SUA: Nu mai este disponibil niciun Nissan Leaf până în octombrie 2011

Publicat miercuri, 03.11.2010 16:41 de Sebastian Toma

Nissan a primit 20.000 de comenzi pentru Leaf în Statele Unite ale Americii, iar constructorul japonez a decis să pună pauză la comenzi pentru a evita formarea unei liste de aşteptare prea mari.

Oficialii diviziei americane a mărcii Nissan au anunţat că nu mai este disponibil niciun exemplar Leaf până în octombrie 2011. Americanii au comandat peste 20.000 de exemplare Nissan Leaf, atingând nivelul maxim de unităţi repartizate pieţei respective până în luna octombrie a anului viitor. Livrările de Nissan Leaf nu au început încă nici pe piaţa din Statele Unite ale Americii, iar şeful Nissan America de Nord a declarat că primii 20.000 de clienţi sunt "rapid adaptaţi la modelele viitorului" şi că următorul pas va fi convingerea "pragmaticilor" că un vehicul electric îşi merită banii.

Nissan va instala staţii de încărcare speciale la 40 de dealeri ai săi din Statele Unite ale Americii. Peste 90% din clienţii care au comandat un Leaf în SUA locuiesc la mai puţin de 16 kilometri de unul dintre dealerii respectivi. Clienţii vor avea la dispoziţie încă o posibilitate de a-şi încărca maşina în afară de propria locuinţă, lucru care ar trebui să îi bucure pe cei 18.000 de clienţi care ar putea să beneficieze de aceste staţii. În mod evident, există posiblitatea ca respectivele reprezentanţe să întâmpine adevărate cozi la încărcarea vehiculelor electrice, din moment ce vor fi aproximativ 450 de unităţi Leaf repartizate unui dealer. Din ianuarie 2011, peste 150 de dealeri Nissan din SUA vor avea şi ei puncte de încarcare instalate, care vor fi localizate în California, Oregon, Washington, Arizona şi Tennessee.

Capacitatea de producţie a celor de la Nissan este limitată de fabrica din Japonia a lui Leaf. În 2012, cei de la Nissan vor deschide o uzină în Tennessee care va fi capabilă să producă 125.000 de unităţi pe an. Doi ani mai târziu, Nissan va introduce un vehicul comercial 100% electric, destinat aprovizionării fără zgomot şi fără emisii în centrele urbane. Principalul dezavantaj al fabricii din Japonia este devalorizarea yen-ului în raport cu dolarul american şi cu euro, ceea ce îi face pe cei de la Nissan să piardă o oarecare sumă de bani la vânzarea fiecărei unităţi.

Via | Just-Auto (înreg.)

  • AdrianosFidi, joi, 04.11.2010 13:12
    ?

    eu nu prea ma pricep la afaceri , sa-mi explice si mie ,va rog . daca dolarul si euro sunt mai puternice nu vor intra mai multi yeni in Japonia ?

  • dan, joi, 04.11.2010 17:19
    cursul si profitul

    Ba da ,vor intra :singura mare problema e ca puterea de cumparare a acestor YENI va fi redusa -''multi da slabi''. Mai e o problema lipsa de resurse a Japoniei, probabil ca 80% din ce e pus pe Leaf vine din import- ma refer la materia prima care e cumparata cu Yeni -cu ce fel de yeni ?-din aceea slabi adica e nevoie de mai multi . ce buzunare raman mai goale? -cele japoneze. PS: mai clar in loc sa dai 3000 de yeni pe materie prima, dai 5000 yeni, adica in loc de 30% dai 50% din sa zicem un total de 10.000 yeni cu cat vinzi tu masina cine pierde ? JAPONEZUL:)