Skoda Rapid facelift: compacta primeşte îmbunătăţiri de design şi noul motor TSI de 1.0 litri şi până la 110 cai putere
Skoda Rapid a primit un facelift cu îmbunătăţiri la blocurile optice şi barele de protecţie, însă noutatea principală este la motorizări datorită introducerii propulsorului TSI de 1.0 litri, oferit în versiuni de 95 CP şi 110 CP.
Doar două săptămâni ne mai despart de Salonul Auto de la Geneva, iar Skoda a dezvăluit o nouă premieră pe care o va expune la stand. Skoda Rapid a primit un bine-meritat facelift la circa 5 ani de la apariţia actualei generaţii, iar acesta include câteva noutăţi interesante din punct de vedere al designului.
Astfel, blocurile optice sunt bi-xenon şi au un senzor care ajustează autonomat puterea acestora în funcţie de lumin naturală disponibilă la viteze de peste 60 km/h, în timp ce luminile de zi beneficiază de tehnologie LED.
La rândul ei, bara de protecţie frontală a fost uşor restilizată şi include lumini de ceaţă similare cu cele disponibile pe Octavia, iar un tratament asemănător a primit şi bara de protecţie din spate. Modelul compact va fi disponibil cu o serie de noi jante din aliaj cu diametrul de 15 inch, 16 inch şi 17 inch.
Probabil însă că noutatea majoră pentru Skoda Rapid facelift este în cadrul gamei de motorizări. Astfel, modelul primeşte noul motor TSI pe benzină cu 3 cilindri cu capacitatea de 1.0 litri, care va fi disponibil în două versiuni: 95 de cai putere şi 110 cai putere. În cazul primei variantei, acceleraţia de la 0 la 100 km/h are loc în 11 secunde, însă acest timp este scurtat la 9.8 secunde în cazul versiunii de 110 CP.
Evident, celelalte motoare disponibile pe actuala generaţie sunt în continuare în ofertă. Vorbim despre propulsorul pe benzină TSI de 1.4 litri şi 125 de cai putere şi despre cele două motoare diesel TDI de 1.4 şi, respectiv, 1.6 litri. Acestea din urmă oferă 96 de cai putere şi, respectiv, 116 cai putere.
La interior, noutăţile sunt mai degrabă minore şi vizează disponibilitatea unei conexiuni Wi-Fi pentru conectarea la internet, dar şi adăugarea a două porturi USB pentru încărcarea rapidă a smartphone-urilor.
Toate aceste noutăţi vor fi disponibile şi pe Skoda Rapid Sportback, inclusiv în privinţa motorizărilor. Ca element suplimentar, geamul spate de pe Rapid Sportback este acum mai mare decât în cazul actualei generaţii.
Skoda Rapid facelift şi Skoda Rapid Sportback facelift se alătură astfel celorlalte modele care au fost îmbunătăţite, şi anume Octavia facelift şi Citigo facelift, pe lângă prezentările oferite pentru Kodiaq Scout şi Sportline.
Via Skoda
Asa trebuia sa arate Skoda Octavia!