FEATURE: Am condus un model special - Audi TT-RS MTM

Publicat miercuri, 20.06.2012 17:09 de Dragoș Băltățeanu, Foto: Ciprian Mihai

Audi TT-RS este un automobil special chiar şi în versiunea de serie. Dar după ce a trecut prin laboratorul MTM, acest TT-RS stage 2 MTM are acum 407 CP în loc de cei 340 CP cu care vine din fabrică.

Audi TT-RS este cel mai perfomant model de serie din gama modelului TT. Disponibil atât în versiune coupe, cât şi roadster, a fost prezentat publicului în premieră la Salonul Auto de la Geneva din 2009. Dezvoltatea acestui model a revenit diviziei quattro GmbH din Neckarsulm, Germania. Motorul cu cinci cilindri de 2.5 litri turbo dezvoltă 340 CP, iar transmisia este manuală cu şase trepte. Iniţial, a fost singura cutie de viteze disponibilă pentru TT-RS, ulterior Audi oferind şi cutia automată S-Tronic cu şapte rapoarte. Ca orice Audi ce poartă sigla RS, TT-ul foloseşte tracţiunea integrală permanentă cu sistem Haldex. Preţul pentru un Audi TT-RS roadster în echipare standard porneşte de la 61.225 euro (TVA inclus). Dar nu despre un TT-RS standard vrem să vorbim. Ci despre un Audi TT-RS modificat de tunerul german MTM.

Acum câteva săptămâni vă povesteam istoria tunerul german MTM. Am trecut un pic prin istoria lor și modelele lor emblematice. Astăzi vă prezentăm un model MTM de la noi din România. Am avut ocazia să îl conducem și vă prezentăm primele noastre impresii.

PROPRIETAR CU PEDIGREE

Automobilul din imagine este special. La origine a fost un Audi TT-RS Roadster cumpărat în 2010 chiar de la Audi din Germania. A trecut apoi printr-o serie de modificări, toate efectuate la tunerul german MTM. Pentru că proprietarul acestui automobil este Emanuel Ilina, reprezentantul MTM în România. Mani, cum îi spun prietenii, este un fost pilot de raliuri a cărui pasiune pentru automobile l-a purtat acum spre business-ul tuningului. Mani a debutat în lumea raliurilor în 1999 ca navigator, pentru ca apoi din 2000 să participe ca pilot pe un automobil Ford Ka. Din 2001, a dus pasiunea pentru curse la un alt nivel, prezentându-se la startul Campionatului Naţional de Raliuri la volanulul unui Mitsubishi Lancer Evo 6 pregătit în Franţa. Emanuel Ilina a concurat alături de Flavius Câmpeanu. Au obţinut victorii în etapele de la Braşov şi Harghita, iar în 2003 obţin titlul de campioni naţionali ai grupei N. Sfârşitul sezonului 2005 a adus cu el şi finalul carierei de pilot. Mani a rămas implicat în sporturile cu motor, întâi ca manager de echipă apoi ca oficial al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Pe plan personal, însă, şi-a transpus pasiunea pentru automobile într-un business de servicii auto. Este unul din reprezentanţii tunerului german MTM în România prin intermediul Devil Motors. Iar cel mai bun exemplu pentru ce poate face MTM cu un model Audi este TT-RS-ul din imagini.

TT-RS by MTM

Audi-ul TT-RS din imagini este fabricat în 2010. Fişa tehnică a automobilului standard spune aşa: 5 cilindri turbo 2.5 cmc, 340 CP disponibili între 5.400 şi 6.500 rpm, cuplu motor 450 Nm între 1.600 şi 5.300. MTM oferă mai multe pachete de modificări pentru acest model, pentru că sunt oferite mai multe "trepte" de modificare. Cu fiecare treaptă, puterea motorului crește considerabil, la fel ca și cifra cuplului motor.

Am condus prima dată această mașină în 2010. Atunci, la puţin timp după achiziționare, TT-ul RS trecuse doar prin prima modificare MTM. Stage 1 i-a adus inițial o creștere de putere până la 408 CP. Astăzi, TT-ul este la nivelul stage 2 MTM și are sub capotă un motor modificat ce poate livra 424 CP la 6.600 rpm, iar cuplul motor a crescut la 560 Nm la 4.800 rpm. Cu această modificare, performanțele sunt: viteză maximă 292 km/oră și 4.1 secunde pentru sprintul 0-100 km/oră. Modificarea de putere s-a făcut pruntr-un upgrade al softului și înlocuirea downpipe-ului (o parte a sistemului de evacuare). Prețul pentru MTM stage 2 power upgrade a fost de 4.000 euro. Pe lângă această modificare, TT-ul RS mai are următoarele modificări: filtru de aer MTM Competition (180 de euro), bujii high performance (430 de euro), jante MTM Bimoto 9,5x19 ET45 Titan Polished (2.100 de euro), plăcuțe de frână MTM pentru ambele punți (1.100 de euro) și un ECU de generația a patra pentru sistemul Haldex (1.200 de euro). În plus, Mani și-a dorit un exterior personalizat, care l-a costat 1.000 de euro. 

CE URMEAZĂ?

Dar modificările nu se vor opri aici. Urmează ultima treaptă de modificare a puterii motorului. Aceasta va duce puterea motorului de 2.5 litri la 472 CP, dar pentru acest nivel este necesară și înlocuirea turbosuflantei. Cuplul motor va urca și el la 600 Nm, iar viteza maximă va trece de 300 km/oră. În plus, spoilerul spate și difuzorul vor fi înlocuite cu elemente noi din fibră de carbon. 

"Nu vreau să îl vând. După ce îl voi duce la cel mai ridicat nivel de putere oferit de MTM vreau să îl păstrez ca automobil de colecţie. O scot destul de rar la plimbare, mai mult în weekend şi doar vara. Este o maşină deosebită, cu personalitate, şi vreau să o păstrez pentru totdeauna" - Mani Ilina.

 

LA VOLAN

Audi TT-RS este un automobil impresionant chiar şi în varianta standard. Cu upgrade-urile MTM, performanțele sunt absolut incredibile. Sunetul motorului cu cinci cilindri este gutural și acompaniat pe alocuri de șuieratul turbinei. Când rulezi cu soft-top-ul pliat, este plăcere pură. Reprizele sunt fenomenale, mai ales cele din treaptele a patra și a șasea. Nu este nevoie să retrogradezi o treaptă pentru a efectua o depășire, este suficient să apeși pedala de accelerație.

Pentru senzații și mai tari, este suficient să apăsăm butonul S amplasat lângă schimbătorul de viteze. Răspunsul motorului la apăsările pedalei de accelerație se ascute, la fel și sunetul acestuia. Este un automobil rapid. Al naibii de rapid. Doar 4.1 secunde până la prima sută de kilometri pe oră și o viteză de top de aproape 300 km/oră. Să nu uităm că avem și tracțiune integrală. Aceasta își face simțită prezența pe virajele rapide. Controlată de un creier electronic special, transmisia integrală are grijă ca TT-ul să mențină perfect trasele alese de cel de la volan. Este greu să destabilizezi acest automobil. Dacă vrei să efectuezi un derapaj controlat trebuie să forțezi mult limita și să fi foarte sigur că știi ce faci. Suspensia este fermă, dar nu îţi rupe spatele. Mașina poate fi utilizată și zi de zi, dacă vrei asta. Direcția este suficient de grea și precisă, deși uneori parcă nu oferă suficient feedback. E una dintre părţile unei maşini care sunt cel mai dificil de modificat de tuneri.

Dacă vrei să recunoști un TT-RS, cel mai simplu este să te uiți după eleronul fix și proeminent şi evacuările proeminente, pentru că TT-urile normale au un eleron mai mic escamotabil. Exemplarul de față iese în evidență în primul rând prin personalizarea exterioară, astfel că este foarte greu să nu remarci această mașină în trafic. Interiorul nu are personalizări, MTM ocupându-se în special de partea tehnică. Avem scaune sport și piele deschisă la culoare, dar este un interior standard pentru un Audi TT-RS.

Pentru că este un roadster, îmi place paravântul automat. Acesta se ridică la simpla apăsare a unui buton pentru a-i proteja împotriva vântului pe cei de doi din habitaclu atunci când se rulează cu plafonul decapotat. La interior mai avem elemente de aluminiu pe consola centrală. Pedalele sunt tot din aluminiu, la fel și spațiul pentru piciorul stâng de lângă pedala de ambreiaj. 

  • ScorpyonVAG, miercuri, 20.06.2012 17:30

    AUDI POWER! Astea sunt bune de condus, nu FICATURILE PANDA de 15.000euro cu 70cp =))

  • GTS@Scprpyon, miercuri, 20.06.2012 19:52

    ce legatura are una cu alta ? ca nu-nteleg ... adica ar trebui sa testeze doar masini de 70 de mii de euro minim ? pai si restul de 95% care isi permit o masina de maxim 10.000 de euro ? ..da , hai sa mergem toti pe jos ca face picioru' frumos... Oricum mie personal nu imi place acest model pentru ca la acei bani gasesc multe masini mai interesante. Ok nu imi place dar nu pot sa nu recunosc ca o masina deosebita si foarte performanta

  • liviu, miercuri, 20.06.2012 20:02

    si unde ati testat-o pe drumul ala de piatra??superb ce sa zic! masina e o opera de arta insa pe drumurile noastre e o ineptie!!

  • .marius., joi, 21.06.2012 00:47

    @Automarket, v-ati ales un fotograf de exceptie ! Felicitari proprietarului ! P.s. Sper sa mai vad astfel de surprize.

  • koko, joi, 21.06.2012 09:28

    Superb...Audi a intrecut demult firme cum ar fii BMW ,MERCEDES-BENZ insa cu aceasta bestie de 420 de cai putere nu ai ce face cu ea pe drumurile noastre....preferabil ar fii un audi a3 sau a1 aceste masini sunt pentru drumurile din romania oricum Audi The Best !

  • alinmarina, joi, 21.06.2012 13:17

    Paint job-ul incearca sa imite cumva silueta Veyron-ului L'Or Blanc, sau mi se pare mie???

  • cedrik, joi, 21.06.2012 13:46

    pe cand sa zic c e copiat paint-ul de pe Veyron , mi-au luat-o altii inainte :)))

  • dany, joi, 21.06.2012 14:58

    Adevarul e ca la noi in Romania sunt foarte multe autostrazi fara limite de viteza sau circuite automobilistice, dintre care as enumera cateva din Bucuresti: Magheru, Kisellef, Mihai Bravu, Petricani sau Pipera.

  • HD77SKO, marţi, 26.06.2012 10:36

    zici k e zebra...mai bine o pastra simpla(gusturile difera) ptr minhe e urata