Echipele solicită includerea acordului pentru reducerea costurilor în regulament
Red Bull a fost izolată în paddock după ce toate celelalte echipe au solicitat forului mondial ca acordul pentru reducerea costurilor să fie inclus în regulamentul Formulei 1.
Echipele din Formula 1 au decis la Melbourne că cea mai simplă metodă pentru a implementa un acord pentru reducerea costurilor care să fie respectat este ca acesta să fie inclus în regulamentul competiţiei.
În acest scop, echipele au solicitat sprijin din partea preşedintelui FIA, Jean Todt, prin intermediul unei scrisori care a fost semnată de reprezentaţii tuturor echipelor cu excepţia celor de la Red Bull Racing şi Toro Rosso. Cele două echipe deţinute de grupul Red Bull nu sunt de acord ca FIA să gestioneze reducerea costurilor, motiv pentru care au refuzat să semneze documentul.
"Avem multe corespondenţe cu FIA pe multe subiecte şi unul dintre subiecte a fost acordul pentru reducerea costurilor, pentru a găsi o metodă prin care FIA să se implice în proiect şi să implementeze acordul în regulamentul sportiv. Aşa că l-am contactat pe Todt pentru a discuta această problemă", a declarat Eric Boullier, şeful echipei Lotus.
Cu toate acestea, presa internaţională susţine că a apărut deja o problemă: Todt le-a transmis echipelor că este de acord ca acordul pentru reducerea costurilor să fie inclus în regulament numai dacă termenii sunt stabiliţi de FIA, lucru care nu este acceptat de echipe.
Acordul pentru reducerea costurilor (RRA) a fost iniţiat în 2009 ca reacţie la retragerile constructorilor din Formula 1, însă lipsa unor metode care să evidenţieze cheltuielile echipelor şi lipsa de pedepse aplicabile pentru încălcarea acestuia a condus la apariţia unor conflicte.
Red Bull a fost acuzată frecvent că a încălcat acordul, iar în cele din urmă echipa s-a retras din FOTA alături de Ferrari, Sauber şi Toro Rosso.
Via | Autosport