Dacia Lodgy - toate dotările, opţiunile şi datele tehnice

Publicat luni, 12.03.2012 18:41 de Dragoș Băltățeanu

Dacia a prezentat la Salonul Auto de la Geneva modelul Lodgy. Aşteptat cu interes atât la noi în ţară, dar mai ales în vestul Europei, Lodgy este primul monovolum din istoria Dacia.

Lodgy se alătură începând cu această primăvară gamei actuale de modele Dacia. Sandero, Logan şi Duster primesc un frăţior mai mare dedicat clienţilor cu familii numeroase.

MOTOR 1.2 TCe DE ULTIMĂ GENERAŢIE

Dacia Lodgy este un monovolum cu cinci sau şapte locuri ce aduce o serie de noutăţi în gama Dacia. Cea mai importantă: pentru prima dată avem un motor pe benzină turbo în oferta de propulsoare disponibile la lansare. Este vorba de un motor nou din banca de organe Renault. Are 1.2 litri şi face parte din familia de motoare TCe care a debutat deja pe Renault Megane. Propulsorul de 1.2 litri turbo are injecţie directă de carburant şi 16 supape, fiind cel mai modern motor pe benzină ce poate fi achiziţionat pentru un model Dacia. Deşi pare mic, propulsorul TCe de 1.2 litri dezvoltă 115 CP şi 190 Nm. Va fi probabil unul din motoarele apreciate pe pieţele occidentale, mai ales pe pieţele unde capacităţile cilindrice mari sunt taxate. Dacia se înscrie astfel în tendinţa generală a constructorilor auto de downsizing. Motoare cu capacităţi cilindrice din ce în ce mai mici, dar ajutate de turbocompresoare pentru a dezvolta puteri competitive. Pentru cei care vor un motor mai simplu, clasicul 1.6 de 80 CP este în ofertă, împreună cu două variante ale deja binecunoscutului motor diesel 1.5 dCi.

Lodgy este primul model Dacia care nu este asamblat la uzina de la Mioveni. Lodgy este fabricat în Maroc, la proaspăt deschisa uzină Renault de la Tanger. Dacia Lodgy este un model destinat în special pieţelor vest europene, unde caroseria de tip monovolum este apreciată de familiile numeroase. În Europa de Est, acest gen de caroserie este mai puţin popular.

Dacia Lodgy poate fi deja comandată la dealerii din toată ţara. Pe lista de dotări găsim pentru prima dată un sistem de navigaţie cu touchscreen, scaune încălzite şi un limitator de viteză.

 

Motorizare/ Nivel de echipare Acces Ambiance Laureate
1.6 85 CP (5/7 locuri) 9.500 euro 10.500/11.000 euro 11.500/12.000 euro 
1.2 TCe 115 CP (5/7 locuri)  -  - 13.100/13.600 euro 
1.5 dCi 90 CP (5/7 locuri)  - 12.600/13.100 euro 13.600/14.100 euro 
1.5 dCi 110 CP (5/7 locuri)  -  - 14.200/14.700 euro 
Prezentare exterioară   
Bare de protecţie în culoarea caroserie  •  •  •
Calandru negru cu bandou superior în culoarea caroseriei  •  •  -
Calandru negru cu bandou superior cromat  - • 
Baghete laterale de protecţie negre  - •  • 
Jante de oţel 15" cu capace de roţi Tisa  •
Jante de oţel 15" cu capace de roţi Lyric  - • 
Jante de oţel 15" cu capace de roţi Groomy  -  - • 
Jante de aluminiu 15" Empreinte  - +320 euro 
Mânere deschidere uşi din exterior negre   • • 
Mânere deschidere uşi din exterior în culoarea caroseriei  - • 
Bare de pavilion longitudinale  - •  • 
Vopsea metalizată  - +350 euro  +350 euro 
Siguranţă activă şi pasivă   
ABS, repartitor electronic de frânare şi AFU  •   •   • 
ASR-ESP  +300 euro  +300 euro  +300 euro
Airbag frontal şofer şi airbag frontal pasager (cu deconectare manuală)  •   •   • 
Airbaguri laterale faţă  •   •   • 
Centuri de siguranţă faţă fixe  •   •   -
Centuri de siguranţă spate cu prindere în trei puncte  •   •   • 
Tetiere faţă şi spate pline, reglabile pe înălţime  •   -  -
Tetiere faţă pline şi spate tip virgulă, reglabile pe înălţime  -  •   -
Tetiere spate pentru rândul trei tip virgulă, reglabile pe înălţime  -  •   • 
Protecţia vehicului   
Antidemaraj electronic  •   •   • 
Conducere   
Direcţie asistată hidraulic  •   •   • 
Computer de bord  -  •   • 
Alertă vizuală portiere deschise  -  -  • 
Alertă vizuală şi sonoră prindere centură şofer şi pasager  •   •   • 
Vizibilitate - Iluminare   
Proiectoare de ceaţă  -  +100 euro  • 
Faruri de zi  •   •   • 
Retrovizoare exterioare negre cu reglaj manual din interior  •   •   -
Retrovizoare exterioare în culoarea caroseriei, cu reglaj electric şi degivrante  -  -  •  
Ştergător lunetă  •   •   • 
Încălzire - Ventilare   
Încălzire - ventilare cu patru viteze  •   •   • 
Aer condiţionat  -  +780 euro  • 
Comandă reciclare aer  -  •   • 
Confort   
Închidere centralizată cu telecomandă pe cheie  -  •   • 
Tabletă portbagaj tip înfăşurător  -  •   • 
Plasă reţinere bagaje  -  -  +100 euro
Geamuri custode pivotante  -  -  • 
Geamuri electrice faţă  -  •    • 
Geamuri electrice spate  -  -  • 
Scrumieră şi brichetă  •   •   • 
Iluminare portbagaj  -  •   • 
Scaune - Banchete   
Scaune faţă cu reglaj longitudinal şi reglaj al spătarului  •   •   • 
Scaune faţă încălzite  -  -  +100 euro
Banchetă 3 locuri (rândul 2) rabatabilă şi fracţionabilă 1/1 cu posibilitate de pliere în poziţie "portofel" - isofix  •   -  -
Banchetă 3 locuri (rândul 2) rabatabilă şi fracţionabilă 1/3-2/3 cu posibilitate de pliere în poziţie "portofel" - isofix  -  •   • 
Banchetă 2 locuri (rândul 3) rabatabilă 1/1 cu posibilitate de pliere în poziţie "portofel" şi uşor extractibilă  -  •   • 
Prezentare interioară   
Planşă de bord neagră cu inserţie de culoare gri deschis  •   •   • 
Panouri de uşi de culoare neagră  •   -  -
Panouri de uşi negru-gri deschis  -  •   • 
Tapiţerie textilă "Rollando/Unit noir"  •   -  -
Tapiţerie textilă "Elfa/Kario noir"  -  •   -
Tapiţerie textilă "Favley/Kario gris"  -  -  • 
Consolă centrală şi contur aeratoare de culoare neagră  •   -  -
Consolă centrală şi contur aeratoare "Gris Metal Brilliant"  -  •   -
Consolă centrală "Noir Brilliant", contur consolă, contur aeratoare şi contur indicatoare crom  -  -  • 
Mânere deschidere uşi din interior negre  •   •   -
Mânere deschidere uşi din interior crom  -  -  • 
Principalele spaţii de depozitare   
Cutie de documente deschisă  •   -  -
Cutie de documente închisă  -  •   • 
Spaţiu deschis pentru documente pe planşa bord  •   •   -
Spaţiu închis pentru documente pe planşa bord  -  -  • 
Suport pahare pe consola centrală  •   •   • 
Spaţii de depozitare pe uşi şi la baza consolei  •   •   • 
Audio   
Radio CD 2DIN cu satelit de comandă pe volan, priza jack, USB şi Bluetooth  -  •   • 
Media Nav: Sistem de navigaţie şi multimedia touchscreen 7 inch  -  +300 euro  +300 euro
Pachete   
Pack Confort: scaun şofer, volan şi centuri faţă reglabile pe înălţime  -  +150 euro  • 
Pack Securite: limitator de viteză, sistem de asistenţă la parcarea cu spatele şi volan îmbracat în piele  -  -  +350 euro

 

 

  Benzina Benzina Diesel Diesel
Motorizare 1.6 85 CP 1.2 TCe 115 CP 1.5 dCi 90 CP 1.5 dCi 110 CP
Tip cutie de viteze manuală manuală  manuală  manuală
Nivel de poluare  Euro 5 Euro 5   Euro 5  Euro 5
Număr de locuri 5/7 5/7 5/7   5/7
Caracteristici motor  
Tip motor K7M 812 H5Ft 402   K9K 612 K9K 846 
Cilindree (cmc) 1.596   1.198 1.461  1.461 
Alezaj x cursă (mm) 79.5x80.5   72.2x73.2 76x80.5  76x80.5 
Număr de clindri  4  4  4  
Raport volumetric  9.5    15.5 15.5 
Număr total de supape 16   8
Putere maximă (Kw/CP)  60.5/82 85/115   66/90 79/107 
Regim putere maximă (rpm) 5.000  4.500   3.750  4.000
Cuplu maxim (Nm)  134  190  200 240 
Regim cuplu maxim (rpm) 2.800   2.000 1.750  1.750 
Tip injecţie electronică multipunct  Injecţie directă cu turbocompresor  directă common rail cu turbocompresor   directă common rail cu turbocompreson cu geometrie variabilă
Carburant  benzină fără plumb   motorină 
Filtru de particule serie   serie
Cutie de viteze  
Tip  JH5 JR5   JR5 TL4 
Număr de rapoarte  5+1  5+1  5+1 6+1 
Direcţie  
Direcţie cu asistare hidraulică    
Diametru de bracaj  11.1/11.6   
Numărul de rotaţii la volan  3.3   
Sistem de frânare   
Tip sistem frânare în X     
ABS  serie /standard   
Repartitor electronic de frânare (EBV)  serie /standard   
Asistenţă la frânarea de urgenţă (AFU)  serie /standard   
ESP  opţional   
Faţă: discuri ventilate (DV) diametrul (mm)

 DV 258 / 22

DV 280 / 22 cu ESP

DV 280 / 24 

 DV 258 / 22

DV 280 / 22 cu ESP

DV 280 / 24 
Spate: tamburi (T) diametrul (ţoli)  T - 9"   
Punţi 
Puntea faţă  Pseudo McPherson cu braţ inferior triunghiular şi bară stabilizatoare  
Puntea spate  Punte în H cu profil deformabil şi epura programată, cu resorturi elicoidale
Roţi şi pneuri        
Jante de referinţă (inch)  6J15   
Pneuri de referinţă faţă/spate  185/65R15 88T   
Capacităţi (litri)   
Volum portbagaj (în funcţie de configuraţie) 207/ 827/ 2.617 (7/ 5/ 2 locuri)
Rezervor carburant (l)  50   
Volum spaţii de depozitare (l)  până la 30   
Performanţe    
Viteza maximă (km/h) 160 179 169  175 
0 la 100 km/h (s) 14.5  10.6  12.4 11.6
0-1000 m cu start de pe loc (s) 36.1  31.9  34.6  33.4
Consumuri şi emisii    
Ciclu complet (l/100 km) 7.1  5.8 / 6.0  4.2  4.4
Ciclu urban (l/100 km) 9.4  7.1 / 7.3 4.9 5.3
Ciclu extra-urban (l/100 km)  5.7  5.1 / 5.3 3.8  4.0 
Emisii CO2 (g/km) 165  135 / 140   109  116 
Mase (kg)    
Gol în ordine de mers (fără opţionale)  1.165 / 1.266  1.267 / 1.280 1.280 / 1.313   1.280 / 1.337
Gol în ordinea de mers pe puntea faţă  690 / 725 746 / 736   766 / 766 775 / 791 
Gol în ordinea de mers pe puntea spate  475 / 541 521 / 544  514 / 547  505 / 546 
Total maxim autorizat (MMAC)  1.800 / 1.857 1.818 / 1.885  1,870 / 1.903   1.870 / 1.926
Masă totală rulantă (MTR) 3.000 / 3.057   3.018 / 3.085 3.070 / 3.103   3.070 / 3.126
Sarcina utilă omolagată în România 635 / 591 551 / 605  590 / 590 590 / 589 
Masa maximă remorcabilă cu frânare  1.400 / 1.400  1.400 / 1.400 1.400 / 1.400  1.400 / 1.400 
Masa maximă remorcabilă fără frânare 580 / 630   630 / 640 640 / 655   640 / 665
Dimensiuni (mm)   
Lungime  4.498   
Lăţime (cu / fără retrovizoare) 2.004 / 1.751    
Ampatament   2.810   
Ecartament faţă  1.492   
Ecartament spate  1.478   
Înălţime (cu / fără bare de pavilion)  1.683/1.682 1.683/1.682  1.683/1.682  1.683/1.682 
Garda la sol  120   
Înălţime prag de încărcare spate (la gol)  610/605 610/605  610/605   610/605
  • realitatea zilei, luni, 12.03.2012 19:06
    1.2 Tce

    Super tare motorul ! Le-a dat o lectie dura celor de la Volkswagen AG

  • lica, luni, 12.03.2012 19:17

    mai vorbim peste un an doi,motorul de 1.2 tsi sa dovedit fiabilitatea, sa vedem ce poate asta este un mare semn de ?

  • nicio grija, luni, 12.03.2012 19:19

    Renault face motoare foarte fiabile.

  • Vladissimo, luni, 12.03.2012 19:31
    designe

    de ce au facuto asa urata ? :(

  • lica, luni, 12.03.2012 19:40

    sa vazut asta de-a lungul anilor=) chiar are renume de masina fiabila, a ajuns o data in top 10 cu laguna 3 care sa vandut execptional de bine (ca nu si-au scos astia de la reno nici bani pe publicitate si chedare)in afara de asta vax, in topul fiabilitati din 2011 DEKRA pe ce loc e RENO a pe 30 sau cat.......

  • kubica, luni, 12.03.2012 19:42
    @lica

    ...ce poate asta este un mare ?.... trebuia scris ai scris complet nasol...deci esti nasol

  • !~, luni, 12.03.2012 19:59
    super motorasul...

    tre sa fie al de cocalarul ca ala doarme cu brelocul sub perna si ataca concurenta! e belea motorasul de 1.2 are putere ,consum bun, taxe mici ceea ce defapt se cauta si este nevoie in ziua de azi! fiabilitatea nu cred ca va fi o problema atata timp cat va fi exploatat in mod rational nu de un meltean care crezand ca are 115 cai si face raliuri!! in rest tot respectul pt dacia ca au scos o asemenea masina la un asemenea pret pe un asemenea segment!

  • ionut, luni, 12.03.2012 19:59

    ce dric frumos by RENO

  • @ionut, luni, 12.03.2012 20:01

    nu e orce dric e cu turbodric

  • Marius, luni, 12.03.2012 20:01
    Pai nici asa, nici altminteri

    1. E normal ca si Dacia sa lanseze modele noi, dar mai scumpe. Practica ne-a invatat ca, daca ii dai romanului lucru prea scump, nu si-l va putea permite. Daca ii dai lucru prea ieftin, va stramba din nas pentru ca nici asa nu-i place. Iata ca frantujii au ridicat stacheta, ca sa impace si capra si varza. Merge ca masina de carat marfa, in distributie, in agricultura, familii numeroase, etc. 2. Ironia sortii face ca, la aceasta marca, designul sa fie mereu opus intre interior si exterior. Cand au avut design exterior bun/acceptabil, interiorul era varza. Acum, cand frantujii au plusat tare de tot la interior, au negligat exteriorul care putea fi ceva mai elegant. in fine, sa nu mai fim carcotasi balcanici :P PS: De data asta masina e fabricata la africani, deci argumentul cu "scoatem si noi romanii ceva bun si criticam imediat" nu mai este valabil. De data asta se va critica in draci acest brand.

  • @lica, luni, 12.03.2012 20:10
    multa frustrare

    Tu nu stii limba romana, daramite sa intri pe DEKRA sa citesti in Germana! Motoarele Renault sunt foarte apreciate indiferent pe ce marca se gasesc: http://www.automarket.ro/stiri/nissan-qashqai-a-obtinut-cea-de-a-treia-pozitie-in-topul-fiabilitatii-de-la-35842.html http://www.reno.ro/Megane-III-pe-locul-2-la-fiabilitate-t233213.html http://www.loganclub.ro/forum/dacia_locul_1_la_fiabilitate_franta-t2276.html http://www.automarket.ro/stiri/germania-dacia-sandero-locul-al-7-lea-in-topul-fiabilitatii-adac-in-clasa-37781.html http://www.a1.ro/men/cars/test-achats-dacia-cea-mai-fiabila-marca-187175.html Clasament Test-Achats: 1.Toyota hibrid 2.Renault Scenic 1.5d 3. Dacia Sandero 1.5d

  • jiji cocalaru, luni, 12.03.2012 20:18

    http://www.fin.ro/articol_55455/cele-mai-fiabile-masini---clasamentul-dekra-2011.html

  • geo, luni, 12.03.2012 20:28
    pret bun ?

    15 mii pe o dacie de 3 stele euro ncap fara esp in anul 2012 ? macar daca mori in masina sa mori alaturi de toata familia sa nu aiba cine sa te planga, daca esti sarac si nu ai bani de renault sa scapi cu viata.

  • tce, luni, 12.03.2012 20:30
    tce

    tehnologie de ultima generatie, pentru renault, vw a castigat ani la randul engine of the year cu tsi-urile, iar dupa tot acest timp la renault e tehnologie de ultima generatie, bravo renault. mai bine mai tarziu decat niciodata.

  • LUCCI, luni, 12.03.2012 22:07
    Renault=remat=rebut

    ,,lica'' ,lasa-i in pace pe Loganistii astia; toti au condus masini cu noul Tce de 1.2 litri si isi dau cu parerea....Clasamente,...DEKRA...Test- Achat . ..care inseamna Test -cumparate din franceza deci e o treaba frantuzeasca si probabil cel ce l-a postat voia sa fie Fiat sau Opel in clasament. Si acolo lider e...Toyota. Corect,Renault face motoare pe benzina ok ,dar vorba aceea;vom trai si vom vedea, cat duce Tce-ul

  • @Marius, luni, 12.03.2012 22:29
    @Marius

    Intotdeauna mi s-au parut ridicoli astia ca tine care vin cu niste banalitati / prejudecati / idei de duzina, erijandu-se in mari specialisti... 1. Un monovolum nu este "masina de carat marfa, in distributie, in agricultura". Pentru asta Dacia are o gama special dedicata si se numeste Logan Pick-up sau Van. Intrebuintarea lor se poate vedea f bine pe strazile din Romania. Nici nu poti fi mai departe de adevar. 2.Design-ul e o chestiune de gust, dar place majoritatii. Masina arata intr-adevar superb! PS: Si ma rog ce sa critici? O masina in care n-ai urcat niciodata? Clasic

  • LauCalin, luni, 12.03.2012 22:41
    @@Marius

    "Masina arata intr-adevar superb! " Daca si asta e masina cu design superb... Eu as zice ca e un design in limita impusa de pret, un design destul de placut si cam atat. La un pret atat de mic nu poti sa vii cu un design spectaculos, ca si ala il costa niste bani pe producator. Ford C-Max de exemplu consider ca arata superb pentru clasa lui. Dar oricum o dai nu se poate compara cam in nicio privinta cu C-Max, Lodgy nu a fost gandit pentru asta.

  • @LauCalin, luni, 12.03.2012 22:50

    Ce parte din "gusturile nu se discuta", n-ai inteles?! Chiar si asa, uite o parere mai pertinenta ca a ta: " Între timp o să vă spun că Dacia Lodgy îmi place de când am văzut-o.(...) Deşi e o sanie (lodge... lodgy) lungă şi mare, mă connvinge însă cu identitatea vizuală, adică botul arătos în primul rând. Cel mai tare mă atrag farurile şi grila. Dacă mă gândesc bine, pot pune orice siglă pe bot şi Dacia Lodgy va arăta a brand premium. Pe bune. O capotă scurtă, cu linii bine tăiate, apoi pragurile ornamentale şi cele două şine de pe plafon o fac să arate modern, exact ca orice monovolum care se respectă, cel puţin în poze. " -George Buhnici, Promotor

  • LauCalin, luni, 12.03.2012 23:04

    Imi zici ca gusturile nu se discuta dar imi dai citat din ce spune Buhnici, de parca ar fi vreun guru al industriei auto. Eu unu' evit tot ce inseamna promotor tocmai datorita jurnalistilor." Tu vrei sa spui ca poti pune egal intre designul asta: http://www.ford.ro/Autoturisme/C-MAX/DesignExterior si asta: http://www.automarket.ro/image_zoom.php?id=287586 ? Daca da, e pacat. Inseamna ca nu intelegi ca inclusiv designul este low cost la Lodgy.

  • @geo, luni, 12.03.2012 23:07

    Spune-ne si noua care-i "dacia de 15 mii fara esp" ?!

  • Tomy, luni, 12.03.2012 23:29
    Ce desighn:((((

    Foarte nasol desighn sincer...putea si mai bine da ce mai vrei e dacia!!!!Motorasu ala de 1,2 pe mine nu ma incalzeste cu nimic...atatea laude,dar nu merita sigurat!!Motorasul ala il putem numi jucarii pt copii!

  • Thor, luni, 12.03.2012 23:57

    Alt cazan de masina, dar putin mai stilat acum

  • Ady, marţi, 13.03.2012 00:09
    valeee

    masina asta are 1200 kg,deci la volumul ei nu e o masina solida deloc!ma uit la usile alea si ma gandesc ca dak intra o motocicleta din lateral o taie in jumate!poate o sa faca vanzare la lumea care se haliceste sa aiba monovolum ieftin si nou dar la siguranta e varza masina asta!nu credd in alea 3 stele de care zic astia!da ce conteaza,lasa sa cumpere prostii...

  • wador29, marţi, 13.03.2012 00:09
    @geo

    Astea, stelele EuroNcap, ce sunt, accesorii?! Ai incercat sa vezi ce e cu testul asta?! E cam asa: cat rezista vehiculul in care esti la o coliziune la 64km/ora!!! Adica, vax-albina!!! Marketing si publicitate!!! Crezi ca daca te lovesti de unul din sens opus, amandoi avand 80, nu 120km/ora, mai ramai intreg?! Asa sa crezi tu... Dar ai vazut ce frumosi sunt mortii din bmw-uri sau q7??? Superbi, ce mai!!!

  • so, marţi, 13.03.2012 07:08

    Si nici macar nu au pus motorul 1.6dci 130, ca se laudau, 1.2 o sa se screama pana n-o sa mai poata, mai ales cand o sa aiba 7 pasageri la bord. Vroiam si eu sa vad un 2.0dci pe masina asta, dar...nu se poate, e pentru saraci!!!

  • C-G-C, marţi, 13.03.2012 07:18
    Dacia Lodgy

    Denumirea produsului este tembela, sper sa fi scris corect. Inafara acestui aspect masina este absolut decenta. Din punctul de vedere al unei persoane care a avut Logan si stie cam cum sta treaba cu Dacia, am remarcat cateva aspecte pozitive si unele foarte pozitive: - s-a schimbat pozitia butonului care regleaza oglinzile electrice. Acum este amplasat mult mai practic. - au aparut butoanele pt deschiderea geamurilor pe manerul usii - s-a schimbat pozitia butonului de avarie. DIn nou un + la capitolul ergonomie - s-au mai slefuit unele elemente (vezi panoul care regleaza ventilatia, textura bordului etc) - a aparut navigatie!!! o treaba a naibii de interesanta pt un low cost. La 300E, display-ul ala din bord e pomana. - au aparut scaunele incalzite!!! din nou o chestie formidabila pt o masina low cost - motorizarile sunt mai mult decat decente. 1.2TCE si 1.5dci110cp sunt adevarate bijuterii. Si poate ca mai sunt si alte plusuri, o sa-mi dau seama la drive test. Din pacate cred ca s-au pastrat si unele minusuri, din ce am remarcat din imagini surubul din interiorul manerului de deschidere a usii este in continuare nemascat, chiar si in variantele superioare de echipare In ceea ce priveste 'vesnicii frustrati' tin sa le spun ca la nici 15.500E masina are volan imbracat in piele, ESP, scaune incalzite, navigatie etc etc. Si este unu monovolum nu o masina de clasa mica.

  • Enache_Alexandru, marţi, 13.03.2012 08:00
    Salut

    Este practica, ieftina si (banuiesc) o sa fie ieftina la intretinere, dar din punctul meu de vedere are doua probleme: 1) este urata la exterior (problema de gust) 2) nu este produsa in Romania :) *Bravo Marius la punctul 2

  • barichelu, marţi, 13.03.2012 08:31

    cat costa plasa de bagaje ca nu vad bine

  • unckle, marţi, 13.03.2012 09:02

    @Wador : l-ai vazut pe huidu si pe nevastasa si pe copii si pe bona ? ... ca pe saracii aia trei nu o sa ii vezi cu siguranta. . . sper ca nu am sarit peste limite ... dar exemplul este dur si ar trebui avut in vedere cand "discutam" de cat de bine face Renault construind Dacii armonice ...

  • anti-prostie, marţi, 13.03.2012 09:22
    @unckle

    Unckle cand o sa-ti folosesti si tu creierul ? Crezi ca ai fi aratat altfel decat sfartecat in A Class-ul tau din 1997 impotriva unui Mercedes ML ?! Iti faci iluzii...

  • unckle, marţi, 13.03.2012 10:10

    bine ca nu am un A din 97 :)

  • !!, marţi, 13.03.2012 10:52

    laucalin si unkle sunteti niste trepanati daca puteti gandi asa!! sunteti niste imbacsiti din aia care abia se chinuie sa plateasca ratele dar vb pe forum de parca ati fi frati cu trump....

  • C-G-C, marţi, 13.03.2012 11:06
    @unkle

    Te-ai uitat pe lista de preturi de la ML? Stii ca Logan si ML sunt clase diferite? ... atunci bine, PA

  • ironR, marţi, 13.03.2012 11:52

    @C-G-C Ce constatati tu si probabil toti, este ca au pozitionat butoanele intr-un mod cel putin normal, dar mai au de pozitionat claxonul si butonul pt reciclare aer - la prima vedere, motorizarile intr-adevar sunt la limita, dar isi fac treaba bine 1.2 si 1.5, printre aceste lucruri binevenite eu zic ca merita rotile lui duster ceva mai late si niste discuri de frana pe spate, masina e destul de grea la capacitate maxima. Rotile alea de 185/65/R15 88T nu-mi plac. Si indicele de greutate al anvelopelor e cam la limita, la o frana puternica cu masina plina (1926kg), o buna parte din masa masinii se va distribui pe rotile din fata cu tot cu acel EBV . Design - din lateral ai impresia ca e un logan modificat in paint, usile trebuiau ceva mai lungi, mai ales cele din spate pt ca cei din randul 3 sa aiba acces mai usor, cel putin din poze asa imi lasa impresia. Ca fapt divers oamenii au desenat o furgoneta, dar au gresit dimensiunile usilor @Marius - "Masina arata intr-adevar superb! " Nu pot spune decat ca este...MARE! alte adjective ca frumoasa, superba, etc nu-si au rostul. Ar mai fi ceva, nu scrie nimic de suspensia spate, se stie ca fiind masina de familie ar trebui sa puna suspensia independenta pt confortul mai bun. Nu am inteles aceasta dotare: Faruri de zi - la ce naiba se refera? Adica se poate si fara ea? Directorul gamei entry Renault banuiesc ca ar fi de acord ca se poate si fara ea...

  • Semtex82, marţi, 13.03.2012 12:16

    Numai in Romania avem "specimene" care stiu comportamentul masinilor inainte de a fi lansate si chiar inaintea inginerilor marcii, numai in Romania avem esteticieni care pot contrazice oamenii mari in designul auto mondial. Minunat !

  • geo, marţi, 13.03.2012 13:22
    @geo

    Casca ochii in lista de preturi, Laureate 7 locuri 14700 cu esp optional, Masina e Lodgy ca despre ea se vorbeste aici.

  • exp, marţi, 13.03.2012 13:35
    @geo

    Pretul mediu e 12.000 euro, dar tu ai ales sa treci pretul maxim. Bun! Dar exprimarea ta a fost "15.000 fara esp".Gresit ! Ei bine in 15.000 euro deja ti-ai pus esp pe masina. E 14.700+300 esp. Chiar si asa, tu nu cunosti piata auto, baietel. Pe gama de pret 9.500-14.700 nu exista niciun monovolum compact. Unde Dacia incheie oferta cu o versiune cu 7 locuri, diesel, 6 trepte etc., ceilalti de abia incep cu motorizari pe benzina, 5 locuri, dotari slabe etc. Nu ma astept sa pricepi. Esti cam batut in freza.

  • Urata cu draci, marţi, 13.03.2012 13:52
    Urata ca dracu'

    Cea mai urata masina facuta de Renault/Dacia EVER !!! E oribila atat la interior cat si la exterior, si ma refer aici atat la design cat si la calitatea materialelor folosite. Inteleg...o masina ieftina...dar daca e ieftina nu trebuie sa fie si hidoasa...tot la ea este oribil, inclusiv bordul, plansa centrala, comenzile pentru climatizare, ABSOLUT TOT. Rusine !!!

  • LauCalin, marţi, 13.03.2012 13:59
    @exp

    "Pe gama de pret 9.500-14.700 nu exista niciun monovolum compact. Unde Dacia incheie oferta cu o versiune cu 7 locuri, diesel, 6 trepte etc., ceilalti de abia incep cu motorizari pe benzina, 5 locuri, dotari slabe etc" Da, asa e. Dar te-ai intrebat de ce altii nu ofera ceva asemanator la un pret apropiat de cel al lui Lodgy?

  • @LauCalin, marţi, 13.03.2012 14:25

    Hai du-te si pupa-l in fund pe Winterkorn cateva articole mai jos... Scuteste-ne de impresiile tale! PS: masina e foarte frumoasa!

  • LauCalin, marţi, 13.03.2012 14:32

    Eu te-am intrebat ceva la un modul de serios si cu bun simt. Daca tu esti frustrat, te deranjeaza intrebarile mele si preferi sa te faci de ras... defapt ne amuzi pe toti. Da, la fel iti doresc si eu. :))

  • V., marţi, 13.03.2012 14:46
    @Urata cu draci

    Gresit..doar exteriorul e super-naspa,anvelope de trotineta,etc..Interiorul e asa si asa ptr masina asta. Concluzia e cam aceiasi : Urata cu craci !(dracii apar ulterior).

  • Carlos, marţi, 13.03.2012 15:03
    @C-G-C

    Te credeam mai inteligent. Ceasurile de bord nu sunt aduse special din coreea pentru montaj pe megane in spania! Si ce treaba au ceasurile analogice sau digitale cu materialele din interior? Asta tine de versiune/ nivelul de echipare, asta nu pricepi tu.

  • Carlos, marţi, 13.03.2012 15:11
    automarket

    scuze pt offtopic

  • antonny, marţi, 13.03.2012 15:12
    *****

    ati luato de la capat legat de esp .....nu va obliga dacia-renault sa cumparati masina .....lasati o sa cumpere cei din vest stiu ce inseamna banutul in buzunar ...voi cumparati de la skoda yeti 1.2 105 cp cu 16 500 euro,

  • Husdy, marţi, 13.03.2012 15:36
    Epic!

    Stau si citesc comentariile voastre si ma distrez copios cat de frustrati pot fi unii! Parca li s-a promis cate un noul seria 3 sau un g6 pt. anti-reclama Dacia! Fratilor mai usor cu comentariile despre o masina care abea ati vazut-o la tv :)) si va dati parerea cat de siguranta este ( eu oricum zic ca o sa aiba 4-5 stele la ncap)! P.S Asta este Romania, o tara plina de ingineri in automobilistica care isi dau cu parerea despre masinile care nici nu au aparut bine la saloanele auto!

  • @C-G-C, marţi, 13.03.2012 15:38
    ................

    Totdeauna comentezi mult..si mult si de multe ori esti in necunostinta de cauza...mai bine ai mai tacea si nu ai mai scrie atatea porcarii...vrei sa te tii destept dar habar nu ai de industria auto!Fa altceva ca la domeniul auto esti praf!!!

  • !, marţi, 13.03.2012 15:55

    da sutn multi din astia gen cgc lau unkle range niste trepanati spalati pe creier care au in cap numai ...gen bmw vw audi probabil de la nfs li se trage! aici e romania treziti-va!!!

  • Fery, marţi, 13.03.2012 16:12
    @!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Da din astia mai sunt multi ca tine....dobitoci care nici sa scrie nu stiu(si el se leaga de altii:))))))...intra si tu in civilizatie odata!!!Si eu am in cap numai Audi ..ai ceva impotriva????fiecare cu ce ii place,fiecare are dreptul sa aleaga!!!

  • LSM, marţi, 13.03.2012 16:32
    epura programată!!!???

    Punte în H cu profil deformabil şi epura programată va rog sa ma ajutati sa inteleg, In rest ce ofera este mai bine decat ceea ce a oferit Duster in 2010.

  • unckle, marţi, 13.03.2012 17:14

    @C-G-C ceea ce spui tu acolo ne conduce catre afirmatia lui nenea salata de beof - "dacia nu are nevoie de ESP" care se completeaza cu "Dacia nu are nevoie de mai mult de 3 stele la euroncap" care se completeaza cu "Sistemele suplimentare de siguranta ar creste nejustificat pretul" .... care toate se strang si se concluzioneaza ca "daca nu ai bani de masina si iti cumperi Dacie .. sa nu ai pretentia de a scapa". Spun cele de mai sus pentru ca accidentului nu ii pasa ce masina ai si ce "clasa" este ... te omoara sau nu te omoara MeLe-u' ... daca Renault spune ca posesorii de Dacia nu au nevoie de siguranta ... ok, nu au nevoie, nu ma apuc acum eu sa contrazic niste specialisti ... ca nu sunt eu inginer auto sau factor de decizie in proiectarea masinilor Dacia .. vorba aia, cine sunt io, un incult in domeniul auto, sa ma bag peste filosifoa Dacia. Zice nenea de la renault ca avem sasiu nu-stiu-de-care cu deformare programata si este suficient .. probabil este suficient pentru clientii de Dacia. Probabil 3 stele sunt suficiente .. io stiu ... in 2012 sunt la fel de bune ca Mitsubishi a mea care are 12 ani (14-15 de la proiectare).

  • C-G-C, marţi, 13.03.2012 17:29
    @unkle

    Lodgy are ESP. Este optional. Cine vrea sa il plateasca bine, cine nu nu. Tin minte ca la Logan erau cazuri cand in loc de airbag-uri laterale oamenii alegeau sa puna catefon mp3. Este alegerea fiecaruia. Cred ca este normal ca o masina de 50k+ sa iti ofera mai multa siguranta decat una de 15k, nu? Daca stelele s-ar da doar pe structura as spune ca da, 3 stele sunt foarte naspa, dar cum cel putin o stea se da pe diferitele gadget-uri, cred ca atunci cand discutam despre o masina ieftina trebuie sa fim mai temperati. Cel putin asa gandesc eu.

  • un altu, marţi, 13.03.2012 18:42
    dacia

    Lodgy are forma de cotet si are tabla de logan , variant cheala nu are nimic nici servo , ABS , ESP . Trăim întro lume nebună , la 15000 imi eau un monovolum sh de iîi cade fata si mai rămîn bani di de alimentat

  • unckle, marţi, 13.03.2012 19:31

    74% - duster 96% - ML nu zice nimeni sa fie 100% .. dar se poate apropia usor de 90% cu ceva fiare in plus 50 de kile.. probabil ar fi fost suficient... dar ce stiu eu, un amarat de cocalar imbecil fara cultura auto caruia ii face placere sa defaimeze dacia

  • si inca altu', marţi, 13.03.2012 19:31
    intoxicare deliberata......

    La naiba, Automarket, acum ne bagi Lodgy pe gat in fiecare zi ?!?! Era cineva pe aici care-si zice saabcuantic care v-a acuzat ca faceti reclama la greu "tricicletei nationale".......Mai bine v-ati numi Daciamarket :)))))

  • jiji cocalaru, marţi, 13.03.2012 20:26

    anul viitor dacia scoate microbuz 8+1 locuri cu performantul1.2 tce 199cp si 1.5dci 440cp cu 3turbine ,concurenta pt vito........se va numi DACIA LOVITO si va fi fabricat in congo...o zi buna

  • money channel, marţi, 13.03.2012 21:36

    avand in vedere nr. mare de utilizatori de aici cred ca AM a semnat un contract confidential cu Dacia-Renault prin care se angajeaza nu sa-i faca reclama propriu zisa ,ci sa scoata articole cat mai elogioase despre produsele Dacia in asa fel incat sa nu para ca sunt prezentate doar niste table,niste functii,niste dotari ci adevarate opere de arta. cred ca treaba sta cam asa din punctul de vedere al lui AM : userul nostru ,stapanul nostru ,clientul.....DACIEI :p

  • Tomy, marţi, 13.03.2012 21:56
    @ jiji cocalarul

    Ce destept esti mai ariciule...dai in gropi la cat esti de destept la fel ca cei care te apreciaza si iti dau voturi pozitive.....vezi sa nu-ti cada ochelarii in gura!!!

  • luca, miercuri, 14.03.2012 00:10
    dacia

    Doamne....de ce dracu s-a mai tras in 89.....Hai sa va iau altfel draci..pardon dragi scriiiiiitori :) - va place mercedesul Vaneo....daaaaaaaaa ...ii cu motor de renault....--va place sangyong toate modelele de la muso la stie care ...daaaaaaa arata ca p..../// da ii cumparat.... Asta arata mai bine ca toate...plus ca ii facuta cu un nume ce s-a chinuit 39 de ani...sa ramana ca uzina....NU NE MERITA DACIA SI RENAULT ...mai bine ramaneam cu Aro 343 si gata. Era mai bine apreciat.....decat DUSTER LOGY SI ALTELE....musai DACIA trebuie sa arate ca si VW care daca nu era RENAULT-UL nu facea MCV-uri si MONOVOLUME pana-i lume...acuma toti va c...ati ca aveti VW si AUDI...stai ba frate ca astea vin cu traditii de 100 si de ani de auto...numa skoda are 110 ani....stai un pic.....si skoda se c...ca in 89 cu motor in spate....apoi s-au gandit sa inceapa cu FORMAN SI FAVORIT cu motor de golf 3 ....ma fac pe parerile voastre...EU il stimez pe STROE SI CONDUCEREA DACIA/RENAULT CA INCEARCA SA TINA PASUL CU LUMEA si fac masini frate....asa cum sunt...baga productie si traieste fiecare...ia ganditi-va daca nu ar fi DACIA.....pitestiul si altele ar fi ca PETRILA sau VALEA JIULUI....pa

  • unckle, miercuri, 14.03.2012 09:34

    daca nu bagai acel "pa" apoteotic nu avea nici un farmec tot textul de deasupra :) ... sa stii ca pana si eu apreciez ce face Dacia pentru economia locala si pt economia romaniei ... sunt total impotriva dobitocilor de la guvernare care, cand au auzit ca vor aia sa faca dacii in Maroc, nu au sarit cu teren+subventii+scutiri de taxe ca sa ii incurajeze sa mai faca o fabrica in romania. Eu unul nu sunt de acord cu faptul ca Renault a facut din Dacia o marca "de mers din A in B" .. si sunt de parere ca Dacia nu ii merita pe romani si in general pe cei care dau bani pe masinile Dacia. Sa stii ca un mesaj se poate transmite si fara a folosi elemente "dure" de limbaj. Mesajul se intelege si fara sa ii tratam pe toti ceilalti asa, de sus, cu chestii gen "ce te defechezi pe tine mă că ai audi?"

  • shtou, miercuri, 14.03.2012 11:06
    clima

    s-au zgarcit sa puna optional o clima automata...cer 700 si ceva de euro pe un AC dar nu pot sa puna si un modul automat pentru inca vreo 200e...si roti de 16 ar putea pune la dimensiunile ei..

  • LauCalin, miercuri, 14.03.2012 11:13
    @luca

    Sincer si eu il admir pe Stroe, a fost printre putinii care au crezut in Dacia si atunci cand se fabrica 1310, pe o tehnica de la sfarsitul anilor '60 si cand se stia ca nu va mai marge mult treaba asa. Renault a facut treaba foarte buna in Romania, daca ne uitam la Daciile de acum 10-12 ani si la Lodgy parca sunt desprinse din doua lumi foarte diferite. Pe de alta parte sa nu uitam ca si statul roman a ajutat foarte mult pe cei de la Renault (sa nu uitam ca cei care s-au opus vehement scoaterii taxei auto au fost cei de la Renault). Mai mult decat atat o mare parte din banii caie ii castiga Renault in Romania nu ajung nici la Dacia, nici la bugetul statului, ci tot la Renault, care investeste destul de putin in Dacia pentru ca oricum e o marca low cost, iar restul ajung la Renault... "mare"). Deci cu ce cotizeaza Renault in Romania este faptul ca ofera locuri de munca sigure. Ca pana la urma pe toate Daciile tot by Renault scrie. Asa ca... degeaba suntem patrioti. Cu siguranta ca o va duce bine si Ford, insa lucrurile se misca ceva mai greu pentru ca pe ei criza i-a lovit mai mult si uzina din Romania nu prea a avut prioritate in perioada asta. B-Max promite multe, Lodgy la fel. Pana acum Dacia s-a tinut de cuvant (masini, ieftine si fiabile). Sa speram ca si Ford. ps; parerea mea e ca nu conteaza neaparat de cat timp faci masini, ci cu ce oameni le faci si cum vrei sa le faci (pentru cine).

  • John, miercuri, 14.03.2012 11:25
    @LauCalin

    iar debitezi cretinitati... cica "Renault, care investeste destul de putin in Dacia" ... ti se par putini cei peste 1.5 MILIARDE EURO investiti pana acum in dacia?!!! Esti cumva fiul lui bill gates?! Eu cred ca scrii in necunostinta de cauza... ca multi alti ignoranti...

  • LauCalin, miercuri, 14.03.2012 12:24
    of, of

    1.5 miliarde de euro in 10 ani. Banii astia ii investeste Renault in 3-4 modele in decurs de 5-6 ani. Si nu ma refer la ceva gen Dacia, ci modele precum Laguna, Megane sau Scenic. Deci da, e putin ;)

  • unckle, miercuri, 14.03.2012 12:27

    @John 1000000 de logan vandute de Renault catre dealeri la un pret mediu de 5000Euro .. inseamna 50 de MILIARDE DE EURO ... din banii astia poate avem un 10% profit ar fi vre-o 5miliarde ... as zice ca si-au scos banii investiti iar investitia continua sa produca profit in timp ce se fac si modernizari ale liniei de productie pentru a acomoda noi modele sau subansamble.

  • lodgi, luni, 19.03.2012 18:23
    Conducere in ciclu urban si pe autostrada

    Cine a condus o asemenea masina si care sunt pererile lor ? Cum se parcheaza aceasta masina in spatiile urbane din ce in ce mai aglomerate ? Ma refer la parcarile de resedinta . Nu neaparat la tehnica manevrei propriuzise. De ce o pereche de faruri de ceata, astazi accesorii obligatorii si de bun simt se platesc separat? La o asemenea marime si greutate nu cred ca se mai punea problema ca in sec 21 esp sa fie optional Astept parerile de bun simt ale cunoscatorilor si specialistilor

  • Logan15DCI, joi, 07.06.2012 23:00

    Nu uita(ţi) ca VW avea "de muult" motoraşul de 1,2 ... TSI ... .. .

  • Alhambress, joi, 07.06.2012 23:08

    Cine poate să spună? ... Jenţile de 15", Empreinte, de la noua Lodgy, se potrivesc sau se vor potrivi la Logan?!