Ultimele teste EuroNCAP: Nouă modele cu cinci stele, evoluţie excelentă a lui Chevrolet Aveo

Publicat miercuri, 24.08.2011 11:24 de Mircea Meșter

Nouă din cele zece modele testate de EuroNCAP în ultima sesiune de crash-teste au primit cinci stele. Kia Picanto e singurul cu patru stele. Performerul este însă noul Chevrolet Aveo, care a primit punctaje excelente la toate categoriile de teste de siguranţă.

EuroNCAP a publicat astăzi rezultatele ultimei sesiuni de crash-teste organizate de organizaţia independentă europeană. Sub lupa EuroNCAP au intrat de această dată 10 modele lansate pe piaţă în cursul acestui an, scorurile pe care acestea le-au reuşit în cadrul sesiunii fiind unele excelente. De altfel, singurul model din cele 10 care nu a reuşit să strângă punctajul maxim, cinci stele, este Kia Picanto, proaspăt-lansatul model de oraş al companiei coreene.

Dacă nimeni nu se aştepta ca rezultatele obţinute de modele premium precum Audi A6 sau BMW X3 să fie mai slabe de cinci stele, este foarte intersant de subliniat evoluţia clară a celor de la Chevrolet, care au reuşit să adune cinci stele atât cu Aveo, cât şi cu noul monovolum Orlando. Mai mult, noul Chevrolet Aveo a demonstrat că este cea mai sigură maşină din segment şi una dintre cele mai sigure testate de EuroNCAP la toate categoriile: Protecţia copiilor (87%, cel mai bun scor din această sesiune de teste), Protecţia pietonilor (54%, al doilea scor din această sesiune după cel al lui VW Jetta) şi Sisteme de asistenţă (93%, al doilea scor din această sesiune, după Citroen DS5).

Citroen a pus la treabă noul DS5, al treilea membru al gamei DS, iar break-ul sportiv al mărcii franceze s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, iar ultimele modele venite în gama Volkswagen, Golf 6 Cabriolet şi Jetta, au reuşit scoruri de top la toate categoriile.

O apariţie interesantă la testele EuroNCAP este cea a noului Opel Ampera, modelul hibrid-electric cu autonomie extinsă a germanilor reuşind să strângă punctajele necesare celor cinci stele în ciuda complexităţii sistemului de propulsie de sub capotă. În sfârşit, Hyundai i40 ne demonstrează că brandul coreean investeşte masiv în siguranţă în ultimii ani, punctajul de cinci stele reuşit de noul model al mărcii fiind la înălţime.

VIDEO Crash test EuroNCAP AUDI A6 VIDEO Crash test EuroNCAP BMW X3
VIDEO Crash test EuroNCAP CHEVROLET AVEO  VIDEO Crash test EuroNCAP CHEVROLET ORLANDO 
VIDEO Crash test EuroNCAP CITROEN DS5  VIDEO Crash test EuroNCAP HYUNDAI i40 
VIDEO Crash test EuroNCAP KIA PICANTO VIDEO Crash test EuroNCAP OPEL AMPERA
VIDEO Crash test EuroNCAP VW GOLF CABRIO  VIDEO Crash test EuroNCAP VW JETTA

  • booo, miercuri, 24.08.2011 11:56
    stele

    X3 e printre ultimile in clasament, dragi fani fanatici bmw, comentati va rog. :))

  • ScorpyonVAG, miercuri, 24.08.2011 11:58
    @

    Sa inteleg ca , Kia Picanto, este la fel ca un X3 ? Eu nu prea cred...

  • rzn.ozn, miercuri, 24.08.2011 12:23
    @booo

    :)) eu tot 5 stele vad acolo, daca avea 3 stele puteai sa comentezi

  • booo, miercuri, 24.08.2011 12:31
    @rzn.ozn

    casca ochii la punctajele individuale, domnu'....compara X3-ul cu Aveo :))

  • mircea, miercuri, 24.08.2011 12:38
    @ScorpyonVAG, @booo, @rzn.ozn

    Punctajele EuroNCAP sunt acordate de organizaţia independentă europeană în conformitate cu standardele fiecarui segment în parte. Altfel spus, EuroNCAP nu recomandă comparaţia dintre X3 şi Aveo, punctajele celor două nefiind acordate după aceleaşi repere. Mai multe informaţii găsiţi aici: http://euroncap.com/Content-Web-Faq/f795b985-edb5-4fd6-ac45-1afc92ca6610/buying-your-car.aspx#faq692fe9b6-e006-4167-b471-07b99c8f62c4

  • Bethurbazal, miercuri, 24.08.2011 12:42
    Opinie

    Aveo le da clasa la toti. Interesant. Asta nu inseamna insa ca esti mai sigur in Aveo decat in A6 sau X3 insa inseamna ca Aveo a crescut foarte mult.

  • rzn.ozn, miercuri, 24.08.2011 12:50
    @booo @mircea

    @booo viseaza in continuare la un aveo ca e mai sigur :)) @mircea: eu stiu ca nu se pot compara mere cu pere, unii nu inteleg, si tot insista ca masinile de buget le fac din pctul asta de vedere pe cele premium

  • booo, miercuri, 24.08.2011 12:51
    @Mircea

    Se refera la compararea in caz de impact dintre masini din clase diferite, e evident ca X3 are un avantaj pentru ca e mai grea si mai mare. Oricum, masinile ruleaza toate cu aceeiasi viteza in momentul impactului, 64 km/h. "Can results be compared between groups? Accurate comparisons can only be made between cars in the same group. The frontal test mirrors a crash between two cars of similar size. A heavier car or one with a higher structure will tend to have an advantage if it impacts a smaller car. The Euro NCAP results cannot be used to predict the outcome of such crashes."

  • booo, miercuri, 24.08.2011 12:53
    @rzn.ozn

    Da, Aveo e mai sigur decat un X3 daca te izbesti intr-un zid la 64 km/h, conform testului.

  • LauCalin, miercuri, 24.08.2011 12:54
    5 stele (verzi)

    Sa va cumparati voi masini bazandu-va pe testele EuroNCAP. In opinia mea deja clasamentele astea sunt depasite, numeri pe degeretele de la o mana masinile care nu au luat 5 stele. Deci 99% din ele ofera siguranta maxima. :)) Cu alte cuvinte siguranta de top are si Aveo si Seria 7 de exemplu, diferenta e ca in trafic nu te lovesti cu ele de zid si stalp, ci de alte masini. Si lucrururile stau cu totul altfel. In opinia mea adevaratele teste de siguranta se dau pe sosele, unde rezultatele sunt diferite fata de cele de la EuroNCAP.

  • mircea, miercuri, 24.08.2011 12:55
    @booo

    În fizică se întâmplă lucruri diferite când schimbi o cifră, darămite când mai adaugi 150 de unităţi pe o cunoscută. Rezultatele sunt obţinute în exact aceleaşi condiţii "artificiale". Masa şi dimensiunile maşinilor schimbă/au un efect evident asupra rezultatelor comparative.

  • rzn.ozn, miercuri, 24.08.2011 13:04
    @booo

    pastreaza-ti aveo-ul ala pentru noul seria 1, sa fie o comparatie mai corecta, sau ia un chevrolet de categoria lui X3 si compara-l cu el.

  • booo, miercuri, 24.08.2011 13:10
    @rzn.ozn

    bun bun...dar pana atunci hai sa ne limitam la datele pe care le avem ;)

  • rzn.ozn, miercuri, 24.08.2011 13:17
    @LauCalin

    simt nevoia sa-ti zic si tie ceva Euro NCAP’s frontal impact test simulates a car crashing into another of similar mass and structure. In real life, when two cars collide the vehicle with the higher mass has an advantage over the lighter one. Generally speaking, vehicles with higher structures tend to fare better in accidents than those with lower structures. Therefore, ratings are comparable only between cars of similar mass and with broadly similar structures. Euro NCAP groups cars into the following structural categories: passenger car, MPV, off-roader, roadster and pickup. Within each of those categories, cars which are within 150kg of one another are considered comparable. spune clar ca simuleaza impactul cu alta masina, ca-l vezi tu ca un zid e altceva, si da sunt multe masini care ajung in stalpi/copaci. eu cred ca cine-si cumpara masina noua, volvo de ex, si-o cumpara pentru siguranta, ei in mare parte de asta se ocupa in special la masinile lor. Si ca o concluzie, toate masinile sunt niste fiare pana la urma, si daca doamne doamne vrea sa te ia, te ia oricum.

  • LauCalin, miercuri, 24.08.2011 13:42

    Evident ca sunt niste fiare si siguranta e ceva relativ. Ma refeream la faptul ca sunt constructori care au laboratoarele lor care simuleaza accidente in situatii reale. De exemplu Volvo are un laborator foarte performant care simuleaza accidente din foarte multe unghiuri si la viteze mai mari ca EuroNCAP, inclusiv teste de rostogolire. Poate nu crezi dar uneori masinile sunt aruncate si pe plafon. In privinta sigurantei Volvo colaboreaza cu politia suedeza si daca nu ma insel si cu cea din State (dar repet, asta nu mai stiu sigur) si le sunt oferite tot felul de informatii despre cum au fost lovite masinile lor si cum s-au comportat la impact. Ulterior rezultate sunt analizate in laboratoarele interne de care ti-am zis. Uite de ce pentru mine o masina care are 5 stele la testele EuroNCAP nu este cea mai sigura. Daca cei de la EuroNCAP maresc viteza la 80 de km/h sa vezi cati constructori vor face gura. Si apropo de asta, cineva de pe un club Volvo (pe care l-am si cunoscut) a intrat cu un S60 intr-un cap de pod cu 120 km/h si s-a ales doar cu un picior rupt. Masina s-a facut praf pana in dreptul usilor din fata, insa nu asta conteaza. E vorba de fosta generatie S60, pe care EuroNCAP a cotat-o la 4 stele. PS: intentionat nu amintesc nimic de Renault si gama lor "super, mega, extra" sigura.

  • antonny, miercuri, 24.08.2011 13:56
    *****

    felicitari domnului Mircea Mester pentru aceasta publicare .....BRAVO chevrolet 2 masini care ia 5 stele ......dotarile munca isi spun cuvantul ....

  • unckle, miercuri, 24.08.2011 14:21

    facem o masina de 5 stele = renault (si multi altii) facem o masina sigura = volvo (si cativa altii) (nici o aluzie la comentariul domnului LauCalin, dar cand vine un constructor cu acordeoane de 5stele in toata gama, si se mai si lauda cu asta... miroase a ceva)

  • ras, miercuri, 24.08.2011 14:35
    viteza de testare...

    cum se face ca exigenta testarilor ramane la standarde invechite?! viteza de testare si conditiile dinamice sunt rusinoase in comparatie cu conditiile de pe strazile mai ales cele fara separare la mijloc... sunt cu totii niste ipocriti ce promoveaza o idee falsa despre siguranta oferita de vehicule...

  • xxl, miercuri, 24.08.2011 14:48
    corect unckle

    Aceste teste trebuie schimbate in ceva mult mai complex. Cum spune si LauCatalin, in momentul in care schimbi viteza sau unghiul cu care se intra in perete deja multe masini din cele 99% cu 5 stele incep sa-si arate adevarata siguranta. Sansele sa intri direct frontal in ceva sau perpendicular intr-un stalp sunt infim de mici. Sunt curios cate masini cu 5 stele asigura aceeasi protectie atunci cand se rastoarna sau sunt lovite puternic din spate. II ca si diferenta intre un elev care invata materia indiferent de test(ex volvo) si unul ce invata doar raspunsurile la test(multi constructori). Amandoi au 10, dar primul se descurca si in alte situatii. Punct!

  • nu conteaza, miercuri, 24.08.2011 15:01
    va pretindeti cunoscatori auto, dar sunteti un conglomerat de prostie...

    Nivelul de siguranta al automobilelor a progresat mult in ultimele decenii , si nu trebuie uitati si renegati cei care au ridicat stacheta in materie de siguranta in anii '90. Unul din acesti constructori e Renault.

  • C-G-C, miercuri, 24.08.2011 15:26
    Volvo

    Povestile astea cu Volvo ma obosesc maxim. Volvo a fost ce a fost pana acum ceva ani, ani buni, in acest moment nu mai au nici un avantaj din pct de vedere al sigurantei in fata constructorilor seriosi. Cat despre Renault, a fost si este unul dintre pionierii industriei auto in materie de siguranta. La fel ca Volvo, Renault investeste enorm in laboratoarele de testare.

  • cmg_george, miercuri, 24.08.2011 15:30
    Picanto

    Si Picanto daca avea ESp probabil lua tot 5 stele... Ar trebui schimbat modul de punctare, sau marita viteza pentru ca deja marea majoritate a masinilor noi au luat 5 stele....

  • Vampirelu, miercuri, 24.08.2011 15:44
    NU CONTEAZA ... te inseli amarnic

    Renault = s ...it pe bat ... Megane se lauda cu ***** si uite ca s-a izbit lateral de un stalp si a murit soferul :-s, era masina de raliu cu cusca si tot ce trebuie ... Volvo din ani '70 gandesc ca masinile lor nu trebuie sa fie cele mai puternice, ci cat mai sigure. Suedezi tot timpul au gandit ca viata lor este pretioasa si nu cred ca se va schimba ceva in sensul acesta ... Ma intreb ce se intampla cand este lovit din spate un boboc gen chevrolet spark de o masina de 2-3 tone, la peste 100 de km/ora. Raspunsul e clar: Pasagerii din spate decedeaza pe loc. Sunt multi boboci pe strazile din intreaga lume care se spune ca au siguranta ridicata, dar testele nu sunt in concordanta cu realitatea. Am vazut cu ochi mei cum intra unu cu o SOLENZA intr-un stalp la peste 80 de km/h. Ce s-a intamplat ??? A rupt stalpul de beton. A scapat cu cateva zgarieturi, capota masini s-a indoit pana pe la jumatate, si motorul s-a deplasat putin. Sunt curios, cate stele ar fi scos o Dacia Solenza la teste. Am vazut si logan bagat in stalp si ... probabil ca socul care-l suporta soferul este mai mic, dar sunt curios cand te bagi cu un boboc intr-un stalp cat de tare te protejeaza. A fost caz acum doi ani cu un hyundai FX care a intrat la peste 150 km/h in stalp si nu s-au deschis airbagurile, ambi pasageri au scapat doar cu zgarieturi .Impactul cu un obiect stationand este mult mai grav decat cu unul aflat in miscare. Aveo poatea avea 5 stele la euro NCAP, tot masina nesigura este. Acele stele nu ar trebui date in functie de clase fiind ca o masina indifereent ca e mare sau mica, daca te bagi cu ea intr-un perete de beton la fel te bagi cu oricare.Daca lovesti un pieton, la fel il lovesti cu ori ce masina. Un boboc de 5 stele poate echivala cu o berlina de 3-4 stele :-"

  • @Vampirelu, miercuri, 24.08.2011 16:07

    "Vampirelule" lacunele tale in domeniul auto le pun pe seama varstei tale fragede.... mai mult ca sigur... n-o sa ma apuc acum sa-ti explic ce-i aia "structura cu deformare programata" si faptul ca Solenza are asa ceva si nici ca NU trebuie sa judeci rezultatele unui accident fara sa cunosti temeinic dinamica evenimentului

  • paul, miercuri, 24.08.2011 16:36

    pt idiotii care zic, ca masinile gen aveo sunt de fapt nesigure si cele premium sunt de fapt cele sigure in ciuda punctajului mai mic decat a celor entry level. sunt efectuate coliziuni frontale cu o masina gen aveo si cu un bmw seria 7 sau un SUV ambele ciocnindu-se cu aceeasi viteza una de alta de unde buburuza iese ca fiind mai sigura, care-i concluzia? la testele impact lateral , frontal TOATE masinile sunt avariate cu aceleasi suprafete in contact, mase al corpului cu care intra in coliziiune viteze identice etc daca la aceste viteze mici o masina premium obtine rezultate structurale mai slabe ca un aveo sa zicem, credeti ca pe masura ce viteaza creste, masina premium devine mai sigura? =)) mai spun si imi mentin parerea: masinile premium sunt invalide, nu isi au rostul din nici un punct de vedere, asta pt un om rational. si premium vrea sa fie despre calitate, fiabilitatea unde este? ar trebui sa fie night and day difference la calitate intre o masina entry si una premium, pt unii pielea din interior si lemnul denota calitate, insa si un plastic indeplineste acelasi rol, ma rog nu mai deviez de la subiect.

  • LauCalin, miercuri, 24.08.2011 16:39
    @C-G-C

    Volvo a apartinut candva de Renault. Cum se face ca brusc TOATE modelele Renault au luat 5 stele si nimeni de la concurenta nu se apropiau de siguranta Renault? Asta s-a intamplat prin 2000-2001. Si cativa ani mai devreme Renault a vandut pe Volvo lui Ford. Sa mai amintesc cate masini au luat din start o stea de la EuroNCAP doar pentru ca aveau avertizor acustic pentru centuri? Chiar prima masina de 5 stele. Ghici care e aia :p Fara suparare, dar Renault investeste mai mult in cele 5 stele EuroNCAP, marketing pe tema asta, Logan si alte modele. Cand ai in standard 4 sau 6 airbag-uri, ABS, ESP si 5 stele deja ai furat ochii multora cu siguranta ta. De top. ;)

  • dan_grc, miercuri, 24.08.2011 17:20
    @mai paul

    Rost nu are nici sa ai prea mare confort in casa, ca ala costa, de tot ce ai nevoie este de 4 pereti si acoperis, poti sa mananci mancare f ieftina dar proasta. Faci lobby pt masinile low-cost cumva?:)) Cum sa fie aceleasi suprafete deformabile intre un S-class de ex si un Aveo? Eu pun pariu ca nu vrei sa fii intr-un Aveo si sa intre 2,5 tone in tine, majoritatea coliziunilor au loc intre masini, cand intri intr-un obstacol solid, da, nu prea mai conteaza marimea masinii. Tu nu vezi rostul masinilor premium, eu unul nu inteleg rostul criticilor tale la adresa acestor masini, unde este fiabilitatea?? dar cate sute de mii de km ai mers cu modele premium? Nu-ti plac nu-ti lua, dar sa-ti arati asa frustrarile...

  • C-G-C, miercuri, 24.08.2011 17:21
    @laucalin

    Aici nu iti dau dreptate, pt ca orice constructor din lume daca ar fi avut rezultatele Renault la Euroncap ar fi tras cat ar fi putut de pe urma marketingului. Iar aceste rezultate nu sunt intamplatoare, din cate stiu (cred ca am citit undeva mai demult) Renault investeste si se preocupa intens pe tema deformarii controlate.

  • paul, miercuri, 24.08.2011 17:40

    hai ma las-o ncolo de treaba confort?, adica mori de inconfort intr-un opel astra si behai de fericire intr-un bmw sau mercedes? am mers cu mai multe modele premium cat si cu compacte entry de ultima generatie. diferenta de confort este mica si ca exiata mai mult spatiu. o sa continui sa critic clasa premium, tocmai pt ca am si experimentat si am ajuns la concluzia ca o masina entry te poate satisface. nivelul de confort la entry astazi este satisfacator in opinia mea, la fiabilitate iarasi. ar mai fi multe de spus dar nu ma obosesc.

  • dan_grc, miercuri, 24.08.2011 17:53
    @paul

    :)) Deci dupa tine intre un low cost sau un entry si un premium nu e mare diferenta, eu zic ca este si dimineata si la amiaza si seara si noaptea.Daca o masina entry te poate satisface este altceva, spor la criticat. Ce inseamna sa mori de inconfort? Deci tu zici ca toata lumea sa aiba doar Logan pana la Astra maxim? Ti se pare o nesimtire ce este mai sus? Este problema ta, da..ar fi foarte multe de spus, dar chiar nu are rost

  • LauCalin, miercuri, 24.08.2011 18:28
    @C-G-C

    Pana la urma toti constructorii se agata de orice pentru vanzari mai mari, fie ca e vorba de EuroNCAP, campionate in motorsport castigate, primii care au facut nu stiu ce, parteneriate cu anumite competitii (gen Hyundai cu Campionatul Mondial de Fotbal) etc. Ce vroiam eu sa spun defapt nu e faptul ca Renault nu face masini sigure, ci nu le fac tocmai pe cele mai sigure. Daca ne gandim asa si VW are toata gama de 5 stele, Ford si Opel la fel. Dar e o idee preconceputa cum ca ei au fost primii care au avut 5 stele la EuroNCAP si evident sunt cei mai buni la siguranta. Ori Laguna si Vel Satis nu au avut 5 stele pe merit (am zis mai sus de ce- ori mie asta imi pute" a marketing). Dar cum asta cu siguranta prinde la public, de ce sa nu ne folosim de ea?! S60 a luat 4 stele fara avertizor acustic de centuri nepuse. Dar oricum, asa cum am zis, testele EuroNCAP pentru mine nu conteaza prea mult.

  • unckle, miercuri, 24.08.2011 18:48

    @C-G-C Renault a investit enorm in cercetare pentru a obtine o 5* in toata gama. Masinile lor au fost construite ca sa ia 5* nu ca sa fie sigure --- evident ofera o protectie mult superioara generatiilor precedente, dar faptul ca in 3 ani au ajuns sa fie recunoscuti pe toate pietela ca fiind marca cu 5* pe toata gama miroase si a altceva - respectiv dorinta de a avea acele 5 stele si de a face bani de pe urma lor. Este clar ca Renault face masini comparabile cu orice alt producator la capitolul protectie a pasagerilor - daca ne apucam sa comparam clase similare... de unde apare problema.. clio vs S .. clio vs papuc plin cu baterii .. RIP Laura Stoica ...

  • booo, miercuri, 24.08.2011 19:01
    @LauCalin

    Ar trebui sa tii cont de testele EuroNCAP, nu inteleg de crezi ca nu sunt relevante. Nu inseamna ca nu vei pati nimic intr-o masina de 5 stele, dar ajuta la departajarea lor, in special daca sunt in aceiasi clasa. Acum ceva timp in urma, cineva m-a intrebat ce parere am de Aveo, i-am spus sa o evite penru ca are doar 2 stele la EuroNCAP. Acum i-as recomanda-o cu toata placerea, din punct de vedere al sigurantei.

  • LauCalin, miercuri, 24.08.2011 19:12
    @boo

    Pentru faptul ca situatiile in care se intampla accidentele alea nu sunt situatiile cele mai dese de accidente. Accidentele astea se intampla la impact frontal cu un zid, la impact lateral cu un stalp -care loveste masina la o anumita viteza si intr-un loc exact si impact cu pietoni si totul se intampla cu cel mult 64 km/h. Si iei cele 5 stele. Dar daca te loveste un camion din spate care ramane fara frane, daca la un semafor un bizon trece pe rosu, te loveste in lateral si te arunca intr-un stalp de exemplu stelele alea sunt egale cu 0. Si asta pentru ca multi constructori vor cele 5 stele si testele lor interne se bazeaza mai mult pe cerintele EuroNCAP.

  • booo, miercuri, 24.08.2011 19:17
    @LauCalin

    64 km/h intr-un zid = 100-110 km/h intr-o masina similara pentru ca energia impactului se imparte la amandoua masini.

  • unckle, miercuri, 24.08.2011 19:27

    boo... usurel cu fizica .. ca nu-i asa :) 64km/h intr-un zid este 64km/h intr-o ciocnire plastica intre doua obiecte cu mase similare

  • Adevarul verde in fata, miercuri, 24.08.2011 22:18
    @unckle

    "Masinile lor (n.r.Renault) au fost construite ca sa ia 5* nu ca sa fie sigure" wow! deci esti mult prea abstract pentru mine... adica siguranta buna nu inseamna pana la urma 5 stele?! :)) sau un punctaj echivalent inseamna siguranta pt unii si nesiguranta pt altii, nu...? hai nu te mai ascunde dupa deget... e in functie de preferinte, in functie de favoriti, deh... Voi nu cunoasteti multe lucruri. Multe scrieti din inchipuiri. Adevarul e ca Renault chiar se preocupa de siguranta. Un singur exemplu voi da. Renault a proiectat si testat LAGUNA 3 in laboratoarele proprii sa reziste la un impact lateral la 70 km/h, cand celelalte masini se testau la 50 km/h. Laguna 3 are dublu senzor de impact lateral, o inovatie Renault.

  • tds, miercuri, 24.08.2011 22:38

    @xxl a spus lucrurilor pe fata. Imi pare rau de cei care cred ca orice masina cu 5 stele ncap este la fel de sigura. Ganditi-va putin, daca marim viteza de impact oare cate dintre modelele low cost, in care s-a investit minimul necesar pentru trecerea testelor ncap si nimic mai mult, vor mai oferi siguranta mult promisa? Eu zic ca nu prea multe, deoarece tehnologia costa. Sincer sper sa se schimbe viteza de testare, sa vedem atunci cum sta treaba.

  • @unckle, joi, 25.08.2011 00:34
    @unckle

    Esti de o josnicie fara margini daca implici numele Laurei Stoica (Dumnezeu s-o odihneasca). Ce s-a intamplat cu ea m-a intristat profund, insa sunt destul de lucind incat sa nu dau vina pe masina daca nu cunosc circumstantele exacte ale accidentului. Si nu e niciun Clio! Laura Stoica a avut Symbolul de generatie veche. Clio e o masina, Symbol e alta masina! Clio 3 are 5 stele EuroNcap, Symbol are 4 stele. Repeti obsesiv faza cu "5 stele", insa habar n-ai ca masina care o avea Laura Stoica n-avea 5 stele. Era doar un entry-level in gama Renault. O masina destinata strict pietelor emergente. De ce esti vinovat? Prostie? Rautate? Eu zic ca-i o combinatie.

  • Octav72, joi, 25.08.2011 00:57
    stelele EuroNCAP

    In primul rand, bravo pentru modelele fruntase. Ma asteptam ca Aveo sa obtina un rezultat bun, dupa ce Cruze a obtinut 5 stele, iar Spark 4 stele (a fost parca la 1 punct sa obtina 5 stele). Chiar daca impactul frontal se produce la ''numai'' 64 km/h, aceste teste au importanta lor. Arata deformarile caroseriei pentru fiecare model in parte, respectiv disiparea energiei de impact in cazul fiecarei masini. Exista diverse teste, intre masini care sunt din clase diferite. De exemplu testul efectuat de ADAC, intre Golf 5 si Volvo XC90, in care pasagerii din Golf ar avea mai mult de suferit. Sau testul dintre Golf 5 si Kia Sorento (modelul anterior). Ori testul dintre Audi Q7 si Fiat 500, ambele fiind cotate la vremea respectiva cu 5 stele EuroNCAP. S-a recomandat atunci existenta unor suprafete uniforme de impact, in asa fel incat un SUV sa aiba o zona frontala ceva mai moale, pentru protectia partenerului de impact, dupa care sa urmeze o zona mai tare, destinata protectiei ocupantilor din SUV. In cazul impactului dintre Audi Q7 si Fiat 500, efectuat la 56 km/h, practic modelul german striveste micul Fiat, din cauza masivitatii partii frontale. Aceste teste ADAC arata ca daca lonjeroanele celor doua masini nu se gasesc in acelasi plan (deci impactul are loc intre masini de clase diferite), distributia energiei de impact nu se mai poate realiza conform structurii de rezistenta a fiecarui model in parte. Plus ca, in general, au de suferit ocupantii din masina ce apartine unei clase mai mici, desi in cazul impactului dintre Golf 5 si Sorento, nici ocupantii din Kia nu ar fi scutiti de anumite accidentari (conform testului respectiv). Daca tot se vorbeste de viteza la care se realizeaza aceste teste, sa vorbim de alt test, elocvent cred, in ceea ce priveste valoarea energiilor de impact. Acel test subliniaza ca daca nu se poarta centura de siguranta, in cazul unui impact frontal la ''numai'' 30 km/h, soferul se poate lovi cu capul de parbriz si gatul de volan, deci se poate accidenta serios. Mai este si alt aspect, subliniat de un test ce a aparut pe @automarket. Respectiv impactul frontal dintre Ford Fiesta si Peugeot 308, care ar fi trebuit sa fie in avantajul leului, deoarece apartine unei clase superioare. Cu toate acestea, Fiesta ofera o mai buna protectie ocupantilor. Ceea ce inseamna ca proiectarea structurii de rezistenta a unei masini are si ea o importanta deosebita. In ceea ce priveste anumite modele Renault notate cu 5 stele EuroNCAP, imi aduc aminte de acel test, in care un sofer aflat la volanul unui Megane (generatia anterioara) nu a suferit nicio accidentare, dupa ce modelul Renault a fost lovit la 50 km/h de alta masina care stationa perpendicular pe directia de deplasare. Fapt care subliniaza ca investitia in siguranta are mare importanta in proiectarea unui autoturism. Nu intentionez sa fac reclama pentru nicio marca anume. Cred ca fiecare poate sa traga o concluzie. Atat testele ADAC cat si EuroNCAP contribuie mult la determinarea gradului de siguranta in cazul diverselor modele, iar rezultatele testelor efectuate de catre cele doua organizatii ajuta constructorii de automobile sa aduca imbunatatiri modelelor lor. Mai ramane ca si constuctorii de masini sa tina cont de aceste teste. Mai ales constructorii care au modele masive in gama, sa caute sa implementeze in structura lor acele suprafete uniforme de impact, care sa protejeze ocupantii automobilului de clasa mai mica, in caz de impact frontal, cat si lateral. Dupa cum se vede, unii constructori invata din aceste teste si reusesc sa produca modele mai sigure. Cand spun asta, ma refer atat la siguranta in cazul impactului dintre modele ce apartin aceleiasi clase, cat si siguranta oferita de anumite modele, chiar daca sufera un impact cu un automobil dintr-o clasa mai mare. Pe langa toate acestea, conducerea preventiva ramane un aspect care poate fi ''proiectat'' de catre fiecare participant la trafic.

  • BMW, joi, 25.08.2011 07:24
    @laucalin

    Ai dreptate referitor ca adevaratele crash teste se dau pe strada . E una sa te lovesti intr-un perete si e alta sa lovesti o rata sau un caine . M-am referit la faptul ca la impactul stradal fiecare masina are KG ei ., Loveste tu un BMW seria 7 de 2300 KG cu un TICO sau SMART sau MINI de 700 kg sau 1 tona , cum credeti raman in viata cei din SMART vs BMW 7 ? Daca intra un BMW de 2.3 tone intr-un SMART de 600 KG cred ca SMARTUL e facut praf., si nu-l ajuta acele 5 stele pentru ca la acelea 5 stele s-a lovit cu masa lui proprie de 600 kg dar pe strada l-a lovit un corp mult mai greu ca acela de la CRASH test . Pe strada se dau crash testele cine loveste care masina e mai grea etc , asa ca crash testele au putina importanta daca ar fi sa lovesti de exemplu un MEGAN cu un LOGAN sunt cam aceleasi masini , dar daca lovesti o masina mai mica si mai usoara cu una mai grea nu prea ajuta NCAP-ul. REFERITOR la noul A6 ma asteptam la mai bine , pana cand din segment BMW F10 a luat punctajul maxim la NCAP.

  • io, joi, 25.08.2011 09:15
    @BMW

    Inca odata: trebuie comparata siguranta unei masini in cadrul aceleiasi clase si in conditii similare de impact. EuroNcap e un punct de referinta. Ajuta constructorii sa-si imbunatateasca siguranta. EuroNcap nu face masinile invincibile. Nu a spus nimeni asa ceva. Logan e o masina cu nivel de siguranta decent la banii ei, dar sa afirmi ca "megan" si logan "sunt cam aceleasi masini la siguranta" e prostie curata. N-ai nicio treaba cu masinile baiatule...

  • ion, joi, 25.08.2011 11:01
    ma adresez contestatarilor euroncap

    Nu a spus nimeni ca daca ai 5 stele poti sfida legile fizicii... prin reducere la absurd, poti sa ai 5 stele cu un Q7 sau Hummer, tot se va gasi ceva si mai mare pe soselele din Romania care te poate face acordeon... asa ca scutiti-ne de comparatia masina usoara-masina grea... comparatia se face intre masini apartinand aceleiasi clase... de aia testele euroncap sunt reprezentative... e bine de stiut ca ai o masina cu 5 stele , preferabil luate cu punctaj maxim

  • cmg_george, joi, 25.08.2011 11:27
    Siguranta

    Va puteti uita aici ca sa vedeti ce inseamna siguranta: http://www.youtube.com/watch?v=02eghIfyHP0 Smart-ul desi este de vro 2 ori si ceva mai usoara ca S class-ul nu are cusca de siguranta deformata in urma impactului

  • LauCalin, joi, 25.08.2011 15:26

    Sa nu uitam totusi de deformarea controlata, primii care s-au gandit la asa ceva au fost cei de la Mercedes la sfarsitul anilor '60. Toate masinile sunt construite sa se deformeze pana la un punct. Altfel te-ai trezi cu motorul in brate la un accident serios. Uitati-va in poza cu Aveo din stire ca sa intelegeti la ce ma refer. Atunci cand masina s-a ridicat de spate inseamna ca zona de deformare controlata ajuns la limita. Chiar si Smart are asa ceva, ca se deformeaza mai putin pentru ca nu are zona prea mare si impactul e resimtit mai puternic de pasageri asta e alta poveste. Din cauza asta a fost aruncat ca o jucarie... practic nu a avut ce anume sa absoarba socul imens al unui Clasa S. Oricum este mai bine decat S-ul ala sa treaca prin Smart precum cutitul print unt.

  • BMW-M, joi, 25.08.2011 16:27
    @io

    Eu m-am referit ca sunt intro clasa la kg dacă tu nu ai înțeles ce am vrut sa zic atunci e treaba ta. Nu va mai dați Destepti ca încă nu va-ți sters laptele de la gura .

  • Blaa..., joi, 25.08.2011 17:48
    AVEO

    la impactul frontal capul soferului a alunecat pe airbag a dat cu capul de bord si a sarit in stalpul lateralprin geam. 5 stele.hah.

  • io, duminică, 28.08.2011 20:37

    nu amice, Logan si Megane nu sunt "in aceeasi clasa la kg" ... nu sunt in nicio clasa... la fel cum n-ai fost nici tu dupa cum scrii... Megane are ~1300 kg, iar Logan ~1000 kg ... Megane e compacta, Logan sta pe platforma de subcompacta ... dupa cum spuneam: n-ai nicio treaba cu masinile

  • audist, miercuri, 31.08.2011 00:51
    renault si euroncap

    este foarte simplu sa faci o masina care sa respecte standardele euroncap la maxim. de ce? iei o masina o testezi in mod similar cu testelor si obtii rezultate maxime. iei aceeasi masina si in loc sa o izbste cu 64 de km la ora in unghi de 3 grade din stanga o lovesti din dreapta la 10 grade ai 5 morti in masina. centrul de testare volvo este cel mai complex din lume si nici un alt constructor nu are nici macar ceva asemanator. a costat o palarie de bani si are una din cele mai mari poduri rulante din lume. masina e trimisa dintr-un capat pana in centru si respectivul pod se roteste astfel incat sa poti obtine niste teste extrem de realiste, ex capete de pod, accidente cu 3 - 4 masini de diverse marimi, etc. asa ca sa ma scuzati daca cele 5 stele de pe renault nu ma conving la fel cum cele 4 luate de logan nu mi se par ca ar avea chiar cea mai mare releventa in viata de zi cu zi.

  • ADN, joi, 01.09.2011 11:45

    @audist Citeste ce s-a discutat mai sus si nu mai da copy/paste la tampeniile altora... si-ti mai recomand discutia de aici: http://www.automarket.ro/stiri/2012-euroncap-pune-accentul-pe-siguranta-pietonilor-inca-nu-exista-un-40068.html Ai multe de invatat