Mercedes-Benz SL - primele imagini oficiale
Noua generaţie a lui Mercedes-Benz SL a fost prezentată pe internet în mod oficial. Debutul public are loc la Salonul Auto de la Detroit.
Primele imagini oficiale ale noului Mercedes-Benz SL au fost publicate pe internet. Modelul va debuta la Salonul Auto de la Detroit şi prezintă o nouă direcţie estetică faţă de generaţia precedentă. La fel ca noul SLK, modelul se bucură de sistemul Magic Sky Control în lista de dotări opţionale, un sistem ce permite plafonului din sticlă să devină transparent sau opac prin apăsarea unui buton. Modelul a fost deconspirat ieri pe internet, prin scanarea unei broşuri scrise în germană.
Până la finele anului viitor, cei de la Mercedes-Benz vor prezenta şi versiunea AMG a noului SL. Până atunci, putem să studiem în detaliu noua generaţie a lui SL. Schimbarea pe care o observă oricine este la nivelul blocurilor optice, care au primit o formă diferită. Apoi, bara de protecţie faţă, masca faţă şi întreaga parte frontală au fost restilizate conform noilor tendinţe ale constructorului german. Posteriorul are o imagine ce aminteşte de CLS, dar blocurile optice spate s-ar putea să nu fie pe placul tuturor, deşi sunt mai apropiate din punct de vedere stilistic de ceea ce oferea modelul precedent.
Pentru moment, există informaţii despre două motorizări: SL350 şi SL500. Versiunea de bază este echipată cu un motor V6 de 306 CP şi poate să accelereze de la 0 la 100 km/h în aproximativ 6 secunde. Versiunea de top, SL500, are un motor V8 twin-turbo de 4.6 litri ce dezvoltă 410 CP şi 600 Nm, care duce SL-ul de la 0 la 100 km/h în 4.6 secunde. În Germania, SL 350 pleacă de la 93.534 de euro cu TVA inclus, în timp ce SL500 are un preţ de pornire de 117.096 euro cu TVA inclus.
Interiorul modelului preia mai multe trăsături de la SLS, printre care se numără gurile de aerisire ale instalaţiei de climatizare, forma volanului, comenzile de pe consola centrală şi anumite forme de la interior. Noul SL prezintă un habitaclu cu influenţe retro, elementele moderne fiind sistemul de încălzire a gătului pasagerilor (Air Scarf), montat în tetierele scaunelor din faţă, sistemul de navigaţie şi comenzile de pe consola centrală.
Via | Germancarforum | Mercedes-Benz
urate faruri!