Toyota se bazează pe noua familie Prius pentru creşterea vânzărilor
Toyota va lansa în prima parte a anului 2012 mai multe modele bazate pe Prius în încercarea de a redobândi supremaţia vânzărilor pe piaţa din SUA. Cel puţin două versiuni noi ale lui Prius vor ajunge şi în Europa.
Japonezii de la Toyota vor să utilizeze membrii noii familii de modele intitulată Prius pentru sporirea vânzărilor în Statele Unite ale Americii. Cu noile lor hibride, japonezii speră să recupereze gloria pierdută odată cu recall-urile operate în decursul ultimelor 18 luni. De la Prius, cei de la Toyota au reuşit să nască încă trei modele, graţie unei versiuni plug-in, a unui break ( Prius V) şi a unei versiuni super-eficiente. Fiecare dintre cele trei modele noi are un rival direct pe piaţă care va debuta în aceeaşi perioadă sau a debutat deja şi promite să devină liderul clasamentului de vânzări pe segment.
Primul dintre aceste modele este Prius V, model care oferă cu 50% mai mult spaţiu decât versiunea hatchback a lui Prius şi are cinci locuri. Trenul de propulsie va fi identic cu cel al lui Prius, dar japonezii se aşteaptă ca modelul rezultat să fie aproape la fel de economic ca versiunea de bază. Debutul comercial are loc în această vară, cel puţin pentru piaţa din Statele Unite ale Americii.
Prius Plug-in este a doua versiune a celebrului hibrid nipon, iar această încarnare a sa reprezintă rivalul Toyota pentru Chevrolet Volt şi Opel Ampera. Sistemul hibrid se va încărca de la priză în doar trei ore de la 110 volţi, sau în 90 de minute de la 220 de volţi. În prima jumătate a lui 2012, Toyota va lansa modelul în 14 state americane, iar debutul european ar trebui să aibă loc până la finele anului respectiv.
Toyota Prius C Concept va deveni cel mai economic model hibrid care nu poate fi încărcat de la priză oferit în Statele Unite ale Americii. În plus, modelul va fi mai ieftin decât actualul Prius. Debutul va avea loc în prima jumătate al lui 2012, iar conceptul prefigurează un model care va rivaliza Honda CR-Z.
Via | AutomotiveNews (înreg.)