UPDATE: Lotus contestă legalitatea sistemul F-duct introdus de Mercedes

Publicat sâmbătă, 17.03.2012 11:08 de Daniel Popescu

Lotus a decis să înainteze un protest oficial împotriva legalităţii noului sistem F-duct introdus de Mercedes la scurt timp după încheierea calificărilor de la Melbourne.

UPDATE: Lotus a amânat formularea unui protest împotriva echipei Mercedes în aşteptarea unui răspuns din partea FIA.

"Aşteptăm o clarificare sâmbătă sau duminică, dar cu siguranţă vrem să înţelegem această poziţie până la cursa următoare. Vom vedea, dar este o opţiune (n.r - să înaintăm un protest)"

, a declarat Eric Boullier, şeful Lotus, pentru SkySports.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Sezonul 2012 al Formulei 1 începe cu un scandal de natură tehnică pe tema legalităţii noului sistem de tip F-duct introdus de Mercedes.

FIA a anunţat joi prin vocea directorului de curse Charlie Whiting că sistemul F-duct introdus de Mercedes pentru aripa spate a monopostului W03 respectă regulamentul tehnic, însă decizia i-a nemulţumit pe cei de la Red Bull Racing şi Lotus, care au solicitat FIA să-şi reconsidere poziţia în această privinţă.

Întrucât forul mondial nu a revenit asupra deciziei iniţiale, Lotus a decis să înainteze un protest oficial împotriva echipei Mercedes imediat după sesiunea de calificări.

"Eric Boullier (n.r - şeful Lotus) a spus că Lotus va protesta împotriva rezultatelor din calificări la finalul sesiunii. Alături de Red Bull, ei au fost să-l vadă pe Charlie Whiting la începutul zilei pentru o clarificare, iar Whiting le-a spus că sistemul este legal pentru ca sistemul este operat de aripa DRS", a explicat Ted Kravitz, reporterul postului de televiziune SkySports.

Red Bull şi Lotus consideră că sistemul inovat de Mercedes încalcă articolele 3.15 şi 3.18 din Regulamentul Tehnic. Primul dintre ele interzice orice sistem care trebuie activat prin acţiunea directă a pilotului, în timp ce al doilea oferă specificaţiile tehnice pentru sistemul Drag Reduction System (DRS).

Sistemul F-duct introdus de germani funcţionează doar atunci când pilotul activează sistemul DRS şi oferă un avantaj suplimentar de viteză pe liniile drepte.

În cazul în care comisarii de cursă vor considera că sistemul F-duct introdus de Mercedes este ilegal, echipa germană riscă să fie exclusă din calificările pentru Marele Premiu al Australiei.

Via | Autosport | SkySports | GPUpdate

  • Gabi, sâmbătă, 17.03.2012 09:17
    Si ce

    Asta ineamna ca daca nu le-au dat lor posibilitatea implementarii sistemului de stabilitate la franare inseamna ca altii nu pot aduce inovatii? Sunt putin penibili cei de la lotus, acum un an cei de la Red Bull erau pe val si parca mi-l imaginez pe NEWEY ce fata interesanta si ce savant se dadea can il intrebau cate ceva. Acum Gata

  • hellboy, sâmbătă, 17.03.2012 13:26
    @ Gabi

    Cand vulpea nu ajunge la struguri, inseamna ca sunt acrii (mai bine spus amari, ca-i toaca cel putin primele curse) Cand RBR erau inovatori, at a fost bine, acum, brusc, nu mai e bine. JENANT!!! Sper intr-o revenire a masinilor Ferrari

  • House, sâmbătă, 17.03.2012 13:44
    F-Duct

    Este ceva normal. Inovatiile celor de la Red Bull nu erau actionate mecanic, ca a celor de la Mercedes, prin folosirea DRS-ului. Vor doar sa fie lamuriti despre natura acestui artificiu.

  • Gabi, sâmbătă, 17.03.2012 16:08
    @ House

    Tu nu intelegi defapt cum funtioneaza f-ductul celor de la Mercedes. Nu butonul de DRS actioneaza sistemul f-duct, aripa spate odata ajunsa la verticala face posibila trecerea unui flux de aer directionat deja catre aceasta, flux de aer care atunci cand aripa este inchisa apasa pe aipa furnizand putina apasare. in concluzie acel flux oricum venea asadar aripa face doar posibila trecerea lui si sporirea vitezei cu pana la 5km/h ( asa am citit pe unele forumuri). deci pilotul nu ctioneaza butonul de DRS care actioneaza la randu-i f-duct. F- ductul este pasiv similar aripii fata. Asadar se creeaza un efect de f-duct dar care nu este actinat direct de pilot, deci este perfect legal.

  • Gabi, sâmbătă, 17.03.2012 16:10
    Apropos

    Nu tin cu MERCEDES, tin cu SCHUMACHER indiferent de echipa. ferrari intradevar au o problema, iar formula 1 fara ferrari nu este formula1, au prea multa storie si notorietate ca sa-i vorbesti aiurea. trec si eu printr-o periada nefasta, cum au trecut si altii.

  • bubu, sâmbătă, 17.03.2012 16:22
    F-duct

    @House Sistemul este pasiv. Deci nu este acționat mecanic. problema este că cei de la Lotus și Red Bull nu pricep șmecheria. Toți credeau că funcționează mecanic. Dar Charlie Whiting a specificat că el este pasiv. Și acuma se dau ăștia de la Lotus și Red Bull cu capul de pământ.

  • cosmin, sâmbătă, 17.03.2012 16:33

    aicea se vede geniul lui ross brawn chiar nu inteleg de ce cei de la ferrari lau rezuzat acum trei ani cand a vret sa revina a echipa dupa o pauza putem sa ne dam seama ce mare conducator de echipa ii domelicali