Suzuki Baleno costă 11.000 de euro în România și țintește clienții lui Ford Fiesta și Volkswagen Polo
Suzuki Baleno s-a lansat oficial pe piața din România. Modelul va activa în zona superioară a clasei mici și va încerca să fure din clienții modelelor Volkswagen Polo, Hyundai i20 și Ford Fiesta.
Piața auto europeană manifestă un interes deosebit pentru SUV-uri, indiferent de dimensiunea sau segmentul în care activează. Cu toate acestea, piața europeană nu uită de segmentul B, cel al mașinilor mici, care continuă să păstreze o creștere constantă.
Suzuki, unul dintre specialiștii acestui segment, cu modele de succes cum sunt Swift și Vitara, încearcă gusturile Bătrânului Continent cu încă o propunere. Este vorba despre Suzuki Baleno, tot un model de segment B, produs în India și adus în Europa cu o serie de modificări importante, pentru a atrage clienții locali.
Cu trei modele în segmentul B, Suzuki ar putea să își inducă în eroare clienții, motiv pentru care japonezii vor să facă lumină. Intrarea în gamă va fi asigurată de Swift. Deasupra lui Swift este noul Baleno și abia apoi apar cele două SUV-uri, fix în această ordine: Vitara și S-Cross. Japonezii nu se tem de o canibalizare a vânzărilor, pentru că Swift și Baleno se adresează unor clienți diferiți.
Swift va face parte din segmentul B-, iar Baleno din segmentul B+, adică limita inferioară și limita superioară a segmentului mic. Diferența este dată de dimensiunile exterioare, destul de apropiate, dar importante atunci când se vorbește despre spațiu interior. Ca să înțelegem mai bine cum se face această separare, am așezat într-un tabel, în ordine crescătoare, dimensiunile modelelor de segment mic vândute la noi în țară.
Număr | Model | Lungime (mm) |
1. | Nissan Micra | 3825 |
2. | Suzuki Swift | 3850 |
3. | Citroen C3 | 3941 |
4. | Ford Fiesta | 3950 |
5. | Toyota Yaris | 3950 |
6. | Volkswagen Polo | 3972 |
7. | Peugeot 208 | 3973 |
8. | Skoda Fabia | 3992 |
9. | Honda Jazz | 3995 |
10. | Suzuki Baleno | 3995 |
11. | Opel Corsa | 4021 |
12. | Hyundai i20 | 4035 |
13. | Kia Rio | 4050 |
14. | Dacia Sandero | 4057 |
15. | Mazda2 | 4060 |
16. | Seat Ibiza | 4061 |
17. | Renault Clio | 4062 |
Prin urmare, diferența de aproape 15 centimetri (150 mm) între cele două modele face justă existența ambelor. Mai ales că viitorul Swift, așteptat anul viitor, va fi ceva mai mic și va căuta o poziționare ușor superioară în privința calității și tehnologiei oferite.
Cât privește noul Baleno, modelul va fi oferit pe piața europeană alături de două unități pe benzină, ambele cu o propunere inteesantă. Primul este un agregat de 1.2 litri, aspirat normal, asistat de o baterie suplimentară și un mic motor electric de 3 cai putere care acționează și ca generator pentru acumulatorul litiu-ion. Acesta asistă unitatea pe benzină când e nevoie de toate resursele, însă nu este capabil să pună în mișcare mașina. Ansamblul, abreviat SHVS (Smart Hybrid Vehicle by Suzuki) are 90 de cai putere și un cuplu motor de 120 Nm. El poate fi asociat unei cutii manuale cu cinci trepte sau unui CVT.
Cei care își doresc ceva mai multe resurse și o probă solidă a downsizing-ului Suzuki, pot alege versiunea 1.0 Boosterjet. Adică un motor de numai un litru, cu 110 cai putere și un cuplu total de 170 Nm. Și acest motor este oferit standard cu o cutie manuală cu cinci rapoarte și cu una automată cu șase trepte și padele în spatele volanului.
Pe piața din România, noul Suzuki Baleno vine cu trei niveluri de echipare: GA, GL și GLX. Nivelul standard GA oferă clienților jante din oțel cu capace, kit de reparație roată, faruri halogen cu aprindere automată, volan reglabil pe înălțime, indicator schimbare treaptă de viteză, sistem audio patru incinte, aer condiționat manual, geamuri electrice față, ABS, EBD și ESP, funcție de asistare la frânare, șase airbaguri, pedalier retractabil în caz de accident, lumini de zi cu LED în bara față, siguranță pentru blocarea ușilor spate.
Ultimul nivel de echipare se numește GLX și este unul extrem de generos pentru că presupune pilot automat, sistem multimedia cu navigație inclusă, climatizare automată, comenzi pe volan, scaune încălzite, frânare de urgență automată și lumini de zi LED integrate în faruri. Este și unul din motivele pentru care motorul de nouă generație, 1.0 Boosterjet, vine disponibil în România doar în această configurație. Prețul său este însă ușor cam piperat și pornește de la 16.000 de euro.
NOUL SUZUKI BALENO vs. concurența directă |
||||
MODEL/VERSIUNE | PUTERE (CP) |
CONSUM MIXT (l/100 km) |
ACCELERAŢIE 0-100 (secunde) |
PREŢ DE LISTĂ* (Euro, cu TVA) |
Suzuki Baleno 1.0 Boosterjet GLX |
110 | 4.5 | 11.4 | 16.000 |
Dacia Sandero 0.9 TCe Laureate |
90 | 4.9 | 11.1 | 10.050 |
Hyundai i20 1.2 Black Line |
84 | 5.1 | 13.1 | 15.064 |
Kia Rio 1.4 GSL Confort |
109 | 5.5 | 11.4 | 13.646 |
OPEL Corsa 1.0 Turbo Cosmo |
115 | 5 | 10.3 | 15.880 |
PEUGEOT 208 1.2 turbo Allure |
110 | 4.5 | 9.6 | 15.637 |
Ford Fiesta 1.0 Ecoboost Titanium |
100 | 4.3 | 11.2 | 14.550 |
Skoda Fabia 1.2 TSI Monte Carlo |
110 | 4.8 | 9.4 | 15.085 |
Seat Ibiza 1.2 TSI FR |
110 | 4.3 | 9.2 | 14.391 |
Volkswagen Polo 1.2 TSI Highline |
110 | 4.8 | 9.3 | 16.360 |
Renault Clio 0.9 TCe Iconic Energy |
90 | 4.5 | 12.2 | 14.300 |
Toyota Yaris 1.3 Sol |
99 | 4.9 | 11.7 | 17.576 |
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii |
Nu m-ar mira sa fure si din clientii Mazdei 2 o citadina cu ambianta premium la interior. Pe langa faptul ca acest Baleno arata bine si modern, el este si foarte practic . Ofera un portbagaj de 355L cel mai mare din segment. Polo: 280L , Mazda 2 :280L , Hyundai I20: 301L , Kia Rio : 288L , Fiesta : 295L, Ibiza: 292L , Yaris: 286L, asadar lucrurile sunt vizibile. Bravo Suzuki. Daca vor instala si motorul atmosferic 1.2 95 Cp cu 4x4 de pe Swift atunci acest model va fii cu adevarat o alegere foarte buna.