Varta a câștigat pentru al doilea an consecutiv titlul de cea mai bună marcă de baterii dedicate camioanelor
Bateriile Varta dedicate camioanelor reușesc să facă față cel mai bine cerințelor în creștere ale șoferilor de camioane. Aceasta este concluzia unui studiu realizat în Germania printre 7500 de specialiști în domeniu.
Un sondaj realizat în Germania printre 7500 de șoferi de camion, manageri de service-uri dedicate și coordonatori de flote de mare tonaj arată că bateriile produse de Varta sunt câștigătoare în fața concurenței atunci când vine vorba de încrederea clienților, fidelizare și încredere în zona vehiculelor. Compania germană a primit astfel titlul "Beste Profi Werksatt Marke 2016" pentru al doilea an consecutiv, trofeul fiind oferit de publicația Profi Werkstatt, dedicată profesioniștilor din domeniu, și de Automechanika, unul dintre cele mai mari târguri europene specializate în mecanică, tehnologie și soluții dedicate clienților de flote.
Conform statisticilor oferite de Varta, șoferii profesioniști petreceau acum 10 ani în medie două nopți pe săptămână în camion, însă cerințele în creștere la nivel de transport au făcut ca aceștia să fie nevoiți să petreacă 5 nopți pe săptămână în propriul camion, cu echipamente electronice suplimentare care au nevoie de energie. Asta înseamnă că cerințele asupra bateriilor dedicate camioanelor au crescut radical.
"Astăzi, o noapte petrecută în camion solicită aproximativ 50% din capacitatea unei baterii", spune Thorsten Wehrle, inginer de design Johnson Controls, care susține că performanța bateriilor din acest punct de vedere este dublată de aspectul ecologic al problemei: "Ne confruntăm cu creșterea severității normativelor cu privire la mediul înconjurător și la siguranță", completează acesta.
Una dintre soluțiile concepute de Varta pentru a rezolva problemele provocărilor tehnologice contemporane este noua gamă de baterii Promotive EFB, proiectată pentru a face față cerințelor vehiculelor comerciale grele. "Gama Promotive EFB este cu un pas înainte tocmai datorită tehnologiei sale unice" spune Thorsten Wehrle. "Este o gamă proiectată pentru a rezista la un nivel foarte ridicat al vibrațiilor și datorită proiectării unice VARTA, inclusiv a elementelor de mixare, și menține acceptanța de încărcare la cel mai înalt nivel. Mai mult decât atât, această tehnologie exclusivă asigură puterea de încărcare necesară tuturor echipamentelor electronice de la bord chiar și în perioadele de repaus, lucru care a devenit vital in ultima decadă".
Conform inginerului german, noile baterii din gama Promotive EFB au o durată de viață mai mare cu până la 40%, fapt ce reduce substanțial riscul unor opriri, nefuncționalități sau defecțiuni cauzate de lipsa energiei".
pt o baterie obisnuita/ieftina as pune exide..