedeaza). Asa comentariile tale la adresa Renault si a fanilor sai sunt CEL PUTIN SUSPECTE !!!

  • LauCalin, luni, 08.10.2012 10:12

    @DST, nu stiu cum doar fanii Renault imi zic asta o data pe luna, cand e vorba doar de Renault. Atunci cand imi vor spune si altii ca am o problema ma voi gandi mai bine. Pana atunci nu imi voi face griji daca imi spune cineva caruia ii vorbesc frumos, iar el imi spune ca sunt orb si prost. Nu inteleg de ce s-a ofensat si a jignit. Si chiar daca nu e de acord cu mine, civilizat ar fi fost (ca tot imi spuneti ca nu sunt) sa imi raspunda la fel. Cel putin in lumea mea asa se face. Nu cer nimanui sa fie de acord cu ce zic eu, cer doar un minim de bun simt. Lord, zi-mi si mie ce e cel putin suspect in comentariile mele.

  • mntsn, luni, 08.10.2012 14:21

    @all Inainte sa sariti la gatul lui LauCalin (de altfel unul dintre cei mai echilibrati si echidistanti comentatori de aici) si la ideile lui, ar fi trebuit sa verificati cele spuse de el in istoricul acestui site, la articolele despre Renault. Faptul ca fanii Renault se coalizeaza ad-hoc intr-o haita care ataca tot ce nu este cu rombul pe bot este o evidenta, cel putin pe acest site. Dar ...cine citeste AM din joi in pasti, normal ca nu are cum sa stie. A comenta in necunostinta de cauza nu aduce nicio valoare nici site-ului si nici comentatorului.

  • Mihai, luni, 08.10.2012 21:01

    Unii au impresia ca un cont pe Automarket le confera nu-stiu-ce aura de semizei. Nu, un cont pe Automarket NU inseamna ca ai cultura auto. PS: mai greu cu argumentele logice/reale

  • LauCalin, luni, 08.10.2012 22:37

    Eu zic sa incheiem discutia asta ca nu isi are rostul. Totusi nu inteleg cu ce am ofensat pe @cris pe care nu l-am mai vazut pana acum pe AM si imi spune ca sunt orb si prost (nici la subiectele despre Renault nu am auzit de el). Banuiesc ca are legatura cu un user "important" care scria in trecut doar la stirile despre Renault si avea un comportament exact la fel. Dar nu conteaza, daca asa considera ca e bine sa fac, sa faca in continuare. Dar daca matura cu mine pe jos voi face exact la fel cu el. Mi-am spus o parere, o sustin in continuare cu argumentele MELE (repet, nu cer cuiva sa fie de acord cu mine), iar in masura in care sunt jignit ma voi cobori la nivelul lui si ii voi raspunde la fel, indiferent de parerea unor useri OCAZIONALI cum sunt la stirile Renault sau ca mi se vor sterge mesajele. Intru pe-aici de vreo 6 ani si am vazut numai useri ocazionali la Renault care jigesc. Doar la Renault! Domnilor, intru inclusiv pe forumul monomarca Renault si sunt oameni mult mai echilibrati si seriosi. Si da, au Renault, sunt mandri de masinile lor motiv pentru care ii respect si avem acolo niste discutii foarte frumoase. Pentru ca vorbesc cu placere de masinile lor, le lauda si le critica atunci cand e cazul. Asta inseamna sa fi onest si cinstit. Cand imi vor spune ca ceva este in neregula la comportamentul meu useri cu vechime precum ScorpyonVAG, SaaBCuantic, Mafia, Antonny, Mowgli Claudiu, C-G-R (scuza-ma daca nu am scris corect), Unckle, dan_grc, zarnesteanu, mntsn, Calingura si evident cei din conducerea acestui site (ca pana la urma nu e "curtea" mea sa-mi fac de cap si tre' sa ma supun unor conditii), imi voi face griji. Pentru restul care apar o data pe an si ma jignesc, stiu sa-i jignesc si eu. Stima maxima, sau dupa caz "stima" maxima!

  • lord, luni, 08.10.2012 23:06

    @all Haideti sa ne calmam !!! Voi incerca sa explic ce s-a intamplat in ultimele comentarii de aici (valabil si pentru alte articole si teste de pe automarket). Se dau urmatoarele date: 1. Fanii (indiferent de maraca) = admiratori entuziasti, pasionati.. 2.Trebuie sa recunoastem ca situl Automarket are o mare doza de subiectivism in mare parte negativ (chiar daca voalat) in ceea ce priveste masinile Renault 3.Exista unele persoane care "toarna gaz pe foc" prin unele comentarii Rezulta="reactia in haita ad-hoc a fanilor" la adresa asa zisilor "agresorI (de obicei mai multi si mai bine organizati). Credeti ca daca nu ar avea atitudinea asta fanii s-ar mai putea numi FANI??? P.S: sunt de acord cu parerile si ideiile divergente(de aici se naste progresul). Nu sunt de acord cu limbajul agresiv si atotstiutor!!

  • denon, luni, 08.10.2012 23:16

    @LauCalin Nu pune toti fanii Renault de pe AM in aceesi oala, unul ca mine care detine Renault (desi nu sunt fan Renault) s-ar putea simtii jignit. Despre useri temporari care sar cu jigniri si dialoguri vulgare, sunt de parere ca nu are rost sa ii iei in seama. Citesc des si scriu rar, iar pt. persoane ca tine si alti veterani de pe AM, am tot respectul si 99% manute verzi. O seara buna!

  • LauCalin, luni, 08.10.2012 23:50

    @denon, imi pare rau daca te-ai simtit jignit. Intentia nu era una de generalizare, doar ca situatia impusa de unii a cerut-o. Evident ca nu este cazul tuturor fanilor Renault. Marca asta are si posesori care o apreciaza si au si de ce. Renault in ultimii ani a crescut foarte mult mai ales in privinta fiabilitatii si au un manageament foarte bine pus la punct. Mereu mi-au placut cei care au pornit la drum cu sansa a doua sau nu au fost vazuti ca favorabili, insa au facut eforturi sa ajunga sus si au reusit. Renault in acest moment este unul dintre ei. Mi-ar parea bine sa spun acelasi lucru si despre PSA de exemplu. Au si ei masini din ce in ce mai bune, dar parca lipseste stralucirea unuia precum Carlos Ghosn. Exemplul meu nu intamplator se refera la PSA, pentru ca, cel putin in opinia mea, cel mai mare concurent pentru Renault este PSA (oricum o dai, orgoliile nationale parca sunt mai mari - vezi BMW vs Mercedes vs Audi :) )