Tesla Model S: Autonomie maximă de 465 kilometri confirmată de autorităţile americane
Agenţia americană de protecţie a mediului a anunţat cifrele oficiale ale autonomiei lui Tesla Model S. Aceasta este estimată la 465 kilometri pentru versiunea de top a modelului.
Tesla Model S a fost evaluat de Agenţia de Protecţie a Mediului (EPA) din Statele Unite ale Americii. Organismul EPA stabileşte consumul mediu al fiecărui automobil nou lansat pe piaţa din SUA, inclusiv în cazul vehiculelor electrice. Potrivit estimărilor celor de la EPA, versiunea de top a lui Tesla Model S are o autonomie de 465 kilometri cu o încărcare completă, cu doar 15 kilometri mai mică decât cea anunţată de oficialii mărcii. Versiunea Model S cu cea mai mică autonomie poate parcurge 250 de kilometri cu o încărcare completă, anunţă cei de la Tesla. Unitatea de măsură utilizată de EPA pentru a anunţa autonomia unui model este MPG-ul (mile per galon). În cazul vehiculelor electrice, este folosită unitatea MPGe, care compară distanţa parcursă de un vehicul electric cu echivalentul în energie al unui galon (3.78 litri) de benzină. În cazul de faţă, Tesla Model S echipat cu acumulatorul cel mai mare pus la dispoziţie, de 85 kWh, are o clasificare de 89 MPGe.
Spre comparaţie, Nissan Leaf oferă o autonomie de până la 170 kilometri şi o clasare de 99 MPGe, în timp ce Ford Focus Electric are o autonomie de 150 kilometri, dar obţine o clasare de 105 MPGe. Toyota Prius are o clasare de 50 MPGe, în timp ce un Audi A3 2.0 TDI a obţinut 35 MPG. Din acest punct de vedere, Chevrolet Volt iese în faţa celor trei modele electrice de mai sus, fiind echipat cu un sistem de propulsie hibrid în serie, care include un motor cu ardere internă care încarcă acumulatorii atunci când aceştia sunt pe cale să rămână fără energie electrică.
Tesla Model S are un preţ de pornire de 57.400 de dolari pe piaţa din Statele Unite ale Americii, fără să includem prima de 7.500 de dolari acordată de guvernul american. Versiunea de top a lui Tesla Model S are un preţ de 77.400 de dolari. Cea mai rapidă versiune a lui Model S, cea de 85 kWh, este oferită la rândul ei în două versiuni, dintre care una poartă numele Performance şi are nevoie de numai 4.4 secunde pentru a atinge 96 km/h şi poate să acceleze până la 210 km/h.
Via | Themotorreport
Incet dar sigur vom trece pe electrice. Daca se vor face investitii in sisteme nepoluante de generare a energiei, cred ca am gasit solutia pentru urmatoarea generatie de autoturisme.