Schumacher scapă de penalizare, dar alţi trei piloţi sunt pedepsiţi

Publicat duminică, 24.06.2012 20:25 de Daniel Popescu

Michael Schumacher a evitat o penalizare de 20 de secunde în clasamentul cursei de la Valencia, însă Jean-Eric Vergne, Pastor Maldonado şi Kamui Kobayashi au fost aspru sancţionaţi.

Michael Schumacher a obţinut duminică la Valencia primul podium de la revenirea în Formula 1 în sezonul 2010, însă a fost investigat de comisarii de cursă pentru că a utilizat sistemul DRS în momentul în care erau fluturate steagurile galbene.

Chiar dacă acest lucru este interzis de regulament, comisarii nu l-au sancţionat în niciun fel pe pilotul echipei Mercedes, întrucât după analizarea datelor telemetrice au constat că germanul a încetinit vizibil atunci când a ajuns în zona aflată sub drapel galben.

Nu la fel de norocoşi au fost însă alţi trei piloţi de pe grila de start.

Pastor Maldonado a fost penalizat cu 20 de secunde în clasamentul cursei pentru producerea incidentului cu Lewis Hamilton în urma căruia fostul campion mondial a fost nevoit să abandoneze cu numai două tururi înainte de final. În urma acestei decizii, pilotul echipei Williams a coborât de pe locul 10 pe locul 12, iar ultimul punct pus în joc îi revine coechipierului său Bruno Senna.

Cea mai aspră pedeapsa a primit-o însă Jean-Eric Vergne (Toro Rosso), care va fi penalizat cu 10 poziţii pe grila de start a Marelui Premiu al Marii Britanii pentru producerea unei coliziuni cu Heikki Kovalainen.

Nu în ultimul rând, Kamui Kobayashi (Sauber) a fost penalizat cu cinci poziţii pe grila de start de la Silverstone pentru incidentul în care a fost implicat alături de Felipe Massa.

Via | FIA

  • da, duminică, 24.06.2012 20:43

    nu sare nimeni ca l-a scos todt?

  • mobius, duminică, 24.06.2012 21:07

    Atata vreme cat sub steag galben nu ai voie sa depasesti si Schumacher nu a facut-o, nu vad ce avanaj i-ar fi adus folosirea DRS-ului, (probabil actionat accidental, fara vreo intentie) si de ce ar fi trebuit penalizat.

  • noname00, luni, 25.06.2012 00:24

    @mobius Nu numai depasirile sunt interzise sub steag galben. De exemplu sub steag galben nu ai voie nici sa faci timpi buni in acele zone. Nu stiu ce reguli sunt in legatura cu DRS, dar Ross Brawn zicea (F1 forum la BBC) ca Schumacher a dezactivat DRS-ul cu 30m inainte de de zona cu steagurile galbene.

  • Speed, luni, 25.06.2012 00:28

    Teoretic ar fi trebuit sa fie sanctionat insa dupa cum am citit cu toti "după analizarea datelor telemetrice au constatat că germanul a încetinit vizibil atunci când a ajuns în zona aflată sub drapel galben", ceea ce seamana a desistare de buna voie a lui Schumacher iar acest gest ce-a dat dovada de justete cu siguranta trebuie sa-l luam in calcul, acordarea pedepsei acordandu-se mergand pe "principiul individualitatii" (in fctie de gravitatea faptei-Cod.pr.pen.) Asa deci decizia luata e una corecta!