Alonso, fără cuvinte după "cea mai emoţionantă victorie din carieră"
Fernando Alonso şi-a găsit cu greu cuvintele după victoria nesperată de la Valencia, pe care o consideră "cea mai emoţionantă din carieră".
Fernando Alonso a obţinut la Valencia a doua victorie din acest sezon după ce a plecat doar de pe poziţia a 11-a. Succesul său a fost facilitat atât de o serie de depăşiri în prima parte a cursei, cât mai ales de abandonurile suferite de Sebastian Vettel şi Romain Grosjean.
Victoria l-a emoţionat până la lacrimi pe pilotul Scuderiei Ferrari, atât datorită modului în care a câştigat, cât mai ales a faptului că succesul a venit în faţa propriilor suporteri.
"Este foarte dificil să exprim în cuvinte ce simt în acest moment. Să câştig cursa de acasă este ceva unic, un sentiment foarte special. Am avut oportunitatea la Barcelona în 2006 cu Renault şi încă îmi amintesc perfect momentul. Dar acum am avut oportunitatea cu Ferrari, cu tribunele pline de culoarea roşie. Mă simt foarte mândru şi este probabil cea mai bună victorie pe care am simţit-o vreodată în temreni de emoţie. Nimic nu se poate compara cu asta", a declarat spaniolul la conferinţa de presă de după cursă.
Alonso a admis că, în momentul în care Safety Car-ul a intrat pe circuit în ultima parte a cursei, singura sa dorinţă era o simplă clasare pe locul trei, după ce reuşise să-l depăşească pe Lewis Hamilton în urma problemelor acestuia de la a doua oprire la boxe.
"După calificările de sâmbătă nu m-am gândit niciodată că pot obţine un rezultat bun sau că pot lupta pentru podium. Când te afli pe locul trei după Safety Car am sperat să apară steagul cu pătratele şi să mă bucur de podium, dar două tururi mai târziu l-am depăşit pe Grosjean, iar apoi Vettel s-a oprit şi, din acel punct, a fost o cursă foarte lungă. Mă bucur foarte mult de acest moment, dar este dificil să descriu în cuvinte ce simt", a precizat el.
Via | FIA
Si noi am ramas fara cuvinte ....fanii F.Alonso si Ferrari si ne bucuram alaturi de tine pt ca este o victorie acompaniata de talentul tau unic in F1.Iti uram alte victorii la fel de implinite ca si aceasta si nu in ultimul rand titlul MONDIAL pt ca il meriti.Bfta Alonso ...bafta Ferrari.....