Un prototip al viitorului BMW Seria 2, distrus într-un accident în timpul testelor
BMW testează intensiv viitorul Seria 2, urmaşul vechiului Seria 1 Coupe. În timpul testelor, prototipul modelului german s-a lovit violent de gardul de protecţie al unei autostrăzi fără limită de viteză din Germania.
Chiar dacă are şi satisfacţii, viaţa unui pilot de test nu este lipsită de pericole. O demonstrează un accident recent, petrecut pe una dintre autostrăzile fără limită de viteză din Germania.
Responsabil cu testarea viitoarei generaţii Seria 2, un pilot de teste BMW a pierdut controlul maşinii şi a sfârşit în gardul de protecţie al autostrăzii. Pentru cei care nu ştiu, viitorul Seria 2 va fi de fapt fostul BMW Seria 1 Coupe. Fără îndoială, el va avea şi o variantă cabrio.
Accidentul petrecut pe autostrada A72 a fost unul cu urmări serioase. Maşina de test circula cu viteză destul de mare în momentul în care a lovit şi apoi desprins gardul de protecţie pe o distanţă de 50 de metri. Bucăţile de caroserie şi metal au zburat înspre ceilalţi participanţi la trafic, însă nu au fost înregistrate alte victime.
De asemenea, pilotul BMW a scăpat fără a fi rănit grav, semn că germanii pot garanta viitorilor clienţi de Seria 2 o maşină cu o integritate bună şi rezultate de top în cadrul testelor EuroNCAP.
via carscoops
-
George, marţi, 11.06.2013 12:03
Mare paguba-n ciuperci. Despre cat de bune sunt BMW-urile, o arata vanzarile.... cine le cumpara banuiesc ca nu stie sa citeasca prea mult. A invatat la scoala doar A .... Audi, B .... BMW si restul nu mai stiu ca n-au ajuns mai departe. Acum mai putin de un an, BMW pierdea un pilot intr-un accident similar: http://www.automarket.ro/stiri/pilot-de-teste-de-la-bmw-implicat-intr-un-accident-grav-cu-un-prototip-46867.html Deci vorbim de o marca care investeste mult in motoare puternice si mai putin in a limita numarul de accidente. Pentru fraierii care se vor bucura ca nimeni nu a patit nimic, sa stiti ca nici Huidu nu a patit nimic, dar a bagat in pamant 3 oameni. Deci retarzilor care va luati masini puternice, nu va bucurati doar ca ele sunt cu multi cai si sunt sigure, ca s-ar putea sa dati peste altii care nu au masini asa de sigure si ii puteti avea pe constiinta. Asta daca aveti asa ceva. Conduceti cu prudenta si aveti grija ! Suntem in topul tarilor cu cele mai multe accidente din Europa.
-
@George, marţi, 11.06.2013 12:46
Cu cine te certi? Bmw a pierdut un pilot, si la altii s-a intamplat, link cu pilotu japonez care a murit anul trecut dc nu pui ? Cu-n prototip japonez, evident, iar la Bmw s-a ajuns pana la litera M in alfabet, deci nu doar pana la B, ce treaba are bai Huidu cu aceasta stire, ar trebui sa fim tristi ca n-a patit nimic pilotul? Deci cei care se bucura pt pilot sunt niste fraieri, bai georgica tata esti un trist.
-
Mihai, marţi, 11.06.2013 13:07
"Minte multa nu se cere, totul e sa ai ... CAI PUTERE". Asta e un rezultat stiut. Poze cu zeci de mii de BMW facute praf am vazut in tot felul de reportaje si filmulete pe net. Nu va mai agitati, ca tot ei conduc in topul marcilor premium. @George: esti un trist. Ia lectii de condus de la cei cu BMW din orice tara. Sunt cei mai "tari" soferi de pretutindeni.
-
George, marţi, 11.06.2013 13:45
@@George: Pai daca ai amintit despre accidentul in care a murit pilot japonez supranumit si "Nur Meister", poate ne dai detalii si ne spui cu cine s-a ciocnit frontal ? Daca nu stii iti zic eu: cu un BMW. Surprinzator ? Nu, nu e surprinzator deloc. "Accidentul a avut loc pe o şosea deschisă traficului din preajma circuitului de la Nurburgring, în coliziune fiind implicaţi alţi doi piloţi de teste ai celor de la BMW. Deşi cei doi piloţi BMW au supravieţuit impactului frontal cu Lexus LF-A, Hiromu Naruse (67 de ani), şeful piloţilor de teste Toyota, a decedat pe loc." http://www.automarket.ro/stiri/seful-pilotilor-de-teste-toyota-a-murit-intr-un-accident-cu-prototipul-lf-a-31348.html Deci bai tristule, daca nu eram meseriasii de la BMW, cel mai probabil ca pilotul japonez traia si astazi. Insa asa se intampla in viata. Unii sunt axati pe construit si altii pe distrus. Pilotul ala dadea lectii la toti pilotii germani de la toate companiile premium. Avea 47 de ani si daca nu-i intalnea in cale pe "meseriasii" cu BMW, conducea linistit si astazi. Deci cand aduci aminte de ceva, fii sigur ca stii bine despre ce vorbesti. Mai mult de atat, conform politiei germane, nu ai voie sa faci curse pe drumuri publice. S-au inventat circuitele pentru asta. Numai experti avem printre noi. Ca astia care testeaza BMW-uri pe drumuri publice.
-
dan_grc, marţi, 11.06.2013 14:09
Mai George , scuza-ma ca intervin, dar tu nu cumva spui ca Bmw-urile sunt nesigure si moare lumea? Pai in cazul pilotului japonez, avand in vedere ca era un supercar, trebuia sa supravietuiasca, nu crezi? Plus ca acolo au fost implicati piloti de teste, deci se mergea cu viteza oricum, si unde scrie ca pilotii de la Bmw au fost vinovati? La cat costa un LF-A trebuia sa aiba o celula de siguranta de top, si te intreb ce te-am intrebat si la cealalta stire, cu vanzarile la premium, ce vrei tu de fapt? Bmw-urile se testeaza pe drumurile publice? Pai n-ai zis si ca prototipul de LF-A a fost testat pe drumuri publice? Dc n-a fost testat pe circuit, dar atat de sigur ce este supercarul japonez c-a intrat un Bmw in el si s-a facut zob, si repet, nu sunt sigur ca pilotii Bmw au fost de vina in acel caz, dar sunt sigur de o chestia in privinta ta, completezi o lunga lista de hateri care se agita cu link-uri, pot pune la orice ora video-uri cu sute de accidente cu foarte multe marci, dar ce demonstrez? Ca-n lume sunt sute de mii de accidente anual? Si oricat te-ai chinui, numarul accidentelor cu Bmw nu sunt mai multe fata de alte marci mult mai raspandite, stii tu, e o chestie de probabilitate matematica, dar daca Bmw reprezinta o mare obsesie, ce sa-i faci.
-
unckle, marţi, 11.06.2013 14:53
@dan_crc - demonstrat matemeatic/statistic BMWurile sunt partase la mai multe accidente .. de aici si primele de asigurare mai mari pentru detinatorii lor. Totusi, de la afirmatia ca sunt statistic mai multe accidente cu BMWuri pana la a spune ca BMWurile sunt nesigure, este o cale foarte lunga care nu ia in considerare problema ce sta intre scaun si volan.
-
dan_grc, marţi, 11.06.2013 15:09
@unckle Sunt partase la mai multe accidente intre marcile mai scumpe, sa nu-mi spui ca la peste un miliard de masini pe glob, Bmw are ponderea cea mai mare ca nu cred:).
-
gelu, marţi, 11.06.2013 15:24
nu stiu de ce va certati in halul asta. Aici nu vorbim de un sofe obisnuit cu masina obisnuita ci de un pilot de incecare si un protoptip. Poate interveni oboseala/neatentia pilotului (sunt atat de multe date de urmarit pesistemele de inregisrare) pana la probleme de ordin tehnic (erori de constructie, componente uzate prematur ori prea uzate) in orice caz eu imi fac griji in legatura cu modelul de masina. Va dati seama cat iti ia sa pictezi astfel o caroserie?
-
George, marţi, 11.06.2013 15:34
@dan_grc:scuza-ma, dar eu fac parte dintr-o lista de oameni care doreste o lume mai buna si cu cat mai putine accidente, nu de hateri cum numesti tu o anumita categorie de persoane. Si ceea ce tu vrei sa ascunzi este de fapt un lucru evident: FOARTE MULTI POSESORI DE BMW DIN INTREAGA LUME SE CRED SMECHERI. Asta se poate constata in SUA, Germania, Polonia si oriunde, mai ales in Romania. Marea majoritate sunt persoane predispuse la a avea un comportament agresiv la volan. Pentru ca de fapt asta e si indemnul BMW cand isi testeaza bolizii: conduceti cu viteza fratilor. Acum ca tie nu-ti prieste categoria din care faci parte, asta e altceva. Nu am chef sa ma cert cu nimeni si nici nu ma intereseaza ce faceti voi atat timp cat nu omorati persoane nevinovate. Daca s-ar putea ca toate BMW-urile implicate in accidente sa provoace victime doar in randul soferilor lor ar fi minunat. Sa nu nenoroceasca pe altii, doar pentru ca au avut ghinionul sa dea peste soferi inconstienti. Dar din pacate se intampla tocmai invers, mergi linistit si te trezesti ca din fata vine smecherul bagat in depasire si da peste tine. Sau circuli pe trotuar si boul cu BMW pierde controlul si te baga in spital cum s-a intamplat de curand in Lugoj. Insa cand dai astfel de exemple sar astia ca tine si va luati apararea ca si cum sunteti toti niste sfinti. Si mai veniti si cu explicatia tampita ca de ce nu a rezistat impactului Lexus-ul care ar trebui sa fie super sigur. Da pe tine daca te loveste tirul, oare scapi ?
-
dan_grc, marţi, 11.06.2013 15:39
George, las-o balta, un Bmw nu este tir, ai inceput cu nesiguranta Bmw-urilor dar de fapt Lexus-ul s-a dovedit mai nesigur, inca n-ai explicat daca a fost vina soferilor din Bmw, oricum astia ca mine ar trebui sa nu te mai bage in seama, e mai bine asa, poti sa faci lumea mai buna fiind mai obiectiv.
-
George, marţi, 11.06.2013 16:46
@dan_grc: iti dau dreptate. Cel mai bine e sa fii obiectiv. Si acum dau doar 2 exemple de a fi obiectiv: poti trece cu vederea ca un sofer pierde controlul unui BMW si pui accentul pe siguranta masinii in cazul unui accident. Celalalt sofer BMW, din pacate a pierdut controlul si si-a pierdut viata anul trecut. Deci o masina pentru tine e sigura daca scapa cu bine in urma unui accident. Asta inseamna pentru tine sa fii obiectiv. Pentru mine o masina e sigura, daca cu ea poti evita un accident si daca cei care o construiesc isi dau tot interesul sa faca aceasta. Deci eu sunt obiectiv, din puntul meu de vedere, acela ca masina e sigura daca nu provoaca accidente si nu-i pierzi prea repede controlul, lucru care se pare ca nu se intampla in cazul BMW-urilor.
-
zarnesteanu, marţi, 11.06.2013 17:35
Soferul de teste japonez care a murit anul trecut in lexus a intrat pe contrasens pe un drum adiacent care ducea la circuitul de testare. Coliziunea a fost frontala cu un BMW seria 3 sau 5, nu mai tin minte, iar cei doi ocupanti din BMW au supravietuit fara rani grave. Ce concluzii tragem de aici? Putem spune ca japonezul era un cocalar care a taiat curba cu viteza maxima intr-o zona cu vizibilitate zero? Putem spune ca lexus, chiar si cu varful de tehnologie pe care unii il lauda ca l-au implementat pe lf-a, este inca o masina nesigura in care poti muri pe drumuri laturalnice la un impact frontal? Raspundeti voi la aceste intrebari. Este foarte usor sa pui etichete. De cate ori n-am strans si eu din dinti "sofer tampit de masina japoneza" ... Si ce-i cu asta? Daca idiotul ala si-ar fi luat altceva decat o masina asiatica as fi avut mai multa intelegere pentru el? Daca era intr-o masina europeana sau americana era vreo diferenta? Ar fi condus la fel de prost si ar fi facut exact aceleasi greseli. La fel si cu BMW, Audi, sau orice altceva nu ne place pe strada. Daca indivizii aia pe care-i urati din tot sufletul ar fi fost in alta masina, fapta ar fi fost exact la fel. Nu cred ca BMW ionizeaza aerul in masina si te face sa devii un animal cand te urci la volan. Problema este in creier, nu in emblema de pe capota masinii. Oricum, un lucru vad ca este constant de-a lungul anilor, pe Automarket, indiferent de articole. Gradul de "minunare" pe care ti-l provoaca negresit citirea comentariilor :)
-
dan_grc, marţi, 11.06.2013 17:42
Esti din ce in ce mai obiectiv, soferul care si-a pierdut viata anul trecut a fost calarit la propriu de un tir, al carui sofer nu s-a asigurat la schimbarea benzii, a fost prins intre balustrada si remorca, soferul de teste n-a avut vreo vina. Iar daca vorbesti de siguranta activa, Bmw-urile o au din plin, adica directie, sistem de franare, stabilitate si sisteme care sa te ajute, se intampla accidente atunci cand unii cred ca pot pacali legile fizicii, deci pt mine nu este buna o masina doar daca scapa soferul in urma unui accident, dar oricum o consider mai buna decat daca n-ar scapa, si ma refer la coliziuni cu forte aproximativ echivalente, nu un autoturism versus camion, ma refer la seria 3 vs Lexus LF-A, ca-n cazul accidentului cu pilotul japonez.
-
George, marţi, 11.06.2013 21:00
Ce va mai place sa va ascundeti dupa deget si sa va luati apararea. Uau Zarnesteanule, ai zis tu printre dinti ce "sofer tampit de masina japoneza". Banuiesc ca ti s-a intamplat asa de des ca nu ai degete la maini sa le numeri. Cand treceau cocalarii in BMW pe langa tine si iti taiau fata banuiesc ca inchideai ochii si te faceai ca ninge vara la 40 de grade :)) Saracii soferi de BMW-uri, cum sunt ei implicati in accidente si pica nevinovati. Intre obiectiv si ipocrit e doar un pas. Unul atat de mic ca la voi nici nu se observa. Voi nici nu meritati sa fiti bagati in seama, mai obiectivilor.
-
@zarnesteanu, marţi, 11.06.2013 21:29
"Cei doi piloti BMW au supravietuit fara rani grave" banuiesc ca e traducerea ta libera din engleza la: "The passeger of the BMW was critically injured and had to be airlifted by a rescue helicopter to a hospital in Bonn while the BMW driver suffered serious but not life threatening injuries, was transported to a hospital in Daun." Cata ipocrizie sta in unii oameni. Sau poate ca nu stie lumea carte. Nu poti avea pretentii la posesorii de BMW sa stie prea multa carte cand vezi ce cocalari apar pe youtube in filmulete. Ce va mai place sa va dati smecheri si sa scoateti in evidenta ca BMW-urile vostre sunt super masini, super sigure si super puternice. Totul e super pana pierdeti controlul masinii si v-ati dus ... Si cand se pierde controlul masinii dam vina pe tiruri si pe alti participanti la trafic.
-
zarnesteanu, marţi, 11.06.2013 21:55
@George, nu doar degetele de la maini, dar nici impreuna cu cele de la picioare nu-mi ajung sa numar situatiile limita in care am intrat datorita unor "cizelati" in masini japoneze. Cred ca n-ai inteles mesajul postului meu de mai sus. Era vorba de pus etichete. Pe care si eu le-am pus mai demult si astazi imi dau seama ca am gresit. Sincer, ma indoiesc insa ca si cu explicatia asta ai inteles ceva. Anyways ... @@zarnesteanu, Baiatu'! In primul rand ai bunul simit si semneaza un comment. In al doilea rand, vorbesc strict din memorie si desi nu o data am zbarcit-o si in trecut, nu simt nevoia sa dau zeci de google search inainte sa postez pe un forum de discutii. Vezi ca si tu ai gresit cand m-ai citat. N-am zis "piloti de BMW", am zis "ocupanti de BMW" si pentru asta nu simt nevoia sa te trag de maneca. Cred ca v-ar prinde foarte bine niste iesiri in aer liber la o gura de realitate in mijlocul naturii. Da frustrarea pe dinafara si aveti o agresivitate de caine in tot ce scoateti pe gura. Poate nu va dati seama dar e foarte trist. Cu atat mai mult cu cat duceti atitudinea asta cu voi peste tot, acasa, la lucru, in societate, pe sosea, etc. Pentru oamenii cu biciul in gura ... relax. N-am avut niciodata BMW. Am condus cateva dar nu sunt genul meu de masina. Altceva, ce va mai doare?
-
Lache, marţi, 11.06.2013 22:04
Vad ca la unii dintre voi ,Bmw a ajuns o obsesie sau un cosmar. Chiar numai idiotii isi iau bmw-uri? Numai idiotii,pardon,jmekerii,cu beamere provoaca accidente si omoara oamenii nevinovati.Unde sunt eu,aceleasi problem.Idioti care se lipesc de copaci.Bravo lor! O gramada de nevinovati schiloditi.Ce masini conduc cretinii astia? Subaru STI,Nissan Skyline,Mitsubishi EVO,Toyota Supra .Toate sunt turbo charged.Deci fiecare tara are idiotii ei care sunt liberi ,la volan. Si Senna a fost ditamai pilotul de curse......
-
minunea de la zarnesti, marţi, 11.06.2013 22:11
- cata obiectivitate sta la "domnu" zarnasteanu: http://www.automarket.ro/stiri/toyota-a-depasit-pragul-de-cinci-milioane-de-hibrizi-vanduti-50725.html - parere obiectiva: http://www.automarket.ro/stiri/director-de-marketing-extern-de-la-kia-acum-ne-uitam-si-la-50524.html si multe alte dovezi de obiectivitate...un filogerman (in general) si un hater la tot ce se numeste cultura asiatica. Nu stiu de unde pornesc astfel de prejudecati dar e clar ca "domnu" zarnasteanu are ceva probleme la mansarda sau e doar un extremist apropos domnu'....ce behaiai (sunt cuvintele tale preferate) in legatura cu E-tron? Ca pe la articolul dedicat E-tron-ului nu ai catadicsit sa scrii ceva "inteligent".
-
dan_grc, miercuri, 12.06.2013 00:54
Dupa parerea mea definitia ipocriziei este urmatoarea, citez din @George: " Daca nu erau pilotii Bmw, pilotul japonez ar fi trait, inca o dovada de bla bla bla ", cu toate ca pilotul japonez a intrat pe contrasens, e tare sau nu? Daca vrei sa initiezi o campanie care se poate chema "o lume mai buna fara Bmw" nu pot sa te ajut, dar poti sa strangi semnaturi, succes.
-
zarnesteanu, miercuri, 12.06.2013 03:19
@anonimul stupizel, Chiar daca stai in spatele anonimatului, odata cu randurile scrise, prostia din cap iti rupe orice umbra de poleiala si iese la suprafata. Degeaba te scremi, cand tragi flegme contra vantului, tot pe tine pica. QED.
-
@zarnasteanu, miercuri, 12.06.2013 07:17
ti-ai facut auto-portretul? ti-am folosit cuvintele si modul de a scrie. Te-ai suparat? Mai aveai niste comenturi ca cel de mai sus doar ca ti-au fost sterse. Scrise ca la usa cortului.....flegme, scremi, prost, behaiala.... sa ai o viata frumoasa
-
Andy, miercuri, 12.06.2013 10:41
Probabil ca avea jocuri la directie :))
-
George, miercuri, 12.06.2013 21:09
Pentru a face ceva lumina si a fi cat mai obiectiv, voi da cateva exemple doar de pe site-ul AM: http://www.automarket.ro/stiri/un-tanar-de-19-ani-distruge-un-bmw-m3-si-o-casa-13564.html http://www.automarket.ro/stiri/video-campionul-olimpic-usain-bolt-face-praf-un-bmw-m3-20680.html http://www.automarket.ro/stiri/barbatul-lovit-de-un-bmw-m3-pe-bulevardul-magheru-a-decedat-23012.html http://www.automarket.ro/stiri/un-bmw-m3-si-a-gasit-sfarsitul-pe-circuitul-de-la-nurburgring-26350.html http://www.automarket.ro/stiri/audi-r8-facut-sendvis-de-un-bmw-seria-6-si-un-range-rover-26557.html http://www.automarket.ro/stiri/accidente-exotice-poleiul-rastoarna-un-bmw-x5-m-27388.html http://www.automarket.ro/stiri/primul-accident-cu-noul-bmw-seria-5-30939.html http://www.automarket.ro/stiri/bmw-m5-touring-accident-la-180-kmh-7171.html http://www.automarket.ro/stiri/bmw-m3-ring-taxi-implicat-intr-un-accident-grav-pe-nurburgring-40941.html Acestea sunt doar cateva exemple de ce sunt in stare super faimoasele BMW-uri. Multumit dan_grc de obiectivitate ?
-
dan_grc, joi, 13.06.2013 01:30
Ti-am aratat ca esti ipocriti, tu n-ai ce sa-mi arati mie, link-urile astea sunt zero, mai mult de jumatate din ce arati tu acolo sunt simple incidente, doar cateva grave, ai reusit sa arati cat esti de disperat si obsedat, ti-am zis, apuca-te sa aduni semnaturi.
-
George, joi, 13.06.2013 09:25
@dan_grc: Nu am de ce sa adun semnaturi. Nu trebuie sa dovedesc ceea ce se stie deja. Am vrut sa dau doar cateva exemple de cat de sigure sunt masinile voastre preferate. Aceste "simple accidente" in care barbatul de pe Magheru a fost omorat, femeia din Lugoj a ajuns cu picioarele rupte in spital sunt dovada vie ca va aparati intre voi. Accidentul simplu pentru mine este atunci cand se ciocnesc doua masini si nu sunt victime. Cand oamenii mor sau fac praf masinile si distrug si case, numai niste ipocriti pot numi astea accidente simple. Normal ca link-urile sunt zero pentru voi, cei ce va luati masini puternice ca sa va dati smecheri si sa va puneti poze cu ele pe diverse site-uri. Asa cum banuiam si cum am spus, nu veti recunoaste niciodata relitatea. Link-urile sunt stiri din realitate, chiar daca smecherilor "le stau in gat". Consider ca numai un om fara creier isi poate lua BMW si sa-l conduca cu 180 km/h in timp ce are un copil mic in masina. Dar sunteti multi din astia care nu va pasa nici de cei de langa voi, cu atat mai putin de ceilalti participanti la trafic. Pentru voi pe strazi exista soferii de BMW si altii, cantitati neglijabile. Dar tu esti ok, am inteles din ce categorie faci parte.
-
Lache, joi, 13.06.2013 09:49
@George,ce ar fi sa-ti iei si tu un Bmw si sa circuli correct .Da tu un exemplu .Fii tu singurul care poate sa le arate cum se conduce un bmw. Nu este vorba de tipul masinilor implicate in accidente.Este vorba de redusii mintali.Cum ti-am mai spus,ar fi bine sa cauti pe net accidente produse de masinile japoneze pe care ti le-am enumerate mai sus.Vei ramane mut.Toate masinile japoneze implicate in accidente ,au nevoie de interventiile echipelor de descarcerare ca sa scoate ce a mai ramas din soferi.Am un prieten,un copil de 21 de ani.De cand a venit aici,visul lui a fost sa-si ia ceva super japonez.Ce am enumerate eu mai sus.Si-a luat un STI.Mandru nevoie mare.Lucreaza la dezmembrari auto.A trebuit sa taie fata la un Subi STI.A avut nevoie doar de un singur disc de taiat(pt polizorul portabil).Dupa un timp a trebuit sa taie fata la o masina europeana.Acelasi tip de taietura.A consumat 5 discuri de taiat. Ce crezi ca a facut dupa treaba asta? A v andut minunea japoneza si si-a tras un cacat European. Deci,daca nu lucrezi cu canile de pepsi japoneze,nu poti sa spui decat ca sunt apogeul tefnicii si al protectiei.Pana si politia se minuneaza ca soferul unei europene scapa dintr-un accident mai groaznic.Daca era intr-o japoneza nu mai scapa.Stiu cazuri cand proprietary de toiote si-au strambat sasiurile in urma unor derapari(din cauza uleiului sau apei de pa autostrada).Inca un mic exemplu.Urca-te intr-o jap si da aerul conditionat pe treapta maxima.Te mai poti intelege cu restul pasagerilor?Fa aceeasi treba cu una europeana. No offence man,dar ati ajuns sa va ploconiti in fata japonezilor.
-
George, joi, 13.06.2013 12:03
@Lache: poate nu m-am facut inteles: nu sunt interesat de masini pentru curse. Deci exemplele date de tine, poate sunt pentru voi, pasionati de raliuri pe drumuri publice. Si nu se ploconeste nimeni in fata japonezilor, multi ii apreciaza pentru ceea ce fac. In categoria multora, intra si europenii, mai ales germanii, in a caror tara japonezii conduc lejer in topurile de fiabilitate. Deci ar fi bine sa te duci tu in Germania si sa le spui germanilor cat sunt de fraieri ca nu-si iau masini germane si le prefera pe cele japoneze. Din curiozitate m-am uitat cati dealeri Toyota sunt in zona marilor orase din Germania. Cam 15 dealeri Toyota in jurul Berlinului, Munchenului, Frankfurtului, Kolnului. Stau destul de bine japonezii intr-o tara cu asa o industrie auto. Printre cele mai fiabile marci care circula tot in Germania se numara Toyota, Honda si mai putin BMW si Audi. Nu ti se pare ca ceva "pute" ? Intr-o tara cu asa o traditie in domeniul auto sa fie mai apreciate japonezele ? Si discutam de germani, super nationalisti si care au putu compara de-a lungul timpului diverse marci, nu niste cocalari fraieri care nu stiu prea multe despre masini si motoare. Deci degeaba ii huliti voi pe japonezi. Sunt in topul satisfactiei si fiabilitatii, oricat v-ar sta voua in gat.
-
@Lache, joi, 13.06.2013 12:33
Toyota a fost lider la vanzari anul trecut. Deci daca erau japonezi fraieri, nu vindeau mai mult decat VW. Per total, cresterea numarului de masini vandute s-a datorat si vanzarilor crescute din Europa fata de anii trecuti. Deci unde sunt domnule masinile alea europene care sunt asa de cautate ? Cum de cresc vanzarile japonezilor in Europa unde germanii ar trebui sa ofere asemenea masini incat nici sa nu te uiti la japoneze ? Nu ar trebui sa vezi roata de japoneza prin Germania, la cat de buni sunt germanii in domeniul auto. Si totusi ceva se intampla... Cred ca se lumineaza unii, care sunt mai evoluati decat romanii. Se vor schimba treburile si prin Romania incetisor, incetisor, dar sa mai treaca putin timpul, ca multi nu au ajuns decat pana la granita judetului lor. Sa mai iasa si sa se duca si prin Germania, Anglia si sa citeasca presa de pe acolo si sa vada ce masini circula pe drumuri.
-
mda, joi, 13.06.2013 13:30
@George si cu @@Lache, sunteti alti isteti care comparati Toyota cu Bmw la vanzari, mai bine spuneti voi cat vinde Lexus in toata Europa, nu doar in Germania si apoi mai vorbim, dar sa stiti ca sunteti chiar tari, comparati Yaris-uri si Corolle cu seria 5 la vanzari cre ca, divizia premium a Toyotei nu exista in Europa, nemtii sunt satisfacuti de cutiile de Corolla pt ca sunt ieftine si n-au mari pretentii de la ele, si de Dacia sunt multumiti, fanii japonezelor au ajuns sa fie mai obsedati decat cei cu marcile nemtesti, dar sa fii obsedat de Toyota mi se pare foarte trist, la o Honda mai inteleg, ei au avut modele foarte reusite, frumoase, performante si fiabile in acelasi timp, acum si Mazda are modele din ce in ce mai frumoase si normal fiabile, dar Toyota...pff, voi aveti impresia ca toata lumea asta isi cumpara masini stand cu nasul in top-uri de fiabilitate si satisfactie? Mai exista si alte criterii, criterii pe care nu vreti sa le acceptati, asta se cheama limitare.
-
Lache, joi, 13.06.2013 14:01
George,masinile pe care le-am enumerate eu, NU SUNT MASINI DE RALIU. Sunt masini de serie. Deja m-ai etichetat ca sunt iubitor de raliuri pe strazi publice. Ma cunosti cumva si eu nu stiu? I don' t give a shit pt cine e pe primul loc la vanzari. Am sa-ti spun ceva concret despre inovatiile Subaru,ca trebuie sa te pricepi la motoare.Ai schimbat cureaua de la aerul conditionat la ultimele modele Subaru? Au eliminate intinzatorul,pt a usura greutatea.Au redus greutatea cu prectic 300 de grame.Vechiul model avea intinzator(o rola),iar cureaua costa in jur de 40 de ce vrei tu.Se putea schimba in 5 minute.Acum,cureaua este elastica,si se cumpara cu 200 de ...Are dispozitiv special de montare.Deci au usurat clientul de o gramada de bani.Motorul de 2,5 l are probleme cu garniturile de chiuloasa.Pana in 100000 de km,trebuiesc schimbate pt ca uleiul curge.Trebuie scos motorul afara.Cat costa? Tu stii !. Ambreiajul .Si aici au inovat .Au pus volanta cu masa dubla. Stii ce-i asta?Volanta asta preia socul momentului de torsiune .Innainte ,socul era preluat de catre arcurile din discul de ambreiaj. Volanta asta,dubla,se buleste pana in 100 de mii de km. Cat costa? Stii? Cam 1500 de ...,dar mai trebuiesc si disc de ambreiaj,rulment de presiune, rulmentul din volanta, placa de presiune.Totul te ajunge(numai piesele)la vreo 2000.Vechiul tip de ambreiaj(classic)este 900....Asta e grija fata de client. Vreti mai multe exemple? Va pot da,dart e pierdere de timp.Luati-va masini japoneze noi pe care dupa 15 ani le veti abandona pe marginea drumului,dar veti continua sa platiti ratele.Multe stiti voi despre lumea auto.V-am spus ceva concret,iar voi venit cu argumente de prim ministru.Doar gargara ieftina. Sanatate maxima! Budha sa fie cu voi!
-
George, vineri, 14.06.2013 09:27
Aici mai sunt cateva exemple de simple accidente: http://www.crimetime.ro/politie/batran-lovit-pe-trecerea-de-pietoni-de-un-bmw-a-fost-tarat-aproape-20-de-metri.html http://www.crimetime.ro/politie/un-sofer-de-bmw-a-batut-un-sofer-de-logan-si-i-a-furat-portofelul.html http://www.crimetime.ro/politie/a-accidentat-mortal-cu-bmw-ul-un-pieton-iar-apoi-a-fugit-avea-permisul-suspendat.html http://www.crimetime.ro/politie/barbat-facut-zob-de-un-bmw-soferul-a-fugit-si-l-a-lasat-sa-moara-in-mijlocul-strazii.html http://www.crimetime.ro/politie/tupeu-de-sofer-cu-bmw-te-am-calcat-te-am-salutat-a-lovit-doi-tineri-si-a-plecat-mai-departe.html http://www.crimetime.ro/politie/update-soferita-de-la-constanta-care-a-nenorocit-un-turist-a-facut-praf-bmw-ul-x6-primit-la-majorat.html Asta ca sa intelegeti si mai bine, daca mai era cazul, ce categorii de oameni prefera BMW. Si pentru a intelege cat de sigure sunt aceste masini super. Eu cred ca au mari probleme cu frana, dar nimeni nu ia nicio masura. Ar trebui un recall in masa pentru aceasta marca a caror modele fac ravagii pe sosele.
-
@mda, vineri, 14.06.2013 09:38
Ce sa faci cu lumea in ziua de azi. Sunt niste limitati cei 9 milioane de oameni care aleg Toyota anual. Asta este. Si cei care vad ca in topurile de satisfactie la Germani Toyota e peste BMW. Si la fiabilitate Toyota e peste BMW. Niste limitati si germanii astia care dau publicitatii astfel de topuri. Ca sa nu mai vorbesc de englezii de la Warranty Direct care au publicat un raport care da de pamant cu fiabilitatea masinilor premium germane. Pai cum sa se strice una din 45 de BMW ? sau una din 27 de Audi ? Asta in timp ce Honda si Toyota sunt in top. Uau ce limitati suntem toti care apreciem masinile fiabile si ce nelimitati sunteti voi astia care stiti sa alegeti si sa conduceti. Sunteti destul de nelimitati si la viteza si numarul de accidente din cate am vazut. Intr-un singur top stati voi foarte bine: al marlanilor, cocalarilor si celor ce nu respecta legile. Insa nici asta nu prea vreti sa recunoasteti, desi sunt mii de exemple "in favoarea" voastra.
-
@@mda, vineri, 14.06.2013 10:12
Asa ce sunteti obsedati de top-urile astea, n-ati condus in viata voastra un Bmw si latrati pe aici toata ziua de top-uri, 1 din 45 se strica la Bmw mi se pare bine avand in vedere cate motoare au si cat de complexe, Honda are 4 motoare mari si late, Toyota la fel, motoare de 1.4 si 1.6, wow, stiu si eu acel top, diferentele pe clasament, dar daca te uiti la procentajele de defecte nu mai e asa mare diferenta, hodorigiti ca niste mori stricate, aia 9 milioane pe an sunt pensionari in mare parte, un tanar nu are cum sa-si cumpere o Corolla sa imbatraneaca inainte de vreme in ea, pot unii sa intelega ca nu toata lumea iubeste Toyota? Se pare ca nu, sa fii sanatos.
-
@@@mda, vineri, 14.06.2013 20:35
Eu pot intelege ca nu toti pot iubi Toyota. Tocmai am vazut un super cocalar pupand mandru volanul lui de BeHeMweu. Asta de dragoste. Intr-un link am vazut ca o tinerica istetica a primit de la mami si tati la majorat un X5 sau X6, pe care l-a rasturnat. Si multi tineri retardati isi iau BMW cu toate ca habar nu au sa conduca. Tu preferi ca un prost sa te omoare cu un BMW asa cum fac multi, sau un pensionar sa te ocoleasca ? Ce-ti doresti sper sa ti se intample. A, si am uitat sa-ti spun: am condus 116i si X3-ul. Nu multumesc, daca e sa merg pe premium, aleg Volvo V40 sau XC60. Eleganta, stil, siguranta pe langa marlanie, cocalarism si accindente.
-
Lache, sâmbătă, 15.06.2013 00:53
Multi tineri retardati nu pot sa-si cumpere Bmw.Este prea scump pt.multi.De vina sunt parintii(adevarati cinstiti afaceristi) care le cumpara la odrasle asa ceva.Cati dintre noi,astia care muncim normal,cu salariile pe care le avem,isi pot permite ceva de genul asta? Nu vorbesc doar de bmw,ci si de restul masinilor bune. E criza,stang din buci,mananc cornuri cu portocale si-mi iau o masina nou ,care nu se strica niciodata,care este mama fiabilitatii.Uita asa ma aleg cu Corolla11.Si atata tot,doar ca mai am de platit la ea inca 20 de ani,ca la 400 de euro pe luna venitul meu.....
-
andrei, marţi, 30.07.2013 17:31
au platit timbrul de mediu? nu?...........luati aminte, asa patesc toti cei care nu circula protejand mediul.
Citeste si
-
ACCIDENTE EXOTICE | luni, 22 maiUn exemplar Mercedes-AMG One, distrus de flăcări în timpul transportuluiUnul din cele 275 de exemplare ale lui Mercedes-AMG One a fost distrus de flăcări pe o șosea din Marea Britanie. Exemplarul era transportat într-o remorcă, însă nu se cunoaște cauza incendiului. Citeste tot
-
ACCIDENTE EXOTICE | sâmbătă, 9 iulieUnicul Ferrari 250 Breadvan din lume, avariat la Le Mans. Mașina era estimată la 30 milioane de dolariUnde dintre șicanele celebre ale circuitului de la Le Mans a mai făcut o victimă. Este vorba despre un exemplar Ferrari 250 SWB Breadvan, evaluat la 30 de milioane de dolari. Din fericire, pilotul a scăpat teafăr. Citeste tot
-
ACCIDENTE EXOTICE | joi, 18 martieAccident neobișnuit în SUA: un Tesla Model Y a lovit o mașină de poliție în timp ce rula semi-autonomO Tesla Model Y a fost implicată într-un accident de circulație în timp ce rula semi-autonom. Cealaltă mașina era o autospecială de poliție. Citeste tot
-
ACCIDENTE EXOTICE | joi, 29 iunieInterviu cu Richard Hammond după accidentul cu Rimac Concept One: „M-am gândit că o să mor”Richard Hammond a vorbit pentru prima dată despre accidentul petrecut la volanul supercarului electric Rimac Concept One. Vedeta recunoaște că s-a gândit că nu o să scape cu viață. Citeste tot
-
ACCIDENTE EXOTICE | marţi, 20 iunieApar detalii despre accidentul lui Richard Hammond: supercarul electric ar fi zburat 300 de metriFondatorul companiei Rimac și creatorul supercarului cu care Richard Hammond a făcut accident oferă detalii despre modul în care s-a petrecut ieșirea în decor. Citeste tot
eu le-am zis sa nu mearga tare...ce naiba,doar nu e logan