Sauber: "Monisha Kaltenborn va fi prima femeie şef de echipă din istoria F1"
Peter Sauber a nominalizat-o pe Monisha Kaltenborn ca succesoare la conducerea Sauber, indianca având astfel potenţialul de a deveni prima femeie şef de echipă din istoria Formulei 1.
După Frank Williams, Peter Sauber este al doilea fondator de echipă care îşi pregăteşte deja terenul pentru retragerea din Formula 1.
Elveţianul în vârstă de 68 de ani a dezvăluit că Monisha Kaltenborn, care lucrează în cadrul echipei de 13 ani şi a devenit recent CEO, va fi succesoarea sa la conducerea echipei după ce va lua decizia de a se retrage din Marele Circ.
"Întotdeauna am spus că nu voi fi prezent în pitwall la 70 de ani. Cu siguranţă, succesorul meu este Monisha Kaltenborn. Asta este sigur. Rămâne de văzut când va avea loc schimbarea. Ea va fi prima femeie şef de echipă din istoria Formulei 1. A fost cu noi timp de 13 ani şi întotdeauna a avut roluri de conducere. Sunt sigur că va face o treabă foarte bună", a declarat el pentru publicaţia Der Sonntag.
Sauber va împlini 70 de ani în 13 octombrie 2013, astfel că retragerea acestuia va avea loc în cel mult un an şi jumătate. Kaltenborn s-a născut în India, însă a obţinut cetăţenie austriacă încă din copilărie după ce familia sa a emigrat în Europa. La sfârşitul anilor '90 s-a implicat la Sauber, iar în 2010 a devenit CEO la scurt timp după retragerea cosntructorului BMW din Formula 1.
Via | GMM