Volkswagen recheamă în service peste 72.000 de mașini electrice
Volkswagen a inițiat o campanie de rechemare care vizează peste 72.000 de mașini electrice. Campania a fost demarată din cauza unor defecțiuni la baterii.
Mai multe modele electrice Volkswagen sunt vizate de o campanie de rechemare după ce au fost descoperite defecțiuni la baterii. În urmă cu o săptămână, marca germană a efectuat un control intern de calitate și s-a descoperit că bateriile mai multor modele electrice nu respectă standardele de calitate.
Din acest motiv, Volkswagen a inițiat o campanie de rechemare pentru mai multe modele electrice. Mai exact, sunt vizate 72.700 de mașini electrice produse între 2022 și 2025. Modelele incluse în această campanie de rechemare sunt ID.3, ID.4, ID.7 și ID.Buzz, precum și exemplarele Cupra Born produse între 2022 și 2024.
Concret, Volkswagen a descoperit o problemă cu celulele bateriilor. Producătorul german explică faptul că există un risc de incendiu din cauza solicitării termice excesive. Clienții mașinilor afectate urmează să primească o notificare scrisă și sunt sfătuiți să încarce bateriile până la maxim 80% ca măsură imediată.
În unele cazuri, problema poate fi rectificată doar printr-o simplă actualizare software, fără a fi nevoie de înlocuirea bateriilor.
via Economica





asta este fix motivul pentru care nu am vrut sa mi iau electrica fabricata de VW. dupa ce ca au softul vai de el, acum sa puna si baterii de proasta calitate , practic s au impuscat singuri in picior. Cum sa faci asa ceva, apoi sa te vaiti ca vin chinezii si te baga in faliment. Is curios daca bateriile chinezesti de pe masinile chinezesti au aceasta problmema