Toate mașinile noi vândute în Uniunea Europeană, dotate cu un sistem de avertizare pentru depășirea vitezei, din 7 iulie
Toate mașinile noi care vor fi vândute în Uniunea Europeană vor trebui să fie dotate obligatoriu cu o tehnologie de avertizare pentru depășirea limitei de viteză. Noul sistem va deveni obligatoriu pentru toate mașinile noi începând din 7 iulie.
Începând de săptămâna viitoare, toate mașinile noi vândute în Uniunea Europeană vor fi dotate obligatoriu cu o tehnologie de limitare a vitezei. Sistemul se numește ISA și este o prescurtare de la Intelligent Speed Assist (asistent inteligent de viteză). Cu ajutorul acestui sistem, șoferii vor fi descurajați să depășească limitele de viteză prin redarea unor semnale acustice sau vizuale.
Deși sistemul este obligatoriu pentru toate mașinile noi începând din 7 iulie, fiecare producător este liber să vină cu propria soluție pentru implementarea acestui sistem. Astfel, pe lângă avertizările sonore sau vizuale, producătorii vor putea implementa inclusiv o tehnologie prin care pedala de accelerație opune mai multe rezistență atunci când este depășită limita de viteză.
În ciuda implementării acestui sistem, șoferii vor putea să dezactiveze asistentul. Chiar și atunci când acesta este activat, sistemul nu limitează viteza mașinii, ci doar avertizează șoferul de depășirea limitei maxime. Asistentul poate fi în continuare ignorat sau oprit complet în timpul condusului. Acesta se reactivează la fiecare repornire nouă a motorului.
via Carscoops
Toate masinile ar trebui limitate via gps: esti in localitate, automat maxim 100kmh. esti in fara, max 180. Adica ai libertarea sa depasest (ca unii mor fara libertatea de a comite crime) dar nu poti depasi la infinit.